Băsescu intervine în „Ucrainagate”. Ce spune despre presupusul amestec al SUA în numirea procurorilor din România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a adus o serie de lămuriri în legătură cu presupusele presiuni pe care Joe Biden, în calitate de vicepreședine al SUA în Administrația Obama, le-ar fi făcut asupra jusției din România privind numirile de procurori.

Prezent luni seară la B1TV, în emisiunea „Dosar de politician”, Traian Băsescu a precizat că pe vremea președinției sale nicio numire de procuror nu s-a făcut la sugestia sau presiunile Statelor Unite, ci în baza înțelegerilor din politica internă.

Întrebat în de moderatorul emisiunii dacă Administrația Obama, prin vicepreședintele Joe Biden, a făcut presiuni pentru numirea procurorilor în România, Băsescu a răspuns: „Nu, nu, însă în mod categoric numirea s-a făcut pe propunerea doamnei Macovei, dacă bine îmi aduc aminte, și a doua numire s-a făcut pe înțelegerea dintre mine și Ponta. Deci nicio discuție cu Biden sau cu altcineva. Niciodată”.

Informațiile legate de Joe Biden au fost aruncate în spațiul public românesc de Rudolph Giuliani, avocatul lui președintelui american Donald Trump, și vin în contextul mai larg al cazului numit „Ucrainagate”. Liderul de la Casa Albă este acuzat de democrați că ar fi încercat să obțină de la președintele ucrainean Volodimir Zelenski o lovitură de imagine la adresa lui Joe Biden, principalului său competitor în cursa prezidențială din 2020.

CITIȚI ȘI: Pe ce se bazează acuzațiile lui Giuliani privind afacerile lui Biden în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here