Cadavrul ultimei victime a prăbuşirii podului din Baltimore a fost recuperat

Sursa: X

Cadavrul ultimei victime a prăbuşirii unui pod din oraşul Baltimore, tragedie soldată cu moartea a şase persoane la finalul lui martie, a fost găsit, au anunţat marţi autorităţile din statul Maryland (estul SUA), potrivit AFP, citată de Agerpres.ro.

La 26 martie, nava cargo ”Dali”, cu o lungime de 300 de metri, a lovit unul dintre pilonii podului Francis Scott Key din Baltimore, ceea ce a cauzat prăbuşirea construcţiei.

Şase muncitori ce efectuau lucrări de reparaţii pe partea carosabilă a podului au fost daţi dispăruţi, iar doi au fost salvaţi.

Victima al cărei corp a fost găsit marţi a fost identificată de autorităţi ca fiind Jose Mynor Lopez, un lucrător în vârstă de 37 de ani originar din Baltimore.

”Astăzi, Jose Mynor Lopez, a şasea şi ultima victimă dată dispărută, a fost găsit”, a indicat pe platforma X (fosta Twitter) primarul oraşului Baltimore, Brandon Scott.

Lucrările pentru o redeschidere completă a şenalului vor continua ”în contextul în care am încheiat capitolul acestui efort (de recuperare a victimelor)”, a declarat Scott.

Căderea podului a antrenat blocarea unei părţi a transportului maritim în unul din cele mai active porturi din SUA. Un culoar temporar de navigaţie a fost deschis în special pentru a permite trecerea navelor ce efectuează operaţiuni de înlăturare din zonă a resturilor podului prăbuşit.

Flacăra olimpică a ajuns la Marsilia, la bordul velierului Belem

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here