Brâul Maicii Domnului adus din Grecia, la biserici din judeţele Sibiu şi Braşov

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia) va sosi joi dimineaţa, la Biserica „Sf. Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului din municipiul Sibiu, după care va fi dus în alte două biserici sibiene, iar de joi, 16 iunie va fi transportat în lăcaşuri de cult din judeţul Braşov, informează un comunicat de presă remis Agerpres.

„Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, soseşte la biserica ‘Sf. Ioan Iacob Românul’ de pe strada Dealului din Sibiu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia), la ora 8,00”, se arată în comunicatul menţionat.

Programul pelerinajului de suflet pentru Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia adus în Arhiepiscopia Sibiului în perioada 9 – 19 iunie este următorul: joi (9 iunie), vineri (10 iunie) şi sâmbătă (11 iunie) la Biserica „Sf. Ioan Iacob Românul” din str. Dealului, în Sibiu; duminică (12 iunie) şi luni (13 iunie) la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu; marţi (14 iunie) şi miercuri (15 iunie) la Parohia Brateiu, Protopopiatul Mediaş, biserica „Schimbarea la Faţă”, cu pr. Nicolae Clinciu; joi (16 iunie) şi vineri (17 iunie) în Parohia Braşov – Triaj I, biserica „Sf. Cuv.Parascheva şi Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, cu pr. dr. Ion Manea; sâmbătă (18 iunie) şi duminică (19 iunie) la Parohia Braşov – Cetate II, Protopopiatul Braşov, biserică comună cu Cetate I, cu pr. Dănuţ-Gh. Benga.

Potrivit tradiţiei, Cinstitul Brâu a fost ţesut de însăşi Maica Domnului din fire de cămilă, şi după adormire, în momentul înălţării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. Sfântul Brâu al Maicii Domnului se află la Mănăstirea Vatoped din Athos şi la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia), potrivit comunicatului de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here