SUA: Oprirea Războiului rus din Ucraina, cel mai bun mod de redresare a economiei mondiale

Sursa: Twitter

Într-un mesaj pe care pare să-l transmită Rusiei, înainte de summitul G20 din Indonezia, secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen estimează că încetarea Războiului din Ucraina constituie cel mai bun mijloc de a răspunde dificultăţilor economiei mondiale, relatează AFP, citată de News.ro.

”A pune capăt războiului purtat de către Rusia constituie un imperativ moral şi pur şi simplu cel mai bun lucru de făcut în favoarea economiei mondiale”, a declarat Janet Yellen presei, în marja unei întâlniri cu omologul său francez Bruno Le Maire.

Invazia Ucrainei de către Rusia nu figurează, în mod oficial, pe agenda clubului Celor 20 cele mai mari economii din lume, ai căror lideri se întâlnesc maţi şi miercuri pe Insula Bali, în Indonezia.

Moscova a îndemnat G20 să se concentreze asupra problemelor economice şi financiare şi nu asupra problemelor politice şi financiare.

Însă războiul pe care l-a declanşat în urmă cu nouă luni Vladimir Putin are puternice repercursiuni economice, prin creşterea vertiginoasă a preţurilor energiei şi produselor alimentare.

Indonezia, gazda summitului, care reiterează poziţia multor state din emisfera sudică, îndeamnă la negocieri de pace şi refuză să condamne în mod direct Rusia.

Asupra Vladimir Putin, care a decis să nu participe la G20, unde este reprezentat de către şeful său al diplomaţiei Serghei Lavrov, se exercită presiuni să prelungească Acordul de la Istanbul, care permite exportul cerealelor ucrainene, care expiră la 19 noiembrie.

Bruno Le Maire a insistat, la rândul său, asupra necesităţii unei atenuări a efectelor economice ale Războiului rus din Ucraina.

”Cred că prima problemă de pe masă este cum să reducem preţul energiei şi cum să scăpăm de inflaţie”, a declarat ministrul francez al Economiei.

După fuga din Herson vine ce e mai rău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here