În timp ce președintele american, Joe Biden, se îndreaptă spre și discută cu aliații NATO – inclusiv România – accentul este pus pe Turcia. Există priorități multiple și multe părți interesate, iar războiul din Ucraina planează. Dar dacă Biden este interesat să facă ceea ce trebuie, nu va uita nici Armenia.
Țara fără ieșire la mare, cu doar trei milioane de locuitori, situată în Caucazul de Sud, Armenia poate părea că stă la periferia Europei, dar este atât esențială pentru psihologia politică a Turciei, cât și prezentă chiar în centrul unor linii de falie globale, principala fiind competiţia dintre democraţie şi autoritarism.
Acesta este conceptul motrice al războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei și aceasta este provocarea pusă de autocrații aleși din întreaga lume (într-adevăr, inclusiv de către unii politicieni americani pe care președintele îi va înfrunta la alegerile de anul viitor).
Se leagă de întrebarea: Ce-i de făcut cu Turcia, care înfruntă atât Europa, cât și America.
Turcia tocmai și-a reales propriul autoritar islamist, Recep Erdogan, care a petrecut deja 20 de ani la putere, oferindu-și puteri din ce în ce mai mari. În acest moment, în afară de organizarea de alegeri nefalsificate, Turcia nu este o democrație: mass-media, sistemul judiciar și serviciile de securitate sunt toate cu căpăstru, iar executivul este aproape omnipotent.
Cu toate acestea, Turcia este și membru NATO și, ca atare, a stat în calea extinderii alianței dincolo de cei 31 de membri pentru a include Suedia. Erdogan ar dori ca Suedia să-i reprime pe oponenții lui politici care s-au refugiat în această țară și pe care îi consideră teroriști.
Biden – săptămâna aceasta vizitând Regatul Unit, Lituania și Finlanda – are o oarecare pârghie asupra lui Erdogan și se vede, conform primelor rapoarte despre un acord privind permisiunea dată Suediei de a adera. Turcia vrea avioane de luptă americane F16. Turcia ar dori, de asemenea, acordul american la ocuparea unei zone din nordul Siriei – precum și tăcerea în privința opresiunii continue asupra minorității sale kurde.
Mai există o chestiune în raport cu care Turcia ar dori ca Occidentul să privească în altă parte: vicleana afacere cu Azerbaidjan.
Regimul lui Ilham Aliev din Azerbaidjan este atât de josnic încât îl face pe Erdogan să pară un liberal. Încă de la prăbușirea Uniunii Sovietice, familia Aliev a condus cu o mână de fier, ca o cleptocrație ereditară. Potrivit Pandora Papers, familia a sustras avuția de milioane de dolari creată de rezervele de petrol și gaze naturale ale țării. Organisme mondiale de monitorizare consideră guvernul de la Baku ca fiind printre cele mai corupte și dictatoriale de pe Pământ.
Toate acestea sunt în regulă pentru Erdogan, care este principalul furnizor de arme al Azerbaidjanului, care apoi sunt îndreptate împotriva Armeniei. Așa este, un membru important al NATO înarmează până în dinți o dictatură pentru a ataca o democrație vulnerabilă care încearcă să construiască alianțe cu Occidentul.
De la războiul lansat în 2020, Azerbaidjanul a fost implicat într-o campanie de consolidare a controlului asupra regiunii Nagorno-Karabah, populată de armeni, care este autonomă de la începutul anilor 1990. Regiunea, în care locuiesc 120.000 de armeni, se află sub o paralizantă blocadă azeră din decembrie anul trecut.
Dar există mai mult. Azerbaidjanul atacă ocazional Armenia propriu-zisă și complotează, cu complicitate turcă, pentru a pune mâna pe Coridorul Zangezur, o secțiune a Armeniei care ar face legătura între Turcia și Azerbaidjan. Acest lucru ar putea fi convenabil nu numai pentru comerțul dintre cele două țări înrudite din punct de vedere etnic, ci și pentru încălcarea sancțiunilor legat de Rusia cu care Aliev a semnat un acord de cooperare strategică cu câteva zile înainte de invazia Ucrainei.
Toate acestea ridiculizează ideea decenței în relațiile internaționale și, de asemenea, contravin intereselor occidentale.
Există lucruri specifice pe care SUA ar trebui să le ceară Turciei: să nu mai ajute Azerbaidjanul în agresiunea sa și să-și afirme angajamentul față de integritatea teritorială a Armeniei.
Deși, în majoritatea cazurilor, moralitatea nu este un argument puternic în relațiile internaționale, nici nu este lipsită de sens pentru un lider precum Biden, care este renumit pentru că vrea să facă ceea ce trebuie.
Într-adevăr, așa și-a prezentat candidatura prezidențială din 2020 pentru a-l detrona pe Donald Trump.
Acesta este, de fapt, motivul pentru care Biden a decis, în 2021, să recunoască genocidul împotriva a 1,5 milioane de armeni, comis de turcii otomani în urmă cu un secol și ceva. Asta a înfuriat Ankara, dar a fost ceea ce trebuia făcut.
Biden ar trebui să rămână fidel acestei metode. În relațiile sale cu liderii europeni și cu Turcia, el nu ar trebui să uite Armenia.
Aș spune că același lucru este valabil și pentru România, țară membră NATO: deși este mai mare decât Armenia, ea a fost uneori văzută pe nedrept ca periferică. Acum și România are o anumită pârghie și are o voce semnificativă în NATO și este suficient de matură ca democrație pentru a face ea însăși ceea ce trebuie.
* * *
Alison Mutler este directorul site-ului Universul.net și a fost corespondent-șef al Associated Press la București.
