O persoană a fost ucisă, iar alte cinci rănite într-un atac armat, marţi seara, în statul american Ohio, anunţă miercuri poliţia, care precizează că presupusul atacator încă nu a fost arestat, relatează AFP, preluată de News.ro.
Atacul, care a avut loc într-un depozit de cosmetice, la New Albany, s-a soldat cu ”un mort şi cinci răniţi prin împuşcare, transportaţi către spitale”, anunţă şeful poliţiei din oraş, Greg Jones.
”Nu avem niciun motiv să credem” că atacatorul, identificat drept Bruce Reginald Foster III, ”reprezintă o ameninţare generală la adresa societăţii”, a declarat el presei.
”Pare să fie vorba despre un atac ţintit”, a subliniat el.
Poliţia a evacuat aproximativ 150 de persoane, iar o armă de foc a fost găsită în depozit, a anunţat el.
”Este o tragedie. Acest lucru s-a întâmplat (în trecut) peste tot în Statele Unite. Sperăm ca asta să nu se mai repete niciodată aici”, a declarat şeful Poliţiei din New Albany.
Statele Unite – în care există mai multe arme decât locuitori – înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii cauzată de arme de foc în rândul ţărilor dezvoltate.
Atacurile armate sunt un flagel recurent, pe care guvernele succesive nu au reuşit să le eradicheze până în prezent, din cauză că mulţi americani rămân ataşaţi de armele lor.
AFP: Atac armat într-o şcoală în Suedia. Cel puțin cinci persoane au fost împușcate













