Oficialii CNAIR au transmis joi, 20 august, informații despre stadiul proiectului privind construcția autostrăzii Ploiesti – Brasov, precum și deficiențele constatate în documentația tehnico-economică.

Potrivit companiei de drumuri situația actuală a tronsonului este următoarea:

  • Sectorul Ploiesti – Brasov va intra în obiectul viitorului contract de proiectare (revizuire Studiu de Fezabilitate și elaborare proiect tehnic), având ca sursă de finanțare fondurile europene, iar etapa de execuție urmând a fi de asemenea asigurată prin Programul Operațional Transport 2021-2027;
  • A fost lansată procedura de licitație pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție, Varianta de Ocolire Comarnic, cu termen de depunere a ofertelor 23.10.2020;
  • Secțiunea Predeal – Cristian, inclusiv drumul de legătură cu municipiul Brasov (6,3 km profil autostrada + 3.7 km profil DN cu 4 benzi) se află în execuție;
  • Procedura de realizare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Nodul Rutier de la Comarnic a fost lansată, termenul de depunere oferte este 10 septembrie.

Având în vedere importanța demarării acestui proiect, Compania a avut obligația să analizeze maturitatea documentațiilor tehnice. În acest sens, au fost luate în considerare inclusiv aspecte subliniate de către instituțiile financiare internaționale (Banca Mondială), alături de experții Comisiei Europene, care au evidențiat lipsa unor elemente necesare actualizării documentației și care ar putea conduce la apariția unor blocaje multiple în etapa de implementare. De asemenea, a fost semnalizată și evidențiată și necesitatea actualizării în funcție de condițiile de mediu și sociale actuale”, se susține în comunicatul transmis de CNAIR.

În continuare, cei de la compania de stat susțin că, analizând documentația tehnico-economică elaborată pentru Autostrada Ploiesti – Brasov, atât la nivelul direcțiilor de specialitate ale CNAIR, cat și din perspectiva direcțiilor subliniate de către Banca Mondială, s-au constatat următoarele deficiențe și, implicit, soluții pentru o strategie fezabilă de implementare a proiectului:

  • În zona Bușteni și Sinaia s-a constatat o dezvoltare locală accelerată în ceea ce privește implementarea unor proiecte de anvergură prin accesarea de fonduri europene (exemplu: microhidrocentrale), proiecte cu impact socio-economic la nivel regional, pentru care însă trebuie respectate principiile de finanțare pentru a nu fi necesară rambursarea în integralitate a contribuției Comisiei Europene;
  • Lipsa unei experiențe în dezvoltarea unor proiecte în Parteneriat Public Privat, atât la nivelul României, cat și la nivelul Europei de Sud – Est, evidențiază faptul că astfel de mecanisme de finanțare sunt aplicabile în special proiectelor punctuale de tip- tunel, pod, etc și nu proiectelor de o astfel de anvergură.
  • Deși sectorul de autostradă Comarnic – Brasov avea ca perioadă de implementare 2014-2020 (document de referință: HG 666/2016), până în prezent nu i-a fost asociată o sursă de finanțare, sectorul Ploiesti – Comarnic aflându-se în aceeași situație.

Decizia revizuirii Studiului de fezabilitate și de elaborare a Proiectului tehnic pentru întreg sectorul cuprins între Ploiesti și Brasov a fost luată, în special, și din nevoia de asigurare a sursei de finanțare prin fonduri europene. Întrucât documentația tehnico-economică nu ar fi corespuns din punct de vedere al exigentelor dezvoltării unui astfel de proiect, riscurile în etapa de implementare ar fi fost imposibil de cuantificat, conducând la blocaje în implementare”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanții CNAIR afirmă că „este pentru prima oară când acestui proiect îi este asociată o sursă de finanțare, însă, pentru a asigura premisele finanțării execuției acestui obiectiv din Programul Operațional de Transport 2021-2027, a fost considerată drept obligatorie revizuirea/completarea documentației, cu identificarea tuturor riscurilor, ca urmare a unei reproiectari adecvate„.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here