Autobuz, stradă, săli de așteptare. De ce e bine, totuși, să vorbim cu oameni străini. Și cum ne schimbă asta

Sursa; Pixabay

Într-o lume suspicioasă, mulți dintre noi sunt reticenți în a interacționa cu străinii. Dar faptul de a vorbi cu oameni pe care nu-i mai întâlnisem vreodată, chiar și în interacțiuni trecătoare, ne poate face mai înțelepți și mai fericiți, scrie David Robson, pentru BBC.

<< Ca mulți alți oameni care au crescut în America anilor 1980, am fost învățat să mă tem de străini.

Stranger Danger” făcea furori în acea perioadă. Preocuparea părinților și neliniștea firească a umanității față de străini au fost supraalimentate de acoperirea mass-media senzaționalistă și de nivelurile în scădere în ceea ce privește încrederea socială, care s-au transformat într-o panică morală totală.

Ofițerii de poliție, profesorii, părinții, liderii religioși, politicienii, personalitățile mass-media și organizațiile pentru protecția copilului au lăsat deoparte diferențele și au lucrat împreună pentru a răspândi mesajul că interacțiunea cu un străin te poate pune în pericol.

Deși nu există nicio îndoială că unii oameni au experiențe traumatizante cu străinii, „Stranger Danger” nu avea nicio bază statistică reală. Atunci, ca și acum, majoritatea abuzurilor sexuale și fizice împotriva copiilor (și a adulților, de altfel) erau comise de persoane cunoscute victimei: rude, vecini și prieteni de familie. Răpirile de către non-membri ai familiei – care includ cele în care un copil este luat de o persoană necunoscută – reprezintă doar 1% din cazurile de copii dispăruți raportate la Centrul Național pentru Copii Dispăruți și Exploatați din SUA.

Totuși, părea real și, prin urmare, a fost real. „Stranger” a rimat cu „Danger”, iar perechea de cuvinte a devenit imposibil de separat.

Se poate totuși ca acest mod de a gândi să le fi afectat multora dintre noi interacțiunile, ulterior în viață? Am ratat ceva valoros?

Unii experți din domeniul științelor sociale cred că a-i învăța pe copii că, literalmente, toți cei din lume pe care nu i-au întâlnit sunt periculoși, poate fi dăunător. Politologul Dietlind Stolle, de la Universitatea McGill din Canada, a susținut că decenii la rând în care au fost transmise astfel de mesaje ar fi putut afecta capacitatea unei întregi generații de a avea încredere în alți oameni. Acest lucru este problematic – încrederea este esențială pentru funcționarea multor societăți.

„Câte oportunități sociale sau economice ratăm pur și simplu atunci când ne temem de străini?”, se întrebă Stolle. Deși nu susțin ca străinii să se apropie de copii, sau invers, cred că adulții ar trebui să se gândească la beneficiile de a vorbi, în condiții de siguranță, cu străinii.

Timp de câțiva ani, am cercetat pentru cartea mea, „The Power of Strangers: The Benefits of Connecting in a Suspicious World”, de ce nu vorbim cu străinii și ce se întâmplă atunci când facem asta. Acest efort m-a adus în compania antropologilor, psihologilor, sociologilor, politologilor, arheologilor, urbaniștilor, activiștilor, filosofilor și teologilor, plus a sute de străini pe care i-am întâlnit întâmplător și cu care am discutat.

Ceea ce am aflat a fost următorul lucru: temându-ne de străini, ratăm multe. A vorbi cu străinii – în condițiile potrivite – este bine pentru noi, bine pentru orașele noastre, națiunile noastre și lumea noastră. Faptul de a vorbi cu străinii te poate învăța lucruri, te poate face mai înțelept, un cetățean mai bun, un gânditor mai bun, dar și o persoană mai bună. Este un mod bun de a trăi. Dar este chiar mai mult decât atât. Într-o lume aflată într-o schimbare rapidă, infinit de complexă, extrem de polarizată, aceasta este o modalitate de a supraviețui.

De mai bine de 6.000 de ani, oamenii au trăit în orașe – o formă de organizare socială suprapopulată de străini. Dar abia recent, psihologii au început să studieze ce se întâmplă atunci când vorbim cu toți acești străini anonimi de care suntem înconjurați în fiecare zi.

În 2013, psihologii Gillian Sandstrom, de la Universitatea Sussex din Marea Britanie, și Elizabeth Dunn, de la Universitatea British Columbia, au publicat rezultatul unui experiment, în care trimiseseră 30 de adulți să zâmbească și să discute cu barmanul lor la o cafenea din Toronto, și încă 30 care să plece cât mai repede, fără să interacționeze. „Oamenii sunt remarcabil de pesimiști cu privire la aproape fiecare aspect al discuției cu străinii”, a scris Sandstrom, dar acest pesimism pare a fi nejustificat. Participanții la studiu, care au interacționat atunci când și-au cumpărat cafeaua, au raportat că simt un sentiment de apartenență mai puternic și o dispoziție îmbunătățită decât cei care nu au vorbit cu străinul. Autorii au concluzionat: „data viitoare când ai nevoie de cineva care să te facă să te simți mai bine, s-ar putea să te gândești să interacționezi cu barmanul de la Starbucks… exploatând astfel această sursă de fericire gata disponibilă”.

