Braşov | LibFest, sărbătoare dedicată literaturii, artei şi muzicii

LibFest, ediţia 2022, târg de carte şi experienţe culturale organizat de Libris, îşi deschide porţile joi, 18 august, la Braşov, transmite News.ro.

Iubitorii de cultură sunt invitaţi la patru zile de maraton cultural, cu dialoguri faţă în faţă, lansări de carte, concerte, spectacole de dans, ateliere, conferinţe şi mii de cărţi de răsfoit.

Cele peste 100 de edituri reprezentate la eveniment vor facilita întâlnirea cu zeci de autori români şi internaţionali, atât direct în cadrul evenimentelor organizate, cât şi prin intermediul celor mai noi apariţii editoriale.

Evenimentele culturale au loc simultan, în Piaţa Sfatului şi Piaţa George Enescu din Braşov, în perioada 18-21 august, începând cu ora 10.00.

Târgurile de carte sunt întotdeauna evenimente aşteptate cu interes de cititori. Să-ţi întâlneşti autorii preferaţi, să descoperi noutăţi literare, să intri în dialog cu scriitorii pe care i-ai citit – toate acestea devin parcă şi mai importante anul acesta. După trei ani în care, dat fiind contextul pandemic, ne-am întâlnit cu cititorii doar în mediul online, suntem cu toţii nerăbdători să ne revedem faţă în faţă, să aducem la un loc scriitori, cititori, muzicieni, artişti, iubitori de artă şi cultură, a precizat Augusta Oniţă-Bagoly, director evenimente LibFest.

La standul Libris, publicul va regăsi o selecţie vastă de carte în limba engleză, precum şi sute de titluri apreciate de cititorii din întreaga ţară: bestseller-ele, cele mai căutate cărţi pentru copii, cărţile cu cele mai bune recenzii şi multe altele. De asemenea, pasionaţii de lectură vor putea descoperi obiecte ce aduc marile volume mai aproape de cititori. Căni, ghiozdane, agende ori tricouri inspirate din romane şi benzi desenate vor cuceri vizitatorii şi îi vor purta în lumile fantastice din Harry Potter, Dune şi Star Wars ori în cele din numeroase şi apreciate serii Manga.

Lansări de carte şi reduceri până la 90%

Printre lansările de carte ce vor avea loc în cadrul LibFest se numără „Dumnezeu nu e mort” – Cristian Tudor Popescu, „Scrieri 1, 2, 3” – Teodor Baconschi, „Privind înăuntru şi Orbi” – Petronela Rotar, „Stai lângă mine” – Gytha Lodge, „Siria, ţara care ne-a fost casă” – Alia Malek, „Holograma Rusia. Kremlinul între discurs şi realitate” – Mihaela Rusu, „De la durere la vindecare” şi „Întreabă-mă despre eternitate” – Ana Maria Ducuţă, „Hai să vorbim despre vagin” – dr. Jennifer Lincoln, „Tegument” – Radu Dinulescu, „Loc de oftat” – Laurenţiu-Ciprian Tudor, „Conversaţii cu trecutul” – Aura Imbarus, „Doamna noastră ţară, doamna noastră administraţie” – Verginia Vedinaş, Ioan-Laurenţiu Vedinaş.

Editurile Humanitas, Polirom, Rao, Corint, Trei, Didactica Publishing House, Curtea Veche, Grup Editorial ART, Tritonic, Nemira, Creator şi multele altele pun la dispoziţia vizitatorilor Libfest peste 10.000 de titluri, cu reduceri de până la 90%. Printre oamenii de cultură care intră în dialog cu cititorii în cadrul acestei ediţii, se numără Theodor Baconschi, Cristian Tudor Popescu, Petronela Rotar, Alia Malek, Andrei Marga, Jennifer Lincoln, Doru Preda, Maria Orban, Bogdan Coşa şi mulţi alţii.

Experienţe culturale variate: carte, concerte, spectacole de dans şi ateliere creative

Pe lângă lansări de carte, dialoguri cu cititorii şi dezbateri pe teme de actualitate, agenda LibFest 2022 este completată cu evenimente pentru toţi iubitorii de cultură, cum ar fi ateliere de creaţie, spectacole de dans şi concerte susţinute de artişti de referinţă.

Argatu’, Ada Milea, Alina Eremia, Mark Stam, Fără Zahăr, Mircea Baniciu, Bogdan Simion şi Lăutarii de mătase ori Anatoly, Silvian Stâncel – sunt doar câteva dintre numele care vor acompania muzical vizitatorii LibFest în cele 4 zile de târg.

În ultima zi de târg, pe 21 august, începând cu ora 21.00, orchestra Filarmonicii Braşov susţine un concert alături de formaţia Byron.

Programul complet al LibFest, precum lansările de carte, conferinţele, atelierele şi dialogurile, dar şi evenimentele dedicate iubitorilor de artă, alături de întreaga ofertă de carte, sunt disponibile pe site-ul www.libriscultural.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here