Războiul dus de Israel împotriva Hamas este unul din necesitate. Dovada fără drept de apel: masacrul comis de grupul terorist în 7 octombrie. Politica (falimentară) a Israelului față de Gaza controlată de Hamas a fost, în schimb, una izvorâtă din alegere, iar Benjamin Netanyahu poartă o responsabilitate indubitabilă, chiar dacă premierul israelian pare mai mult decât tentat să fugă de răspundere.
Sprijinul politic, diplomatic și militar, acordat de SUA Israelului, este, sub aspect deopotrivă moral și strategic, unul din necesitate. În schimb, nivelul până la care Washingtonul va tolera criza umanitară din Fâșia Gaza e o chestiune ce izvorăște din alegere. Iar în această privință, judecând după modul în care administrația Biden a gestionat dosare extrem de complexe – Afganistan (retragerea trupelor SUA), Ucraina (sprijin masiv pentru Kiev, dar cu limite clare impuse acestuia pentru a limita internaționalizarea conflictului deschis de Rusia) și China (pregătiri vizibil în creștere pentru ce poate fi mai rău, concomitent cu o deschidere fără echivoc față de Beijing pentru diminuarea riscului unui alt război) – se poate deduce că America lui Biden va face tot posibilul pentru a crea avantaje raționale și umanitare ambelor tabere: israelieni și palestinieni.
În orice caz, nu e hazardat de intuit că planurile și operațiunea militară în sine a Tel Avivului se află sub o atentă și lipsită de inhibiții analiză a Pentagonului, Departamentului de Stat și Casei Albe. Este în interesul SUA, în interesul lumii arabe și în interesul Israelului însuși ca americanii să aibă o asemena perspectivă. Ca sprijin vital și același timp cenzor nesentimental – astfel e de așteptat să abordeze America războiul Israelului.
Iar semne că lucrurile avansează într-o astfel de optică deja există. Probabil cel mai proeminent dintre ele este amânarea a ceea ce Netanyahu numea, la două zile după pogromul comis de Hamas, un „atac masiv cum nu s-a mai văzut până acum”.
Coerența acțiunilor și o viziune nu doar pentru moment, ci mai ales pentru viitor, din partea tuturor actorilor implicați sau afectați direct de conflictul generat la 7 octombrie, este cea mai importantă misiune în acest context; și totodată, cea mai complexă dintre provocările existente.
Având în vedere eterogenitatea variabilelor care compun ecuația, poate misiunea (în primul rând a SUA) de a produce această coerență pare una imposibilă, dar precedentul ruso-ucrainean, atât de proaspăt și în plină derulare, oferă nu numai speranță că mersul pe sârmă este fezabil, ci și câteva soluții de pornire (deja integral sau parțial testate în contextul agresiunii declanșate de Rusia).
Din perspectiva celor care doresc pace în sfera israelo-palestiniană, abordarea ar trebui să urmărească două linii tactice și una strategică ce se impun cumva de la sine:
- Reducerea la irelevanță a Hamas (un obiectiv mai realist decât o mult mai abstractă aneantizare a acestuia), concomitent cu descurajarea sprijinitorilor statali, mai mult sau mai puțin deschiși, ai grupării teroriste (de la Iran și Qatar până la Rusia).
- Promovarea unei soluții politice cuprinzătoare – iar aceea nu poate fi alta decât soluția cu două state.
Așa cum este un act de terorism suprem obiectivul extremiștilor de a șterge Israelul de pe fața Pământului, un act contra firii este și împiedicarea palestinienilor de a avea un stat suveran care să-i strângă laolaltă. Și o politică, și cealaltă invită la conflict nesfârșit, la precaritate odioasă din punct de vedere economic (pentru palestinieni) și securitar (pentru israelieni și palestinieni) și la un etern abuz asupra populației palestiniene (nu doar de către extremiștii din Israel, ci mai ales de către teroriștii Hamas și teroristul Iran). Iar astea nu sunt speculații, ci realitatea însăși, dovedită istoric.
„Războiul are un viitor. El rămâne o posibilitate oriunde există o dispută intensă și forme de violență disponibile”, scria istoricul militar Lawrence Freedman, în cartea sa, „Viitorul războiului. O istorie” (Editura Litera, 2019, p. 381). O constatare valabilă până acum pentru matricea israelo-palestiniană și totodată una care se va aplica ucigător de ușor și de rapid pe mai departe, în caz că tragedia din 7 octombrie nu va cataliza amendarea stării de fapt.
În fine, o precizare de context mai larg, dar totuși necesară.
În conflictul asimetric în care a fost antrenat de Hamas, Israelul se confruntă cu o dublă neșansă:
- De a-i fi masacrați civilii pe propriul teritoriu.
