„Bună ziua, mă numesc Benoit Paire şi pentru a 250-a oară sunt pozitiv pentru Covid!! Sincer, nu mai suport rahatul vostru de Covid!„, a scris jucătorul pe Twitter.
Paire a fost testat pozitiv prima oară la US Open, în 2020, apoi la turneul de la Hamburg, câteva săptămâni mai târziu. În plus, el a stat 14 zile în carantină strictă, la începutul acestui an, la Melbourne, pentru că a fost caz contact într-unul dintre avioanele cu care jucătorii şi jucătoarele au mers în Australia. Paire, 32 de ani, a mai stat o zi în izolare peste cele 14, după ce un angajat din hotelul în care a fost carantinat a fost găsit şi el infectat.
„Cum îmi merge? Din cauza Covid, îmi curge nasul, dar din cauza tuturor acestor carantine petrecute într-o cameră din altă parte a lumii, nu mă simt prea bine la cap. Anul trecut, a fost greu şi anul acesta începe la fel”, a continuat el, înainte de a face apel la autorităţile din tenis: „ATPTur, cum apăraţi jucătorii aflaţi în situaţia mea?”