CCR a respins definitiv cadidatura pro-rusului Călin Georgescu la reluarea alegerilor prezidențiale, iar în acest fel și-a jucat rolul de gardian al Constituției României și de protector al democrației constituționale din această țară.
Prin suita de anchete penale declanșate în ultimele săptămâni împotriva lui Călin Georgescu și a filierelor care l-au sprijinit subteran pe omul Moscovei (propagandistic, material, electoral și politic), statul român a dejucat cea mai importantă componentă a războiului hibrid derulat de Rusia împotriva României – instalarea unei marionete la Palatul Cotroceni.
Iar prin toate aceste măsuri la un loc, autoritățile de la București au mai făcut un serviciu prețios, de data asta tocmai cetățenilor care, pe fondul unei copleșitoare ofensive informaționale și informative derulate de Moscova, au căzut în capcana numită Călin Georgescu.
În imediat, sub impulsul emoțiilor de moment, acest segment de populație probabil va resimți mai degrabă frustrări și sentimentul eșecului, dar pe măsură ce timpul va trece, iar spiritele se vor mai răcori, este de așteptat ca destul de mulți conaționali plecați la un moment dat pe fentă să înțeleagă în cele din urmă faptul că pro-rusul Călin Georgescu a făcut urmatoarele:
- I-a mințit. I-a mințit cu privire la sursele de finanțare a campaniei sale electorale. I-a mințit cu privire la relațiile sale cu cei din anturajul său (cazul minciunii privind adevărata sa relație cu mercenarul-șef Horațiu Potra e magistral !). I-a mințit cu privire la modul în care se raportează la religie, la Biblie, la credința creștin-ortodoxă. Și i-a mințit cu privire la adevăratul său parcurs profesional, CV-ul pe care l-a vânturat Călin Georgescu făcându-l pe Pinocchio să pară un apostol al Adevărului.
- I-a indus constant în eroare cu privire la ceea ce crede cu adevărat despre statutul României de membru NATO și membru UE.
- I-a tratat cu un oportunism profund indigest. De exemplu, le-a spus potențialilor săi alegători tot ceea ce aceștia își doreau sau să audă de la el despre Trump și trumpism. Cu doar câteva luni mai devreme, însă, când Trump și Vance încă erau doar candidați, nu șefi la Casa Albă, îl considera pe Vance “un virus”, iar în atentatul la viața lui Trump vedea un “PR hollywoodian”.
- I-a ținut pe fanii săi într-un perpetuu întuneric cu privire la resursele financiare și materiale din care trăiește familia Georgescu, după cum în densă obscuritate i-a ținut și cu privire la relația sa cu fosta Securitate, la relația sa cu anumiți oameni din serviciile de după Revoluție, la relația sa cu Sistemul, având în vedere lungii ani în care Călin Georgescu a activat în funcții ministeriale și în care a jonglat cu finanțări publice, inclusiv de origine “globalistă”.
- I-a dus de nas cu imaginea falsă de om modest și profund orientat spre universul non-material, în timp ce, în viața de zi cu zi, Călin Georgescu de fapt se dă în vânt după lux (nu a putut circula decât cu o limuzină Mercedes, nu a putut îmbrăca decât haine scumpe, nu a putut trăi decât enorm de mult peste veniturile declarate).
- I-a amețit pe oameni cu suveranismul și naționalismul său pur-sânge, în vreme ce viața reală a lui Călin Georgescu și a soției sale este profund marcată de preferința pentru străinătate (de la deceniul petrecut în afara țării, la bunurile produse în alte țări, în ispita cărora amândoi soții au căzut constant).
- În fine, contrastul dintre discurs și comportament a atins nebănuite culmi ale absurdului atunci când Călin Georgescu a militat pentru nașterea pe cale naturală, în schimb a doua sa soție a născut de două ori prin cezariană. Iar tot Călin Georgescu a fost cel care i-a îndemnat pe fanii săi să se ferească de medicină, dar el s-a operat la picior, deci a mers la medic și s-a dus la un spital. Nu în ultimul rând, a pedalat pe ideea ecologiei excentrice, dar a cerut zeci de milioane de dolari pentru campanie de la un mogul al minelor și a promis – ce duioasă coincidență! – deschiderea tuturor minelor, ca și cum nu pozase deja în războinicul poluării.
