Baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare. Biden denunţă un verdict „inacceptabil”

Vedeta americană a baschetului feminin Brittney Griner, deţinută în Rusia din februarie, a fost condamnată joi la 9 ani de închisoare de un tribunal rus pentru trafic de droguri, verdict catalogat imediat drept „inacceptabil” de preşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Tribunalul din Himki, din apropiere de Moscova, a găsit-o pe baschetbalistă vinovată de posesie şi trafic de droguri şi a condamnat-o la „nouă ani de detenţie într-o colonie penitenciară”, a declarat judecătoarea Ana Sotnikova.

Procurorul de caz a solicitat o pedeapsă de nouă ani şi jumătate pentru baschetbalistă, care a spus în ultimul ei discurs din tribunal că aducerea în Rusia a cartuşelor cu ulei de haşiş pentru ţigara ei electronică a fost „o greşeală neintenţionată”.

De asemenea, Griner primit o amendă de un milion de ruble (16.000 de dolari).

Avocaţii săi au anunţat că sportiva va face apel la decizie. „Verdictul este absolut lipsit de sens. Vom face apel fără îndoială”, au anunţat avocaţii într-un comunicat.

Preşedintele american Joe Biden a denunţat vehement condamnarea baschetbalistei americane.

„Este inacceptabil şi cer Rusiei să o elibereze imediat pentru a-şi putea reîntâlni soţia, apropiaţii şi coechipierii”, a îndemnat el într-un comunicat postat imediat după anunţarea verdictului.

Liderul american s-a angajat să lucreze „fără odihnă” şi să exploreze „toate căile posibile” pentru a obţine eliberarea ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here