- De a nu putea evita, reacționând, pierderi în rândul civililor din Fâșia Gaza.
Fiind grupare teroristă, Hamas are, prin excelență, un singur obiectiv realist de luptă: răspândirea terorii în loc de cucerirea redutei.
.
Asta a făcut pe 7 octombrie, în Israel, și asta face în prezent, după ce s-a retras în labirintul urban din Fâșia Gaza.
Civilii nevinovați, indiferent de originea lor, de vârsta, sexul și starea de sănătate, sunt unica resursă pe care Hamas o poate exploata și care-i poate conferi un avantaj.
Într-un fel, fiind vorba de Hamas, nu e nimic surprinzător în acest modus operandi, în sensul că practic nu ar exista o altă așteptare de la nici o grupare teroristă din lumea asta – din Europa până în Africa și Asia.
În același timp, este de dorit ca răul să nu fie perpetuat prin comiterea sau amplificarea altui rău, iar din acest punct de vedere este perfect legitim ca intervenția Israelului în Fâșia Gaza să fie urmărită cu un ochi critic și cu o negreșită trasare de limite.
Dar în același timp în care un Israel care vânează Hamas, în mod legitim și justificat, nu poate evita producerea de victime în rândul civililor (indiferent câte scrupule ar avea, o incursiune militară în Gaza, oricât de limitată, se va solda cu noi drame în rândul civililor), o Rusie care a atacat, în mod nelegitim și nejustificat, Ucraina, nu are nici măcar o miime din circumstanțele atenuante ale Israelului.
Primul aspect:
- Luată împreună cu Crimeea, Ucraina are peste 603.000 de kilometri pătrați. Fără Crimeea, are peste 576.000. Fâșia Gaza are 365 de kilometri pătrați. Altfel spus, frontul ucrainean este peste 1.500-1600 de ori mai mare decât cel din Gaza (și nici nu este sută la sută urban).
Al doilea aspect:
- Spre deosebire de un Israel care în Gaza luptă cu o grupare teroristă ce atacă din mijlocul civililor, Rusia luptă în Ucraina împotriva unei armate regulate care își duce defensiva în și dinspre zone nelocuite sau evacuate de civili.
Al treilea aspect:
- Rusia luptă cu Ucraina pentru că atacase Ucraina. Israel luptă cu Hamas întrucât fusese atacat de Hamas.
Și totuși, în ciuda diferențelor specifice care se văd din Lună, între cazurile Israel-Gaza vs Rusia-Ucraina, aceasta din urmă, Rusia, practică masacrarea civililor cu o ferocitate și lipsă de discernământ incalificabile. Și – atenție! – Rusia face asta non-stop de 20 de luni și totodată programatic.
Războiul rușilor cu civilii ucraineni cunoaște diferite paliere.
- Unul este cel al bombardării cu rachete a gărilor, centrelor comerciale, blocurilor și caselor de locuit, spitalelor, restaurantelor, locurilor de joacă ori convoaielor de refugiați.
- Un altul este bombardarea barajelor de acumulare, astfel că civilii ucraineni au fost uciși de ruși inclusiv prin provocarea de viituri în aval.
- Un altul este cel al execuțiilor cu glonțul în ceafă ori al uciderii prin tortură.
- Un altul este cel al separării familiilor, în primul rând prin deportarea unui număr uriaș de copii ucraineni fie în teritoriile ocupate, fie direct în Rusia.
- Nu în ultimul rând, un altul este cel al transformării în Iad a vieții cotidiene, prin țintirea sistematică a unităților de producere a energiei electrice, in extenso, al infrastructurii de alimentare cu apă și căldură.
Chiar dacă pot fi aduse în discuție motivele Israelului de a-și asuma agravarea situației civililor din Gaza, până la punerea în pericol de vieți omenești, în cazul Rusiei nu poate exista nici un motiv plauzibil de a acționa în acest fel.
Ca structură, Rusia nu este Hamas, dar totuși acționează identic. Ca relief, întindere și organizare, Ucraina nu este Gaza, dar trece printr-o suferință similară.
Dacă obiectivul real e grija pentru triunghiul pace-libertate-suveranitate, atunci lumea nu trebuie să întoarcă privirea de la ceea ce se petrece de trei săptămâni în Gaza, dar nici de la ceea ce are loc de 20 de luni în Ucraina. Și nici nu are căderea să ignore asemănările dintre Hamas și Rusia ori să trateze cu superficialitate faptul că, până la urmă, atacate și agresate au fost Ucraina și Israel – începând cu 24 februarie 2022, respectiv 7 octombrie 2023.
Răspunsul definitiv și încurajator al Americii lui Biden la Rusia lui Putin și China lui Xi
