Sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta, depus la Palatul Buckingham

Sursa: Facebook

Sicriul Reginei Elisabeth II a ajuns la Palatul Buckingham, fiind întâmpinat de o mulţime de oameni în doliu, transmite The Guardian, preluat de News.ro.

UPDATE: O aclamaţie uriaşă s-a auzit când maşina funerară a reginei a trecut pe lângă cei care aşteptau lângă palat, relatează BBC.

După o atmosferă până atunci sumbră, a urmat o celebrare respectuoasă a regretatei regine.

Aplauze şi strigăte de „Odihnească-se în pace” au întâmpinat cortegiul. De asemenea, s-au auzit strigăte de „hip, hip, hooray!”


Știrea inițială. Avionul care transportă sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a părăsit Scoţia, marţi seară, urmând să ajungă la Londra, la Buckingham Palace, anunță News.ro.

Sicriul este transportat de la Edinburgh la Londra cu un avion militar C-17 Globemaster, care urmează să aterizeze la Northolt, în vestul Londrei.

De-a lungul procesiunii, sicriul este însoţit de prinţesa Anne, aşa cum a fost pe tot parcursul ceremoniile, aceasta fiind dorinţa specială a mamei sale, Regina Elisabeta, conform BBC.

În momentul în care avionul se pregătea de decolare, garda de onoare a oferit salutul regal.

Aeronavele de tip C-17 Globemaster au fost folosite şi pentru livrarea de ajutor umanitar şi arme Ucrainei, dar şi la evacuarea civililor din Kabul în 2021.

Mii de britanici au stat la coadă toată noaptea pentru a-şi lua rămas bun de la regina Elisabeta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here