Bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație

Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu, împreună cu Fundația Friends For Friends, organizatoarea Premiilor Superscrieri, anunță lansarea unei colaborări pentru a susține jurnalismul de investigație din România. 

Începând cu acest an, în cadrul Galei Premiilor Superscrieri din luna mai, cele două fundații vor oferi anual „Bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație”, în valoare de 3.600 de euro.

Această bursă de merit va substitui tradiționalul „Premiu Ion Rațiu pentru Jurnalism”, lansat în 2015 și inspirat de Ion Rațiu, care – odată revenit în România în 1990, după 50 de ani de exil – a luptat pentru libertatea presei.

Parteneriatul cu Superscrieri va putea răspunde mai multor nevoi ale jurnaliștilor de investigație, dincolo de recunoașterea muncii lor.

Bursa va fi oferită unui jurnalist/unei jurnaliste, în urma unui proces de evaluare a muncii investigative din anul 2023. Vor fi analizați atât jurnaliști participanți la competiția Superscrieri, cât și propuneri care nu se regăsesc în competiție. Vor participa la decizie membri ai juriului Superscrieri și reprezentanți ai Fundației Caritabile a Familiei Rațiu.

Ion Rațiu s-a întors după 50 de ani în exil având ca principal obiectiv consolidarea democrației în România, înființarea ziarului Cotidianul a fost unul din primele sale
succese în acest demers. 25 de ani mai târziu, Fundația Rațiu a decis acordarea unui premiu anual pentru promomovarea jurnalismului de investigație din România.

Suntem încântați să ne alăturăm începând cu acest an Fundației Friends For Friends, organizatoarea Premiilor Superscrieri, întărind astfel efortul comun de încurajare a jurnalismului de calitate.

Pentru democrație, independența și echidistanta justiției și a presei față de orice influență politică sunt de aceeași importantă. În media, atingerea acestui deziderat e o încercare mult mai dificilă decît ar părea la prima vedere, de aceea Bursa Superscrieri – Ion Rațiu pentru jurnalism de investigație va susține acest demers”, declară Nicolae Rațiu.

Este o onoare să ne unim forțele cu o fundație pe care o respectăm și o bucurie să putem face încă ceva util pentru munca jurnaliștilor. Mai ales în zona de investigație unde, numai o privire dacă aruncăm pe subiectele ieșite în ultimul an, vedem cât de mult se servește interesul public. Și Superscrieri, și premiul Ion Rațiu pot fi considerate inițiative de succes. Ca notorietate, cel puțin. Însă vremurile sunt în tot mai multe nuanțe de gri și nu o să ne fie ușor dacă nu ne aducem împreună mai des și mai necondiționat, în genul acesta de parteneriate”, declară Alexandra Cantor, directoarea executivă a Fundației Friends For Friends.

Superscrieri, programul Fundației Friends For Friends (FFFF.RO), este tributul pe care din 2011 îl aducem autorilor care prin forța scriiturii lor, prin originalitate, onestitate și curaj încă ne mai spun poveștile care contează. Autorilor care cred în forța cuvântului bine ales, ne arată cum stau de fapt lucrurile, ne scapă de prejudecăți și stereotipuri, ne emoționează, ne îmbogățesc, ne feresc de fake news. Lor le dedicăm, cu recunoștință, premiile, bursele și seminariile Superscrieri”, informează fundația într-un comunicat de presă.

Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu a fost înființată în 1979 la Londra de către Ion și Elisabeth Rațiu, pentru a susține proiecte de educație și cercetare în domeniul
culturii și istoriei României, atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii.

Centrul Rațiu pentru Democrație este o organizație non-profit, creată în 2004 la Turda pentru a duce mai departe moștenirea morală a familiei Ratiu, devotamentul
față de valorile democrației.

Mai mult detalii despre Premiile Superscrieri:
https://www.ffff.ro/superscrieri/premiile-superscrieri-editia-xiii/

Mai multe detalii despre Premiile Ion Rațiu pentru jurnalism: https://ratiucentre.com/ro/journalism/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here