Avocatul Poporului, „lobby” pentru nevaccinați, pe lângă instituțiile publice

Foto: INQUAM/George Călin

Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat că a trimis adrese către multe instituţii pentru a permite accesul persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID, transmite Agerpres.

„Am trimis nenumărate adrese către multe instituţii să vedem în ce măsură au putut să se organizeze, în aşa fel încât şi persoanele care nu au un certificat care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală ori testul să poată – nu ştiu – să-şi achite taxele, să obţină informaţii şi aşa mai departe”, a spus Renate Weber, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că, de multe ori, urmare a întrebărilor puse de Avocatul Poporului, instituţiile şi-au amenajat în aşa fel spaţiul, încât să poată să permită şi accesul celor nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.

Renate Weber a explicat că restricţiile privind accesul în instituţii publice sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, ca atare Avocatul Poporului nu le poate ataca.

„Când ne ducem cu sesizări la Curtea Constituţională este întotdeauna pentru o ordonanţă, o ordonanţă de urgentă sau o lege (…). Pe de altă parte, câtă vreme hotărârea de Guvern este un act normativ, evident şi noi, ca o instituţie publică, trebuie să o respectam. (…) Noi am spus tot timpul (…) – persoanele care se simt nedreptăţite de aceste prevederi ale hotărârilor de Guvern de prelungire a stării de alertă trebuie să se adreseze instanţelor”, a adăugat Renate Weber.

Fiona Hill, comentariu în NYT: Putin nu acționează fără intenție și are SUA în punctul în care și-a dorit. Vestul trebuie să globalizeze dosarul ucrainean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here