Bashar al-Assad, reales preşedinte al Siriei/ „Este o continuare a tiraniei”

Foto: Twitter

Bashar al-Assad a câştigat, cu 95,1% dintre voturi, al patrulea mandat de preşedinte al Siriei, potrivit BBC, preluat de News.ro.

Preşedintele Parlamentului, Hammouda Sabbagh, a declarat într-o conferinţă că prezenţa la vot a fost de 78,6%.

Cei doi contracandidaţi ai lui, Abdullah Salloum Abdullah şi Mahmoud Ahmed Mari, au primit 1,5%, respectiv 3,3% dintre sufragii.

Opoziţia din Siria a numit aceste alegeri „o farsă”, în timp ce Statele Unite şi ţări europene au susţinut că nu au fost libere sau corecte.  Assad a fost de părere că opinia Vestului nu contează „deloc”.

Siria este devastată de un conflict început în urmă cu zece ani, care a erupt după ce guvernul lui Assad a răspuns violent la proteste pro-democraţie în martie 2011.

În urma luptelor, au murit cel puţin 388.000 de oameni şi mai mult de jumătate dintre locuitori şi-au părăsit locuinţele, între aceştia 6 milioane devenind refugiaţi.

Alegerile prezidenţiale au avut loc în zone din ţară controlate de guvern şi în anumite ambasade siriene din străinătate.

Proteste faţă de alegeri au avut loc în Idlib, provincie controlată de rebeli, în timp ce opoziţia exilată a ţării a descris votul drept o farsă.

Yahya al-Aridi, purtător de cuvânt pentru Syrian Negotiation Commission, a spus că a reprezentat „sfidare faţă de poporul sirian”.

„Este o decizie a guvernului, ajutat de Rusia şi Iran, de a ucide procesul politic. Este o continuare a tiraniei”, a spus el.

Ministerele de Externe din Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi SUA au transmis împreună, înaintea votului, că alegerile sunt „ilegitime”şi au spus că nu vor fi „nici libere, nici corecte” fără supervizarea Naţiunilor Unite.

Assad, în vârstă de 55 de ani, este preşedinte al Siriei din 2000. El i-a urmat răposatului lui tată, Hafez, care a condus Siria mai mult de un sfert de secol.

Feţele Asmei Assad. Cum a ajuns o fată din vestul Londrei neaşteptatul câştigător al războiului din Siria

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here