Sebastian Burduja, despre ajutorul de stat oferit Blue Air

Sursa: Facebook

Ministrul Cercetării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre ajutorul de stat acordat de Guvernul Orban companiei Blue Air, în 2020, când el era secretar de stat în Ministerul Finanţelor. El a afirmat că statul român şi-a luat nişte măsuri de siguranţă fără precedent, care nu au fost urmate de către cei care au venit la Ministerul Transporturilor şi la Finanţe, iar aceştia trebuie să dea explicaţii. Burduja a mai precizat că ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, avea obligaţia legală să ceară preluarea companiei, dar lăsând lucrurile să treneze, neacţionând, a generat de fapt situaţia de astăzi, relatează News.ro.

”Între a ne face dreptate cu ranga şi a şti ce vorbim este o mare diferenţă. Toate statele europene au pus miliarde de euro, în pandemie, pentru sprijinirea companiilor aeriene, în special a companiilor low-cost. România a decis în aprilie 2020 şi ulterior prin două OUG (..) acordarea acestor ajutoare de stat în baza unor aprobări ale Comisiei Europene, aprobări care, în contextul situaţiei excepţionale de criză, au venit şi în 48 de ore. Deci nimeni nu şi-a pus problema, atunci, că nu ar fi oportună o asemenea măsură, cu atât mai mul cu cât alte state, sprijinind cu miliarde de euro propriile companii, puneau companiile româneşti într-o problemă mare de competititivitate. Ori, încă de atunci companiile româneşti şi în special Blue Air era sub atac din partea competitorilor direcţi, pe rute, aeroporturi, resursă umană”, a explicat Burduja, la acea vreme secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Despre avertismentul Eximbank, Sebastian Burduja a arătat că ”Eximbank a făcut o evaluare care a luat în calcul şi a şi aprobat aceste garanţii, inclusiv în Comitetul interministerial care se ocupă de aceste speţe”.

”Chiar dacă această companie era într-o situaţie dificilă, cu atât mai mult cu cât în pandemie, din cauza unor situaţii externe, nu putea să îşi ridice avioanele de la sol, după cum bine ştim, toată industria aeriană era într-o situaţie problematică, a existat un rapor al unui evaluator independent, mai recent de două luni faţă de emiterea garanţiilor, aşa cum cerea Ordonanţa de urgenţă şi spune foarte clar evaluatorul independent că această compania valora cu 160% mai mult decât garanţia, deci mai mult decât acoperitor”, a arătat el.

Potrivit lui Burduja, ”prin ordonanţele de urgenţă, prin HG, statul român şi-a luat nişte măsuri de siguranţă fără precedent”.

”Ele nu au fost urmate, cei care au venit la ministerul Transporturilor, miniştri, la Ministerul de Finanţe, trebuie să dea explicaţii”, a afirmat Sebastian Burduja.

El a precizat că, ”la momentul garanţiei, statul român şi-a luat nişte condiţii extrem de stricte pentru acordarea garanţiei”.

”S-a pus ipotecă pe acţiuni, a pus ipotecă pe toate activele, deci în momentul în care compania nu a respectat angajamentul pe care şi l-a luat, nu a adus infuzie de capital, a dovedit că nu plăteşte anumite dări către stat, la timp, în momentul acela statul trebuia, prin cei doi reprezentanţi cu drept de veto în Consiliul de Administraţie, unul de la Finanţe şi unul de la Transporturilor, să vină şi să ceară această companie, să activeze, să execute ipoteca, să preia datoria şi să o valorifice într-un fel sau altul, să o pună lângă Tarom sau o linie de low cost complementară”, a arătat el.

Despre momentul august 2021, când Blue Air a informat statul că nu poate plăti, Sebastian Burduja a declarat că nu ştie ce hârtii au ajuns la ministerul de resort, pentru că nu mai era acolo.

”Cu siguranţă, în mandatul domnului Drulă, informaţiile publice pe care le-am văzut, condiţiile din Ordonanţe au fost îndeplinite, deci dânsul avea obligaţia legală să ceară preluarea companiei, să execute practic garanţia, să valorifice această companie, cât valora ea. Lăsând lucrurile să treneze, neacţionând, neutilizând dreptul de veto al reprezetanţilor din CA, au generat de fapt o situaţie pe care o avem cu toţii astăzi”, a afirmat el.

Întrebat dacă a existat semnătura sa pe OUG,, Sebastian Burduja a afirmat că el, la acea vreme, el coordona Direcţia Ajutor de stat şi cunoştea datele acestui dosar,

”În ziua respectivă, domnul Cîţu nu a fost la minister, deci mi-a delegat dreptul de semnătură. Nu cunosc motivele dânsului, poate a avut un motiv obiectiv, trebuie să îl întrebaţi pe dânsul. Cred că a avut un motiv şi trebuie întrebat şi poate fi un motiv obiectiv. Dar decizia a fost legală, validată în toate forurile interne, de către Comisia Europeană, a fost oportună pentru că România avea datoria să îşi protejeze companiile aeriene şi a fost o decizie în condiţii de siguranţă ale statului român fără precedent, condiţii care trebuiau urmărite de reprezentanţii instituţiilor în CA şi de către ministerele de resort. Ele nu au fost urmărite”, a mai spus Burduja.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a declarat marţi, la Parlament, că în luna iulie, august 2021, compania Blue Air a informat Ministerul Transporturilor, pe cel care era titular, Cătălin Drulă şi Ministerul Finanţelor, că nu mai poate să plătească dobânzile aferente acestei sume de 300 de milioane şi nici ratele, cerând să se renegocieze tot acest cadru.

”Nu au ieşit din această formă de concordat, în iulie anul acesta un judecător le-a prelungit pe încă un an această formă premergătoare falimentului. Mie nu îmi puteţi cere să spun lucruri despre garanţiile care au fost puse de către această companie, când li s-a acordat această sumă de 300 de milioane, din banii tuturor românilor, pe o chestiune care, dacă se vrea să fie cercetată, cred că sunt alţii care pot să o facă. Au accesat aceste sume din octembrie 2020 până în ianuarie 2021, în aceste luni au tras din acest credit. Că statul, în momentul în care a dat cele 300 de milioane, nu a verificat foarte bine situaţia economică, că acele garanţii de care se tot vorbeşte erau în acea perioadă acoperitoare pentru această sumă..Cred că în primul rând trebuie început că acea perioadă, decembrie 2020 când s-a dat acel ajutor”, a mai comentat Grindeanu.

Blue Air îşi propune să reia zborurile începând cu data de 10 octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here