Tovarășe Putin, generalul Iarnă va trăda de data asta

Sursa: Pixabay

Am aflat deunăzi de filmulețul cu Moș Gerilă al propagandei ruse, de la un prieten cu care mă amuzam la telefon că dacă europenii vor mai pune o haină pe ei la iarnă, rușii vor trebui să inventeze rețete gourmet pe bază de gaz și petrol. Oricât de dragă le e vodca și nostalgia în cuvinte goale după imperiu, ceva tot vor trebui să mănânce, până și ei. Și oare cum ar putea fi altfel, din moment ce puținii bani care mai sunt în cuferele de la Moscova se duc pe război, iar cei mulți pe care-i făceau odată, din armamentul și hidrocarburile pe care nu le mai vând, devin tot mai puțini? E aritmetică plină aici, nu propagandă goală!

E drept că situația la care s-a ajuns te face cumva să tremuri, dar mai degrabă asta e valabil dacă trăiești la Moscova, nu la Berlin, Paris sau București. Iar explicația e destul de simplă.

Astfel, la prima vedere, Putin pare că face echilibristică pe sârma istoriei și, ar putea fi tentate să creadă spiritele slabe, tocmai pentru că procedează în acest mod, el are reușita de-a dreapta sa, iară nu dușmanul colectiv din Vest, pe care până să-l poată „denazifica” încearcă să-l „degazifice”.

Până la urmă, ar spune logica acestui narativ clocit, Putin mizează pe același aliat care i-a mai scos de la ananghie și pe predecesorii lui: „generalul Iarnă”. Ca atare, cum să dea greș? Nu e deloc exclus ca filmulețul hibernal al propagandei ruse tocmai asta să sugereze și să sădească în mințile privitorului-țintă european. Dar dacă e așa, ei bine, vestea bună e că în toată încordarea mentală care a produs această strategie cu pretenția validării istorice s-a strecurat o eroare logică urâtă ca grimasele lui Putin când îi dau raportul Șoigu și Gherasimov despre izbânzile armatei de carton pe frontul ucrainean.

Eroarea e 3D:

  1. Putin nu pornise de la premisa că va trebui să se folosească de iarna 2022-2023, iar asta e important de reținut, căci implică și faptul că la Moscova nu au fost făcute pregătiri relevante în acest sens. Chiar dacă revelația a apărut pe parcurs, timpul rămas la dispoziție pentru a face aranjamentele necesare a fost indecent de puțin. La Kremlin, planul fusese ca războiul cu Ucraina să se încheie (cu victoria Rusiei) până la expirarea iernii calendaristice 2021-2022, iar războiul economic sau de altă natură cu Europa și SUA să nu existe. Or, pentru Moscova, lucrurile stau deja pe dos și într-o oarecare măsură răul cel mare, tot pentru Moscova, încă nici nu și-a deschis cu adevărat brațele pentru îmbrățișarea letală.
  2. Spre deosebire de alte situații din istorie, de data asta iarna îi prinde pe ruși nu acasă, ci în deplasare. Și, după cum e bine cunoscut inclusiv printre meteorologii amatori, iarnă grea nu e doar în Rusia, ci și în Ucraina, iar pe ger năprasnic, în câmp deschis și printre fiare bocnă, carnea îngheață și pe soldatul rus cam la fel de rapid, dureros și vătămător ca pe cel german sau francez.
  3. În fine, spre deosebire de Rusia, europenii, chiar dacă ușor șocați de faptul că trebuie să se gândească la asta, au avut timp să înceapă pregătirile, au bani să le facă, au motivații morale puternice să nu cedeze, se au unii pe alții pentru într-ajutorare și au rezerve de creativitate inginerească să găsească soluții rezonabile întâi pe termen scurt, apoi pe termen lung. Nu în ultimul rând, discuțiile despre tranziția verde, dar și vara ușor apocaliptică climatic catalizează depășirea fazei retorice și trecerea la acțiune. Nu e confortabil, nu e simplu, dar nici nu e imposibil.

Putin, după cum reiese și din filmulețul propagandistic de care aminteam mai sus, se imaginează concomitent împăratul manometrului și comandantul suprem căruia generalul Iarnă e musai să-i dea raportul și să-i câștige războaiele. A avut grijă de toate, cu excepția unui mic detaliu: natura și topografia frontului. Din fericire pentru Vest, sunt fix cele două greșeli pe care dictatorul le-a făcut și când a tratat de sus frontul propriu-zis din Ucraina.

Nu-mi mai rămâne decât să repet ceea ce scriam pe 1 aprilie:

  • E doar începutul, iar în curând ar trebui să urmeze îndemnurile din zona politicului, dar și politici țintite confecționate de guverne, concomitent cu campanii publice de conștientizare și persuadare, susținute de ONG-uri. Folosind gazul rusesc pe post de secure nucleară, Putin a mai deschis o cutie a Pandorei la care nu are cheia. Sunt deja cam multe asemenea cutii și prea multe încuietori pe care Moscova nu are control.
  • Pe fundalul războiului din Ucraina, lupta cu schimbările climatice are șansa nesperată de a căpăta un avânt care s-ar mai fi lăsat îndelung așteptat, căci un număr uriaș de consumatori mari de energie fosilă pe de o parte se trezesc că nu o mai pot folosi în cantitățile cu care fuseseră obișnuiți, iar pe de altă parte își vor da seama că e imperativ să nu mai stai la mâna omului, a UNUI SINGUR OM, ci mai degrabă să te bazezi pe mai puțin capriciosul Soare, pe nesubiectivul vânt, pe inteligență și creativitate, care au reinventat de atâtea ori umanitatea atunci când aceasta din urmă s-a găsit pe marginea prăpastiei.
  • În sfârșit, geopolitica face jocul climei și, prin asta, iată că poate contribui la setarea unor premise mai bune pentru miliarde de oameni. Îndrăznesc să pariez că peste cinci ani și cu atât mai mult peste 10-20 de ani, peisajul energetic și climatic mondial vor fi mai bune grație nesăbuinței unui dictator psihopat, devenit, fără voie, cel mai mare ecologist în timp ce își îngropa propria țară și statul vecin. Cruntă ironie, dureros câștig pentru omenire, având în vedere drama prin care a trebuit să treacă un popor”.

Rusia ciungă. Cum taie toporul sancțiunilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here