CNN: Noul șef interimar al Serviciului Naţional de Informaţii din SUA demite oficialii numiți de Tulsi Gabbard

Sursa foto: Facebook

Directorul interimar al Serviciului Naţional de Informaţii, Bill Pulte, a concediat şase persoane numite pe criterii politice de către fosta directoare Tulsi Gabbard şi a îndepărtat zeci de specialişti din domeniul informaţiilor din funcţiile lor, potrivit a patru surse familiarizate cu aceste măsuri citate de CNN.

Cei 45 de funcţionari de carieră se aflau în misiune comună la agenţie — ceea ce înseamnă că lucrau la ODNI, dar, din punct de vedere tehnic, erau angajaţi ai altor agenţii — şi au fost trimişi înapoi la birourile lor de origine, au precizat sursele, noteaăz News.ro.

Centrul Naţional de Combatere a Terorismului, o componentă a ODNI despre care se credea anterior că va fi o ţintă cheie pentru Pulte, nu a fost afectat de aceste reduceri, a declarat o sursă familiarizată cu situaţia.

Pulte a declarat marţi seara: ”Astăzi, am petrecut timp alături de echipa Centrului Naţional de Combatere a Terorismului, care face o treabă incredibilă în protejarea ţării noastre sub conducerea preşedintelui Trump. Sala era plină de adevăraţi profesionişti şi patrioţi americani. Este un privilegiu să lucrez alături de ei.”

O altă sursă familiarizată cu situaţia a afirmat că ar putea avea loc până la două duzini de concedieri suplimentare în următoarele săptămâni, dar este puţin probabil ca numărul acestora să depăşească această cifră. Această sursă a precizat că Pulte s-a consultat cu funcţionari de carieră din serviciile de informaţii cu privire la reducerile de personal.

Concedierile reprezintă prima măsură majoră din mandatul lui Pulte de a efectua reduceri drastice în cadrul biroului de spionaj, care fusese deja redimensionat sub conducerea lui Gabbard.

ODNI, care acţionează ca factor de decizie şi coordonator pentru cele 18 agenţii care alcătuiesc comunitatea de informaţii a SUA, a fost ţinta unor membri ai aripii de dreapta MAGA care consideră că este alcătuit dintr-un ”stat profund” hotărât să submineze preşedintele.

Trump l-a numit pe Pulte în funcţia de director interimar cu mandatul de a ”pune în aplicare reducerea imediată şi necesară a personalului biroului”, a scris preşedintele într-o postare pe Truth Social. Pulte, care nu are experienţă în domeniul securităţii naţionale, a stârnit iniţial îngrijorare în rândul unor republicani de la Capitol Hill.

Însă, potrivit a două surse familiarizate cu discuţiile cu uşile închise purtate cu Pulte la Capitol Hill, unele dintre aceste îngrijorări au fost atenuate.

Între timp, liderii democraţi din comisiile de informaţii ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au avertizat că reducerile masive ar putea pune în pericol securitatea naţională a SUA.

ODNI, creat pentru a evita compartimentarea informaţiilor între agenţii – care a contribuit, în parte, la eşecul SUA de a descoperi la timp complotul din 11 septembrie –, s-a confruntat, de asemenea, de mult timp cu critici din partea ambelor partide pentru ineficienţa birocratică.

Relevanţa şi autoritatea sa – în special în raport cu CIA, al cărui director obişnuia să acţioneze ca lider al întregii comunităţi – au cunoscut fluctuaţii în funcţie de administraţie.

Însă, din punct de vedere istoric, acesta a funcţionat ca un important centru de analiză pentru Guvernul SUA, responsabil cu elaborarea acelui tip de evaluări interagenţii care stau la baza informării preşedinţilor. ”President’s Daily Brief”, de exemplu, este un produs al ODNI.

Perspectiva unor reduceri pe scară largă la o agenţie care s-a luptat deja să menţină moralul angajaţilor — şi, potrivit unor oficiali, să atragă şi să păstreze cele mai bune talente în cadrul guvernului — a diminuat şi mai mult un birou care a fost odată un loc de muncă râvnit. În 2025, Gabbard a anunţat că intenţionează să reducă personalul cu 40%. Acum, a declarat una dintre sursele familiarizate cu concedierile, spaţiile de birouri sunt ”mai mult de jumătate neocupate şi dezordonate”.

”Personalul este amorţit şi nemulţumit”, a spus această sursă.

”O persoană a comparat situaţia cu trauma provocată de pandemia de Covid”, a adăugat sursa citată.

Senatul SUA aprobă pentru prima dată o rezoluţie privind puterile de război, într-un gest de frondă la adresa lui Trump