Bucuria dictatorilor la ONU. Consiliul a votat o rezoluție care cere abţinerea de la sancţiuni în privința încălcării drepturilor omului

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, format din 47 de membri, tocmai a adoptat o rezoluţie care condamnă, în esenţă, eforturile internaţionale de a presa Venezuela, Cuba şi alte dictaturi să respecte drepturile omului, relatează Epoch Times România.

La 23 martie, Consiliul, cu sediul la Geneva, Elveţia, a condamnat „impactul negativ al măsurilor coercitive unilaterale asupra respectării drepturilor omului”. În limbajul ONU, „măsuri coercitive” se referă la sancţiunile impuse de ţările occidentale.

Rezoluţia solicită în continuare ţărilor „să evite utilizarea unor măsuri economice, politice sau de altă natură pentru a constrânge un alt stat în exercitarea drepturilor sale suverane”. Cu alte cuvinte, solicită comunităţii mondiale să privească în altă direcţie când o dictatură îşi masacrează oamenii, în contradicţie cu propria cartă a drepturilor omului a ONU.

Rezoluţia a fost susţinută, printre altele, de Venezuela, Cuba, China, Rusia, Argentina şi Uruguay. I s-au opus Marea Britanie, Danemarca şi Franţa. Statele Unite nu au votat pentru că – în ciuda anunţului administraţiei Biden că se va alătura Consiliului – încă nu este membru. Mexicul s-a abţinut.

În mod previzibil, dictatorul marxist Nicolas Maduro din Venezuela a fost unul dintre primii care au sărbătorit votul Consiliului. Misiunea internaţională independentă de investigare a faptelor sub egida ONU în Venezuela a acuzat recent regimul Maduro de crime împotriva umanităţii, inclusiv răpiri ale dizidenţilor şi tortură. Anterior, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a emis un raport care documentează cel puţin 6.856 de decese suspecte şi execuţii extrajudiciare de către forţele de securitate ale lui Maduro în perioada ianuarie 2018 – mai 2019.

La câteva ore după rezoluţia Consiliului, ministrul de Externe al Cubei, Bruno Rodriguez, a aplaudat votul, iar ministrul de Externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, a scris pe Twitter că, din „motive etice evidente, ţările care au votat împotriva (rezoluţiei) ar trebui să îşi piardă locurile în Consiliu”.

Rezoluţia a creat consternare în rândul apărătorilor drepturilor omului.

„Aşa că acum încearcă să ne convingă că Maduro este victima abuzurilor drepturilor omului”, susţine Hillel Neuer, şeful grupului UN Watch pentru drepturile omului din Geneva. „Acest lucru este complet pe dos”. Neuer a adăugat că votul Consiliului face parte dintr-o nouă naraţiune folosită de dictaturi pentru a muşamaliza crimele şi a se descrie drept victime.

Mai multe detalii – AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here