breaking news

Încă șase decese din cauza coronavirusului în România au fost anunțate luni seară, astfel că bilanțul urcă la 168. În cazul unuia dintre pacienți, un bărbat internat la spitalul Județean Botoșani, au fost recoltate probe pentru COVID la o zi de la deces, după ce în secția în care era internat s-au confirmat cu coronavirus pacienți și cadre medicale.


Este vorba despre cinci bărbați și o femeie, trei dintre ei în vârstă de 54 și 56 de ani.

Luni au fost anunțate alte 11 decese, bilanțul zilei ridicându-se la 17.

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 4.075 de cazuri, potrivit datelor raportate luni de Grupul de comunicare strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate.

Deces 163
Bărbat de 86 de ani din județul Botoșani. Internat în data de 23.03.2020 în Spitalul Județean de Urgență Botoșani, în Secția de Chirurgie. Grupul de comunicare strategică precizează că pacientul suferise un accident casnic. El avea și diabet zaharat.
A murit în 31 martie și i s-au recoltat probe pentru COVID-19 în 1 aprilie, adică la o zi de la deces, întrucât în Secția de chirurgie s-au confirmat pacienți și cadre medicale cu coronavirus. Rezultat pozitiv în 5 aprilie.
Deces 164
Bărbat de 84 ani din județul Cluj. Internat în 05.04.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase Cluj, cu diagnosticul de bronho-pneumonie dreapta, insuficiență respiratorie acută, suspect infecție COVID-19. Recoltat și confirmat în 06.04.2020. Pacientul a fost internat în perioada 17.03-1.04.2020 în Institutul de hepatologie din Cluj (pentru Hepatita cu VHE), unde sunt cazuri confirmate cu COVID-19. Comorbidități: HTA, Stare posthepatita cu VHE tratată cu ribavirina, Litiaza biliara, Insuficiență renală acută funcțională ușoară.
Deces 165
Bărbat de 56 ani din județul Mureș. Internat în Spitalul Județean Târgu Mureș – Boli Infecțioase în data de 30.03.2020, transferat în ATI la 01.04.2020. Recoltat pentru COVID-19 în 31.03.2020, confirmat în 31.03.2020. Decedat în 01.04.2020. Comorbidități : Insuficiență Renală Cronică, HTA. Pacientul a facut hemodializă. Contact cu alt caz confirmat cu COVID-19 din același centru de dializa.
Deces 166
Bărbat de 56 ani din județul Timiș. Internat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara în data de 4.04.2020, proba recoltata pentru COVID în aceeași zi. Confirmat în 4.04.2020. Decedat în 6.05.2020. Comorbidități: Diabet zaharat insulinodependent.
Deces 167
Bărbat de 70 ani din județul Hunedoara. Internat în 03.04.2020 în Spitalul Județean Hunedoara, transferat în ATI în 05.04.2020, intubat și ventilat. Confirmat în 05.04.2020. Decedat în 05.04.2020. Fără legătură epidemiologică identificată. Comorbidități: adenom de prostată.
Deces 168
Femeie de 54 ani din județul Neamț. Internată în 16.03.2020 în SJU Piatra Neamț –ATI cu diagnosticul de insuficiență respiratorie acută. Tumoră duodenală în observație, anemie severa, pneumonie în observație. Probă recoltată pentru COVID-19 în 16.03.2020. Confirmată în 30.03.2020. Decedată în 05.04.2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here