VIDEO | Moment comparat cu insurecția de la Capitoliu. Cel puțin de 400 de persoane arestate, în Brazilia. Instituții-cheie, invadate de suporteriai lui Bolsonaro

Sursa: Facebook

Actualizare. Cel puţin 400 de oameni au fost arestaţi după ce susţinători ai lui Jair Bolsonaro au luat cu asalt principalele clădiri guvernamentale ale Braziliei, a anunţat guvernatorul Ibaneis Rocha, potrivit cnn.com, preluat de News.ro.

“Continuăm să-i identiificăm pe toţi ceilalţi oameni care au participat la aceste acte teroriste în această după-amiază. Vom lucra în continuare pentru restabilirea ordinii”, a notat Rocha pe Twitter.

Fostul preşedinte, Jair Bolsonaro, a reacţionat pe Twitter după incidente, precizând că manifestaţiile paşnice sunt parte a democraţiei, însă cele de la Brasilia depăşesc regulille: “Manifestaţiile paşnice, legale, fac parte din democraţie. Însă devastarea şi invadarea clădirilor publice, cum s-a întâmplat astăzi, la fel ca acelea făcute de stânga în 2013 şi 2017, sunt dincolo de regulă”.

Potrivit Agerpres, preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, s-a întors duminică seară la Brasilia pentru a constata pagubele enorme în Palatul Prezidenţial, jefuit de partizani ai predecesorului său Jair Bolsonaro care a condamnat fără fermitate această invazie amintind foarte mult de cea a Capitoliului la Washington în urmă cu doi ani, comentează AFP.

Lula da Silva, care petrecuse după-amiaza la Araquara, în statul Sao Paulo (sud-est), devastat de inundaţii, a mers la Palatul Prezidenţial, apoi la Curtea Supremă, invadată şi jefuită de bolsonarişti, ca şi Congresul.

Imagini difuzate la TV Globo îl arată într-o discuţie, seara târziu, cu judecători de la Curtea Supremă, în faţa clădirii cu ferestrele sparte de cei care încă refuză să-i accepte revenirea la putere.

Jair Bolsonaro se află în Statele Unite, unde a plecat cu două zile înainte de învestirea lui Lula da Silva, refuzând să predea eşarfa prezidenţială celui care l-a învins cu un scurt avans şi pe care nu l-a felicitat niciodată.

„Manifestaţiile paşnice, în conformitate cu legea, fac parte din democraţie. Cu toate acestea, distrugerile şi invadarea clădirilor publice (…) sunt împotriva regulii”, a scris pe Twitter fostul preşedinte de extremă dreaptă.

Într-un alt mesaj, el „a respins acuzaţiile, fără dovezi” ale succesorului său. Lula da Silva a declarat că „discursul” predecesorului său de extremă dreapta i-a „încurajat” pe „vandalii fascişti” invadând Palatul Prezidenţial, Curtea Supremă şi Congresul la Brasilia.

În funcţie doar de o săptămână şi confruntat deja cu o criză majoră, preşedintele de stânga a deplâns evenimentele „fără precedent în istoria Braziliei”.

Şeful statului a plasat forţele de ordine locale sub comanda forţelor federale pentru a pentru a a restabili securitatea la Brasilia unde poliţia a fost total copleşită de asaltul bolsonariştilor.

Ministrul justiţiei şi securităţii publice, Flavio Dino, a afirmat într-o conferinţă de presă duminică seară că sediile puterii au fost complet evacuate şi că peste 200 de persoane au fost arestate.

„Nu vor putea distruge democraţia”, a declarat el, considerând asaltul drept „terorism pucist”.

Guvernatorul districtului federal Brasilia, Ibaneis Rocha, un aliat al lui Jair Bolsonaro, şi-a cerut scuze preşedintelui Lula da Silva într-un mesaj video. El i-a descris pe cei responsabili pentru distrugerea clădirilor publice drept „adevăraţi vandali” şi „adevăraţi terorişti”.

„Supravegheam toate aceste mişcări împreună cu ministrul Flavio Dino (…) În niciun moment nu ne-am gândit că aceste manifestaţii vor lua asemenea proporţii”, a afirmat el.

De aceste violenţe s-au delimitat şi alţi aliaţi ai fostului preşedinte, printre care Valdemar Costa Neto, preşedintele PL, partidul lui Bolsonaro, care a condamnat „o zi tristă pentru naţiunea braziliană”.

Aceste atacuri au provocat o avalanşă de reacţii indignate în lume. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus lui Lula da Silva că poate „conta pe sprijinul de neclintit al Franţei”.

Omologul său american, Joe Biden, a apreciat drept „scandaloase” violenţele manifestanţilor. „Folosirea violenţei pentru a ataca instituţiile democratice este întotdeauna inacceptabilă”, a scris pe Twitter secretarul de stat american, Antony Blinken.

Filiala braziliană a organizaţiei Amnesty International a cerut, la rândul său, „o anchetă rapidă şi imparţială” asupra acestor evenimente care au reamintit asaltul asupra Capitoliului de la Washington, din ianuarie 2021, de către partizanii fostului preşedinte Donald Trump după înfrângerea acestuia în faţa lui Joe Biden.


Știrea inițială. Poliţia braziliană a utilizat duminică grenade lacrimogene pentru a respinge sute de susţinători ai fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro care s-au adunat în faţa Congresului la Brasilia, la o săptămână după învestirea preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, a constatat un fotograf al AFP, preluată de Agerpres.

Zona din jurul Congresului a fost izolată de autorităţi, dar susţinătorii lui Bolsonaro care refuză să accepte alegerea lui Lula au reuşit să rupă cordoanele de securitate şi mai multe zeci dintre ei au reuşit să se urce pe rampa acestei clădiri cu arhitectură modernă şi apoi să ajungă pe acoperiş.

Imaginile impresionante, care reamintesc de asaltul asupra Capitoliului din SUA, arată o veritabilă maree umană îndreptându-se spre Congres, unde se află şi Camera Deputaţilor, şi Senatul.

Manifestanţi au apărut pe acoperiş, dar şi pe peluzele adiacente, inclusiv cea a palatului prezidenţial.

Jair Bolsonaro, care a fost învins la mică distanţă de Luiz Inacio Lula da Silva în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de pe 30 octombrie, a părăsit Brazilia la finalul anului, pentru se stabili în SUA.

„Motorină, sânge și carne putrezită”. Sălbăticia unui lider de război rus transmite un mesaj puternic elitei de la Kremlin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here