Să-ți faci curaj de a iniția o conversație cu un străin poate fi dificil, având în vedere că pentru mulți dintre noi nu este ceva în mod normal de făcut. Experții în studierea comportamentelor, Nicholas Epley și Juliana Schroeder, de la Universitatea din Chicago le-au cerut navetiștilor să vorbească cu străinii în mijloacele de transport în comun, în taxiuri și în sălile de așteptare – locuri în care norma socială din Chicago este împotriva acestui gen de discuții. De înțeles, majoritatea participanților au prezis că aceste interacțiuni vor merge prost. Îngrijorați că încalcă o normă socială, ei se temeau că străinul va fi supărat de intruziune și îi va respinge, iar naveta lor ar deveni și mai neplăcută decât era deja.

Cu toate acestea, când participanții au ieșit din zona lor de confort și au interacționat efectiv cu oamenii, au descoperit că străinii erau surprinzător de receptivi, curioși și plăcuți. „Navetiștii păreau să creadă că a vorbi cu un străin prezenta un risc semnificativ de respingere socială”, au scris Epley și Schroeder. „Din câte putem spune, nu a reprezentat niciun risc”.

Dimpotrivă, participanții care au vorbit cu necunoscuți au raportat că, în general, conversațiile au fost plăcute, interesante, au durat mai mult decât au prezis și le-au făcut naveta mai plăcută. Epley și Schroeder adaugă faptul că acest lucru sugerează o „neînțelegere profundă a interacțiunilor sociale”, concluzionând că „poate că oamenii sunt animale sociale, dar nu sunt întotdeauna suficient de sociali pentru propria lor bunăstare”.

Epley și Schroeder au efectuat același experiment într-o zonă mai puțin prietenoasă din punct de vedere istoric și i-au pus pe navetiști să discute cu străini aflați în mijloacele de transport în comun din Londra – o perspectivă pe care mulți londonezi o privesc cu un amestec de dispreț și groază (și un loc unde chiar și contactul vizual este de obicei evitat). Cu toate acestea, Epley și Schroeder au observat aceleași rezultate. Conversațiile au decurs remarcabil de bine.

De atunci, rezultatul a fost repetat și în alte țări, implicând o diversitate de participanți. Concluziile acestor studii au fost remarcabil de consistente: mulți oameni se tem să vorbească cu străinii, dar atunci când o fac tind să se simtă mai bine după: mai fericiți, mai puțin singuri, mai optimiști, mai empatici și cu un sentiment mai puternic de apartenență la comunitățile din care fac parte. Câțiva experți, precum și oameni obișnuiți care vorbesc cu străinii mi-au spus că acest lucru îi face de fapt să se simtă mai în siguranță.

Cu toate acestea, există multe motive pentru care oamenii se simt inconfortabil când vorbesc cu străinii. Oamenii spun că sunt îngrijorați cu privire la încălcarea unei norme sociale, se tem că nu se vor descurca să vorbească sau că nu vor avea nimic de spus, ori sunt îngrijorați să vorbească cu cineva dintr-un alt grup pentru ca apoi să nu fie atacați sau să spună ceva greșit.

Mulți factori concurează pentru a ne împiedica să vorbim unul cu celălalt. Cu siguranță, smartphone-urile au amplificat mai ușor ca niciodată evitarea interacțiunii cu oamenii din mediul nostru imediat. Și s-ar putea să fim în mod natural temători să ne apropiem de cineva care ni se pare de neîncredere, chiar dacă nu l-am întâlnit niciodată. Preferăm să vorbim cu cineva care seamănă cu cineva în care am avut încredere în trecut, decât cu cineva care arată ca o fostă cunoștință de neîncredere.

Așa că este o mică surpriză faptul că acele temeri nu reușesc să persiste, iar oamenii se simt ușurați. Eu însumi am simțit asta când am avut interacțiuni pozitive cu străinii. „Cred că această ușurare ar putea fi doar sentimentul că ni se vânduse acest mesaj, că lumea este un loc înfricoșător”, spune Sandstrom. „Și apoi ai o discuție cu o persoană, la întâmplare, iar totul merge bine”.

Nu e puțin lucru. Într-o perioadă în care atât de mulți oameni se simt singuri, înstrăinați, excluși, decuplați, pesimiști, aceste constatări sunt atât utile, cât și liniștitoare. Interacțiunea cu străinii, chiar și în treacăt, ne poate ajuta să construim sau să reconstruim rețele sociale, să ne reconectam cu comunitățile noastre și să ne consolidăm încrederea în oamenii din jurul nostru. După cum relata un student care a participat la unul dintre cele mai recente experimente ale lui Sandstrom: „Am simțit că am uitat cum să-mi fac prieteni, dar acest studiu mi-a reamintit că majoritatea oamenilor sunt prietenoși și că trebuie doar să faci un efort”.

