Anul trecut – și nu pe vremea asta, ci aproape două luni mai devreme – Kremlinul și-a asmuțit, cu mare cinism și multă voioșie, dulăii propagandei asupra europenilor din Est și Vest.
A făcut-o promovând agresiv un filmuleț (subiect analizat AICI la vremea respectivă) care le arăta acestora din urmă cum vor îngheța în case după ce mâna însângerată a dictatorului va răsuci în sens invers robinetul rusesc de gaz.
Amenințarea fusese totodată verbalizată de însuși Putin: nu vom mai livra nimic – nici gaz, nici cărbune, nici petrol. „Ca în celebrul basm rusesc, vom condamna coada lupului să fie înghețată”, zicea la acea vreme fostul agent KGB care pe lângă monopolul morții credea cu tărie că deține pe vecie și monopolul celuilalt agent de speriat – agentul termic.
Iarna 2022-2023 a trecut însă fără ca Europa să înghețe, iar livrările rusești de gaze, cărbune și petrol au luat-o la vale, dar nu pentru că așa a vrut Moscova, ci pentru că așa a decis Vestul.
În casele și în fabricile europene nu a suferit până la urmă nimeni, în schimb drama s-a mutat în bugetul rus și apoi la Banca Națională, căci, fapt deja binecunoscut, s-a extins și asupra cursului de schimb al rublei.
Desigur, pentru Rusia, șocul hidrocarburilor ar putea deveni oricând mai dureros dacă europenii ar fi în general ceva mai puțin ezitanți, iar pe alocuri mai puțin oportuniști atunci când vine vorba de abordarea frontală a problemei pe care o pune flota maritimă gri prin care Rusia încă își mută o parte din marfa de contrabandă pe mările din proximitatea continentului.
Dar una peste alta, în perspectiva celei de-a doua ierni contemporane cu războiul ruso-ucrainean, în speță iarna 2023-2024, un lucru e cert: statele vizate anul trecut de amenințările rușilor și-au creat suficienți anticorpi și alternative încât să nu mai tremure nici de frig, nici de retorica moscovită. Ba mai mult, au găsit rapid soluțiile adecvate astfel încât să-l fi redus la tăcere pe buimacul agresiv de la Kremlin, cel puțin pe tema gazului. Dacă, în următoarea perioadă, Moscova își va aminti să amintească de „Generalul Iarnă”, demersul va fi unul gol de conținut și plin doar de propagandă.
Dar, vorba aia, ce rost mai are? Până la urmă, Kremlinul are în această perioadă destule pe cap.
De pildă, anul trecut pe vremea asta, deși marcat de înfrângeri umilitoare în Herson și Harkov, Kremlinul era plin de speranțe că va da lovitura cu o ofensivă de iarnă. Azi știm că s-a ales praful de ea (după cum și anticipasem AICI, trecându-i în revistă slăbiciunile), dar măcar pe atunci Moscova se bucura de banalul fapt că își putea face asemenea planuri.
Apoi, Moscova s-a concentrat pe Bahmut.
Răposatul Prigojin a luat sarcina asupra sa – și el, și Putin, dar din motive care nu se suprapuneau perfect, mizând pe o reușită de imagine pe acel front.
Azi știm că Bahmutul a aneantizat cantități colosale de echipament de luptă și că a îngropat un număr uriaș de militari ruși, iar în cele din urmă, deși ușor cu manta, l-a acoperit cu țărână pe însuși Prigojin. Totodată, fenomenul Bahmut a format și baza zdruncinării teribile a grupului de mercenari Wagner, privând astfel Kremlinul de o resursă umană prețioasă într-un moment în care criza de resursă umană pe care o traversează forța combativă rusă nu făcea decât să se amplifice.
De atunci, din punct de vedere ofensiv, Rusia nu a mai contat pe frontul ucrainean.
Abia recent s-a putut produce o oarecare mutație în această dinamică, anume arunci când Moscova a mutat din nou extrem de riscant aruncându-se asupra zonei Avdiivka. Momentan, e evident că tot ceea ce a reușit acolo este o pierdere teribilă de oameni și echipament.
Criza prin care trece actuala operațiune ofensivă a rușilor din zona Avdiivka este cu atât mai evidentă după ce au apărut o informație și o analiză.
