Băsescu, necruțător cu gestul lui Gelu Voican Voiculescu

Inquam Photos/ George Călin

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că Gelu Voican Voiculescu a greşit că a participat la manifestările dedicate marcării a 30 de ani de la Revoluţie. ”Nu avea ce căuta acolo. A fost o demonstraţie de lipsă de înţelepciune”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a fost întrebat, luni seară, la Realitatea Plus, ce crede despre prezenţa lui Gelu voican Voiculescu la lamifestările dedicate Revoluţiei şi a răspuns: ”A greşit, nu avea ce căuta acolo. Ştie foarte bine cum sunt revoluţionarii, ştie foarte bine că pe lângă ei sunt foarte mulţi alţi oameni care îi susţin. Nu avea ce să caute acolo”.

”A fost o demonstraţie de lipsă de înţelepciune. Nu avea de ce să meargă acolo. Eu aş fi aşteptat să câştig procesul – dacă crede că-l câştigă – şi pe urmă să mă duc la comemorări”, a mai spus Băsescu.

Gelu Voican-Voiculescu, fost vicepremier în Guvernul provizoriu Petre Roman, a fost huiduit şi lovit cu o cârjă în cap, sâmbătă, la manifestările dedicate Revoluţiei desfăşurate în Piaţa Universităţii din Bucureşti. El s-a ales cu o rană sângerândă la cap, iar ulterior a depus plângere împotriva agresorului.

Voican Voiculescu este inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Revoluţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here