Avionul militar care va prelua pompierii şi echipamentele care vor ajuta la stingerea incendiilor din Franţa a aterizat la Timişoara. Pregătiri şi la Baza 90 Transport Aerian a MApN

Avionul militar de tip C17 care va prelua pompierii şi echipamentele acestora şi le va transporta în Franţa pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie a aterizat, joi seară, în jurul orei 19.00, pe Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, informează News.ro.

”În aceste momente, pe Baza 90 Transport Aerian a MApN, se realizează pregătirea efectivelor şi a autospecialelor în vederea efectuării misiunii de stingere a incendiilor de vegetaţie din Franţa”, a transmis Ministerul Apărării.

Încărcarea avionului militar de tip C17 a început imediat după aterizarea acestuia, pe Aeroportul Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara, operaţiunea fiind estimată să dureze aproximativ trei ore.

Din judeţul Timiş, potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, se vor îmbarca 16 pompieri cu 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă.

Avionul urmează să decoleze în această seară, după ce toate echipamentele vor fi încărcare şi ancorate, iar odată ajunse pe Aeroportul din Bordeaux, pompierii vor fi sub comanda autorităţilor din Franţa şi vor putea interveni imediat pentru stingerea incendiilor de vegetaţie din această ţară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here