- Informația că nevolnicii Șoigu și Gherasimov au trimis în teren camioane fabricate în perioada marii terori staliniste din anii ’30.
- Și analiza ISW, potrivit căreia pierderile grele vor „submina capacitățile ofenisve rusești pe termen lung”.
Este dificil să nu observi că frontul rusesc al gazului se aliniază anul acesta cu frontul rusesc din plan militar: sincope, blocaj, înfrângeri. Până la punctul în care, foarte rapid, despre „Generalul Iarnă” Putin a ajuns în sfârșit să vorbească la fel de mult ca despre capturarea Kievului și a întregii Ucraine: adică deloc.
P.S.: Deși pe tema gazului și pe tema Kiev, Rusia suferă transformări vizibile și decisive, există ceva ce încă nu s-a schimbat deloc: apetitul moscovit pentru dinamitarea tratatelor și a normelor internaționale.
Chiar dacă slăbită și cu obiectivul frânt, Rusia lui Putin încă nu renunță la tradiția golanului geopolitic. Asta, probabil și pe motiv că este o tradiție atât de înrădăcinată și de cărnoasă, după cum o dovedesc inclusiv filele din Jurnalul unei călătorii în Principatele Dunărene în toamna și iarna anului 1853 (Humanitas, 2016), adică din primul an al devastatorului Război al Crimeei.
File pe care și-a așternut impresiile călătorul irlandez Patrick O’Brien, apăsat de gândul că „țarul duce Europa spre un război general, iar vărsarea de sânge și ororile care însoțesc o asemenea calamitate vor fi puse pe seama sa”. (p. 88)
Cât de actuale pot fi aceste cuvinte scrise acum 170 de ani! Și cât de actuale sunt următoarele:
- „În Munții Carpați au fost găsite, dar niciodată exploatate, filoane de aur, argint, argint viu, fier, cupru, gudron, sulf și cărbune. Când se aflau la conducerea țării, în 1811, rușii au încercat să exploateze câteva dintre mine, însă curând s-a încheiat pacea, armata rusă s-a retras, iar minele au fost abandonate. Nu muntenii trebuie învinovățiți pentru această stare de lucruri. Ea este una dintre consecințele nefaste ale guvernării greșite a țării. Domnitorul – numit pentru un mandat de șapte ani, dar obligat să fugă după trei, care și-a cumpărat tronul de la Poartă cu venitul pe doi ani de domniei și care a făcut troc cu Rusia, cedând, în schimbul sprijinului acesteia, toată puterea de principe domnitor – nu poate face mai mult pentru exploatarea resurselor țării. A devenit o modă să se vorbească despre moldoveni și cu dispreț, să li se ia în derâdere instituțiile și să se spună că se bălăcesc în imoralitate, desfrânare și ignoranță (…). Puține lucruri sunt mai prielnice pentru ambițiile Rusiei decât strigătele premeditate de acest fel”. (p. 65 și 66)
- „Pretinzând să fie inclusă în marea familie a națiunilor civilizate din lumea creștină, Rusia a încălcat tratatul de la Viena luând în stăpânire gurile Dunării și împiedicând navigația; a violat tratatul de la Adrianopol ocupând insulele de pe acest fluviu; a încălcat tratatul de la Balta Liman trecând Prutul cu armatele sale în iulie anul trecut, iar Regulamentul Organic, elaborat de ea însăși, a fost ignorat de ambele puteri prin numirea ilegală a domnitorilor Știrbei și Ghica”. (p. 83)
- „Este greu de spus unde s-au refugiat credința și onoarea în aceste zile când vedem o mare putere creștină pentru care nici o promisiune nu este sacră și nici un tratat nu merită respectat, primind doar proteste formale din partea celorlalte guverne ale lumii creștine”. (p. 83)
- „Imaginea morții pe un câmp de luptă nu trezește același sentiment de teamă respectuoasă provocată până și de trecerea unui cortegiu funerar. Călărești pe câmp în ziua de după luptă și-ți faci loc printre cadavre cu o indiferență stranie la vederea unui asemenea carnagiu”. (p. 110)
Cu onestitate, despre două războaie necinstite: Hamas-Israel și Rusia-Ucraina
