Blocaje pe calea ferată din cauza gerului care a dus la ruperea unor șine

Foto: Inquam Photos / George Calin

Circulaţia a trei trenuri de călători a fost afectată marţi de temperaturile scăzute. În două dintre cazuri, şinele s-au rupt din cauza gerului, transmite News.ro. Trenul R 5202 Siculeni-Focşani, cu circa 30 de călători, a înregistrat întârziere de 160 de minute şi a staţionat în staţia Târgu Ocna, de la ora 7.00, după ce şinele s-au rupt. În cazul unei curse Galaţi – Bucureşti Nord, automotorul Desiro care forma trenul a fost schimbat în staţia Faurei şi înlocuit cu locomotivă cu vagoane

UPDATE – Circulaţia trenurilor CFR Călători se desfăşoară în condiţii de iarnă severă, transmite CFR Călători, care prezintă situaţia blocajelor în trafic:• Traficul feroviar a fost întrerupt între staţiile Radoieşti – Olteni după ce o şină s-a fisurat din cazua gerului, iar trenul IR 1594 Craiova – Bucureşti Nord a fost oprit până la remedierea deficienţei, timp în care sistemul de încălzire a fost funcţional. Trenul se află acum în circulaţie.• Totodată, şi la Târgu Ogna a fost fisurată şina de cale ferată, iar trenul R 5202 Siculeni – Focşani a staţionat până la remedierea acesteia. Trenul se află acum în circulaţie. • Din cauza temperaturilor scăzute, automotorul Desiro care forma trenul IR 1770 Galaţi – Bucureşti Nord a fost schimbat în staţia Faurei şi înlocuit cu locomotivă cu vagoane. Astfel călătorii au fost preluaţi cu această garnitură pentru continuarea călătoriei. Trenul se afla in circulatie

ŞTIREA INIŢIALĂ – Potrivit informaţiilor News.ro, în tren sunt circa 30 de persoane.

”Şina ruptă între Oneşti şi Târgu Ocna a fost remediată, iar trenul a plecat din staţie la ora 09.45, având 162 minute întârziere”, spun reprezentanţii CFR Călători.

Trenul trebuia să ajungă la Focşani la ora 9.00.

”Trenul este funcţional, dar nu a avut pe unde să treacă”, au spus aceştia.

O situaţie similară a fost înregistrată şi în cazul unui tren care venea de la Craiova spre Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here