Ca tip alb, hetero, recunoscusem din start faptul că interacțiunile mele cu străinii pot fi mai puțin dificile decât sunt pentru oamenii care nu sunt bărbați albi, heterosexuali. Așa că, în timp ce realizam cercetarea pentru cartea mea, m-am asigurat că vorbesc cu o mare diversitate de oameni care făcuseră o practică din a vorbi cu străini. În ciuda mediilor și experiențelor variate, ei au raportat în cea mai mare parte aceleași efecte pozitive pe care le pot găsi în literatura de specialitate. Dar nu aș vrea să sugerez că aceste interacțiuni sunt aceleași pentru fiecare și în niciun fel nu resping preocupările oamenilor care au avut experiențe traumatizante cu străinii. În plus, recomand cu tărie bărbaților aflați în situația mea să țină cont ei înșiși de acest lucru atunci când vorbesc cu străinii.

Sandstrom oferă mai multe sfaturi pentru a vorbi cu cineva pe care nu-l cunoști; mai întâi, puneți o întrebare deschisă, pentru a-i determina să vorbească, apoi dați o replică cu ceva ce aveți în comun – există un motiv pentru care vorbim în mod implicit despre vreme.

Dar dacă poți, merită să încerci. Discuția cu străinii vă poate marca în moduri mai profunde decât v-ați aștepta și aduce multe beneficii pentru sănătate.

Discuția cu străinii ne poate face, de asemenea, mai înțelepți, mai plini de viață și mai empatici, spune Danielle Allen, de la Universitatea Harvard și laureată a premiului „genius grant” MacArthur. Când preda la Universitatea din Chicago, Allen a fost în mod repetat avertizată de colegi să stea departe de partea mai săracă a orașului. Ea crede că această „frică de străini altera de fapt o mulțime de capacități intelectuale și sociale [ale colegilor ei]”. Ea a refuzat să stea departe și a realizat unele dintre cele mai admirate lucrări ale ei tocmai în acele cartiere. De atunci, și-a dedicat cariera promovării conexiunilor între oameni și grupuri care altfel nu ar interacționa. „Cunoașterea reală a ceea ce este în afara zonei tale de confort vindecă frica”, scrie Allen, „dar numai vorbind cu străinii putem obține o astfel de cunoaștere”.

Vorbind cu străinii, ai o privire asupra complexității uluitoare a speciei umane și a varietății infinite a experiențelor umane. Este un clișeu, dar ajungi să vezi lumea prin ochii altuia, lucru fără de care înțelepciunea este imposibilă.

Dar nu este ușor. Te vei simți nevoit să-ți revizuiești în mod constant presupunerile despre lume și locul tău în ea, ceea ce poate fi dificil și poate crea sentimentul de dezorientare, dar poate fi și palpitant și chiar distractiv. De asemenea, așa creștem ca indivizi și ne menținem împreună ca societăți. Așa ajungem să ne cunoaștem și numai cunoscându-ne putem spera vreodată să trăim împreună.

Este ironic că, după ce am fost crescută cu teama față de străini, acum găsesc o sursă de speranță. Când aceste interacțiuni merg bine – și în general merg – percepția pozitivă față de străin se poate generaliza în sentimente mai bune despre oameni. Pentru mine – și mulți dintre experții apreciați și străinii cu care am vorbit – se rezumă la o chestiune de date. Dacă mi-aș baza toate percepțiile despre umanitate pe ceea ce este disponibil prin telefonul sau laptopul meu, aș avea o viziune fantastic de negativă despre majoritatea celorlalți oameni. Aș fi „paralizată” de „Stranger Danger” și m-aș simți pe deplin îndreptățită să evit acești ticăloși, paranoici, isterici, criminali, șarlatani, furioși și demagogi. În schimb, am ieșit în lume și am vorbit cu oamenii. Îmi bazez percepția despre lume în mare parte pe ei și, ca urmare a discuțiilor cu străinii, perspectiva mea este puțin mai optimistă.

„Îmi place mai mult umanitatea în ansamblu, pentru că vorbesc cu străinii”, mi-a spus Allen. Ca femeie de culoare în America, interacțiunile ei pot fi mult mai complicate decât ale mele. Dar, totuși, când vine vorba de a vorbi cu necunoscuți, spune ea, „aspectele pozitive le depășesc cu mult pe cele negative”.

În 2018, Centrul pentru Copii Dispăruți și Exploatați din Virginia, SUA – din punct de vedere istoric unul dintre cei mai importanți exponenți ai mesajelor „Stranger Danger” – a retras în cele din urmă termenul. „Încercăm să le dăm copiilor puterea de a lua decizii sigure și inteligente, nu de a-i traumatiza pe viață”, mi-a explicat la acea vreme Cal Walsh, director executiv al centrului. >>

Cum ajungi un geniu? Limitele IQ-ului. Orizontul deschis de curiozitate, curaj, noroc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here