Bode, după Congresul PPE: Aderarea României la Spaţiul Schengen este un element fără de care obiectivul întăririi arhitecturii de securitate a UE nu ar putea fi pe deplin atins

Foto: INQUAM/George Călin

Secretarul general al PNL Lucian Bode a afirmat, după Congresul PPE de miercuri de la Rotterdam, că „aderarea României la Spaţiul Schengen este un element fără de care obiectivul întăririi arhitecturii de securitate a UE nu ar putea fi pe deplin atins”, transmite News.ro.

„Tocmai ce s-a încheiat congresul Partidului Popular European ce a avut loc în aceste zile la Rotterdam, o bornă importantă pentru modul în care familia noastră politică va acţiona în anii următori şi pentru viitorul continentului european. Am avut onoarea să reprezint PNL la acest eveniment care s-a desfăşurat într-un context regional şi internaţional extrem de delicat, cu multiple crize suprapuse. Partidul Naţional Liberal este unul dintre cele mai importante partide din familia popularilor europeni, fiind al patrulea partid ca pondere de vot după Uniunea Creştin Democrată din Germania, Platforma Civică din Polonia şi Partidul Popular din Spania. În prezenţa celor peste 700 de delegaţi au fost aleşi preşedintele Partidului Popularilor Europeni, în persoana lui Manfred Weber, dar şi vicepreşedinţii formaţiunii politice, unul dintre aceştia fiind europarlamentarul român Siegfried Mureşan care a fost reconfirmat pentru această funcţie. Familia popularilor europeni trebuie să îşi recapete iniţiativa politică la nivel european cât mai curând. Da, este vremea acţiunii, iar partidele din familia popularilor europeni au transmis în aceste zile un mesaj foarte puternic în acest sens”, a scris Lucian Bode, miercuri pe Facebook.
Liberalul a mai spus că România are un rol esenţial în întărirea arhitecturii UE de securitate şi apărare, în contextul actual dat de criza din Ucraina.
„Într-adevăr, în contextul acestor crize suprapuse cu care ne confruntăm este nevoie de întărirea arhitecturii UE de securitate şi apărare, iar România are un rol fundamental în această privinţă. Salut faptul că textul rezoluţiei adoptate în urma acestui congres invocă necesitatea aderării rapide a României la Spaţiul Schengen. În viziunea mea, aderarea României la Spaţiul Schengen este un element fără de care obiectivul întăririi arhitecturii de securitate a UE nu ar putea fi pe deplin atins. De altfel, încă din 2011 România îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi continuă să aplice în mod exemplar acquis-ul Schengen, însă fără beneficiile aferente”, a completat Bode.
Acesta a adăugat că România trebuie să adere la Spaţiul Schengen.
„De aceea, am insistat pentru recunoaşterea în textul rezoluţiei adoptate a contribuţiei esenţiale a României la securitatea UE şi a modului profesionist în care România pune în aplicare acquis-ul Schengen şi protejează frontierele externe ale UE. Este un mesaj politic puternic care reconfirmă importanţa pe care România o are în flancul estic al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi seriozitatea de care a dat dovadă în contextul agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei” a conchis Lucian Bode.
Delegaţia PNL prezentă la Congresul PPE de la Rotterdam, condusă de preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a impus introducerea unui paragraf referitor la susţinerea aderării României la Spaţiul Schengen într-o Rezoluţie de poziţie, arată un comunicat de presă al partidului. Paragraful introdus de delegaţia PNL prevede că „România, Croaţia şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile necesare pentru a adera la spaţiul Schengen şi aşteaptă în continuare adoptarea deciziei de aderare în cadrul Consiliului. Locul Bulgariei, Croaţiei şi României este în spaţiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu multe provocări umanitare şi de securitate la graniţele UE”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here