Buzatu candidează la Congresul PSD: E o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere

Dumitru Buzatu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, marţi, că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii politice, deoarece „PSD traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere”, transmite Agerpres.

„Am decis să candidez la preşedinţia Consiliului Naţional pentru că PSD traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere şi eu cred că sfârşitul acestei perioade trebuie să fie marcat de acceptarea cadrului democratic de alegere a acelora care candidează la diverse funcţii în PSD, inclusiv a acelora care candidează la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Nu sunt mânat de ambiţii sau ros de ambiţii de a dobândi cu orice preţ o funcţie. Cred însă, cu toată sinceritatea, că trebuie restabilit cadrul de democratic, de dezbatere şi de alegere în PSD”, a precizat, pentru AGERPRES, Dumitru Buzatu.

Liderul PSD a afirmat că, până acum, nu a fost interesat de funcţii în partid şi că prin decizia de a candida la Congresul PSD de pe 22 august doreşte să-i stimuleze şi pe alţi colegi să se implice în structurile de conducere ale formaţiunii social-democrate.

„Am în vedere să-i stimulez pe aceia care doresc să joace un rol în structurile de conducere şi coordonare ale PSD, să-şi ia inima în dinţi şi să candideze. Eu nu cred că ideea de a candida cu echipa şi de a fi eliminat cu echipa este o idee foarte bună”, a mai spus Buzatu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here