Brexit, ziua decisivă | Parlamentul votează astăzi tratatul revizuit al lui Boris Johnson

sursa: Comisia Europeană

Soarta Brexitului va fi decisă astăzi, în Parlamentul Marii Britanii. Legislativul a convocat în mod extraordinar sâmbătă, ca să voteze acordul de Brexit, revizuit după negocierile dintre Boris Johnson și Uniunea Europeană.

Premierul britanic a făcut apel la parlamentari să-i aprobe înțelegerea, deoarece alta mai bună nu poate fi obținută. În plus, el este de părere că discuțiile legate de Brexit au ținut prea mult în loc Marea Britanie, și că a venit timpul ca țara să se ocupe de alte priorități.

Sunt necesare 320 de voturi astfel încât documentul să fie aprobat. Pe hârtie, conservatorii nu au atâția parlamentari de partea lor, ci doar 302. De partea cealaltă, nici poziția nu are voturile necesare, având doar 301. Potrivit BBC, balanța va fi înclinată de un grup de 30 de conservatori și laburiști rebeli, care nu au spus cum vor vota. Nicio variantă nu este exclusă iar nimeni nu face speculații.

Votes

Ce a modificat Boris Johnson în acordul original?

Protocolul revizuit oferă o soluție viabilă din punct de vedere legal prin care se evită o frontieră strict controlată pe insula Irlanda, se protejează economia insulei în integralitatea sa și Acordul din Vinerea Mare (Acordul de la Belfast) în toate dimensiunile sale și se asigură integritatea pieței unice. Această soluție este adecvată având în vedere situația unică din insula Irlanda, astfel încât să se asigure pacea și stabilitatea.

Toate celelalte elemente ale acordului de retragere din 14 noiembrie 2018 rămân, în esență, neschimbate. Acordul de retragere aduce securitate juridică în domeniile în care retragerea Regatului Unit din UE a creat incertitudine: drepturile cetățenilor, decontul financiar, perioada de tranziție cel puțin până la sfârșitul anului 2020, guvernanța, protocoalele privind Gibraltar și Cipru, precum și o serie de alte aspecte legate de separare.

Acordul de retragere revizuit

Din punct de vedere legislativ, Irlanda de Nord va continua să fie aliniată la un set limitat de norme legate de piața unică a UE, pentru a se evita o frontieră strict controlată, și anume la: legislația privind mărfurile, normele sanitare pentru controalele veterinare („normele SPS”), normele privind producția/comercializarea produselor agricole, TVA-ul și accizele pentru mărfuri, precum și normele privind ajutoarele de stat.

Din punct de vedere vamal, la cererea guvernului actual al Regatului Unit, s-au eliminat din Protocolul privind Irlanda/Irlanda de Nord prevederile privind teritoriul vamal unic UE-Regatul Unit convenite în noiembrie 2018. Negociatorii UE și ai Regatului Unit au găsit în prezent o altă modalitate de a evita o frontieră vamală pe insula Irlanda, asigurându-se, în același timp, că Irlanda de Nord va face parte în continuare din teritoriul vamal al Regatului Unit. Acest acord protejează pe deplin integritatea pieței unice și a uniunii vamale ale UE și evită orice controale vamale și de reglementare la frontiera dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

În cele din urmă, UE și Regatul Unit au convenit să creeze un nou mecanism „de aprobare”, care le va oferi membrilor Adunării Irlandei de Nord o voce decisivă în ceea ce privește aplicarea pe termen lung a legislației UE relevante în Irlanda de Nord. Comisia a colaborat îndeaproape cu guvernul irlandez în legătură cu acest aspect.

Declarația politică revizuită

Principala modificare a declarației politice se referă la viitoarea relație economică dintre UE și Regatul Unit, în legătură cu care guvernul actual al Regatului Unit a optat pentru un model bazat pe un acord de liber schimb. Declarația politică prevede un acord de liber schimb ambițios între UE și Regatul Unit, cu zero tarife și contingente vamale. Aceasta prevede că asumarea unor angajamente ferme în favoarea unor condiții competitive egale ar trebui să asigure o concurență deschisă și echitabilă. Natura exactă a angajamentelor va fi pe măsura ambiției viitoarei relații și va ține seama de legăturile economice ale Regatului Unit cu UE și de proximitatea lor geografică, a transmis Comisia Europeană print-un comunicat.

2 COMENTARII

  1. […] Brexit, ziua decisivă | Parlamentul votează astăzi tratatul revizuit al lui Boris Johnson Facebook Twitter Pinterest WhatsApp Articolul precedentRegina-Mamă Elena va fi reînhumată astăzi lângă fiul el, Regele Mihai Universul.net var block_td_uid_5_5daaa28ac77fd = new tdBlock(); block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.id = "td_uid_5_5daaa28ac77fd"; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.atts = '{"limit":3,"ajax_pagination":"next_prev","live_filter":"cur_post_same_categories","td_ajax_filter_type":"td_custom_related","class":"td_uid_5_5daaa28ac77fd_rand","td_column_number":3,"live_filter_cur_post_id":11806,"live_filter_cur_post_author":"1","block_template_id":"","header_color":"","ajax_pagination_infinite_stop":"","offset":"","td_ajax_preloading":"","td_filter_default_txt":"","td_ajax_filter_ids":"","el_class":"","color_preset":"","border_top":"","css":"","tdc_css":"","tdc_css_class":"td_uid_5_5daaa28ac77fd_rand","tdc_css_class_style":"td_uid_5_5daaa28ac77fd_rand_style"}'; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.td_column_number = "3"; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.block_type = "td_block_related_posts"; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.post_count = "3"; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.found_posts = "570"; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.header_color = ""; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.ajax_pagination_infinite_stop = ""; block_td_uid_5_5daaa28ac77fd.max_num_pages = "190"; tdBlocksArray.push(block_td_uid_5_5daaa28ac77fd); […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here