În scurta sa viață de candidat, Călin Georgescu a comis atâtea păcate lumești, a fost atât de șarlatan, a mințit în asemenea hal și a manipulat cu atâta poftă încât s-ar fi calificat la podiumul nemerniciei până și după standardele înalte într-ale nemerniciei din epoca PSD-ului condus de binomul Hrebenciuc-Cozmâncă.
Acesta a fost, este și va rămâne Călin Georgescu: un om care i-a înșelat în primul rând pe cei dispuși să îi acorde credit, pe cei care au stat în frig pentru a-l susține din stradă, pe cei care, nemulțumiți de atâtea lucruri de care într-adevăr ai de ce să fii nemulțumit în România, crezuseră că în sfârșit a apărut în prim-plan unul “de-al lor”.
Dar mai presus de toate, Călin Georgescu a fost omul care s-a arătat în cel mai înalt grad dispus să-și vândă țara unei puteri istoric ostile propriei sale țări – unei Rusii care nu contenește să nenorocească popoare pașnice, unei Rusii care a sădit pentru generații și generații amintiri oribile în aproape fiecare familie de români (inclusiv în familiile de români seduși o clipă de Călin Georgescu).
De altfel, cum poate fi de ordinul întâmplării nevinovate faptul că, pentru Călin Georgescu, în decurs de doar o săptămână, în această ultimă săptămână, Moscova a intervenit fără să se mai ascundă? Întâi, de la nivelul SVR, prin șeful serviciului de spionaj extern rusesc, apoi direct de la Kremlin, prin purtătorul de cuvânt al dictatorului Vladimir Putin.
Desigur, pe filiera rusă, cel mai probabil urmează, pentru Călin Georgescu, un moment delicat al scadenței, căci până la urmă Rusia rămâne Rusia: după ce l-a exploatat la maximum storcându-l ca pe o lămâie, Kremlinul și serviciile sale secrete îl vor abandona ca pe un gunoi. Nu înseamnă asta că vor renunța la ingerința în viața politico-electorală din România, ci doar că se vor debarasa de rebut și se vor reorienta spre alți cai autohtoni din rasa celor promițători sau pur și simplu extrem de dispuși de a se lăsa, la rându-le, deșelați.
Prin urmare, decizia CCR în cazul Călin Georgescu ar merita să invite la reflecție pe toată lumea, cu un accent deosebit pentru cei care s-ar fi grăbit în 4 mai să îi acorde votul lor acestui individ.
La fel de sănătos ar fi totodată și ca decizia CCR în cazul Călin Georgescu să devină o temă de reflecție pentru cei care – fani ai lui CG sau, din contră, dezgustați de CG – sunt tentația să creadă că CCR a ucis democrația.
Am tot auzit această formulă – “au ucis democrația ” – și cred că merită să ne aplecăm cu calm și luciditate asupra ei.
M-am numărat printre cei care în mod constant au deplâns faptul că România a fost nevoită să ajungă în acest punct extrem, al anulării alegerilor și reluării lor fără prezența lui Călin Georgescu în rândul candidaților. Am considerat mereu că vigilența statului român, până la 24 noiembrie 2024, a fost marcată de vicii, din moment ce Călin Georgescu a reușit să se cațere atât de sus, din moment ce ingerința rusă a avut atâta spațiu de manevră pentru a se manifesta atât de plenar.
Azi consider că statul român merită aplaudat pentru modul în care s-a mobilizat atunci când cuțitul ne-a ajuns tuturor la os, pentru modul eficient în care a recuperat din mers, în doar trei luni, ceea ce i-a scăpat de-a lungul multor ani.
Nu trebuie să trecem ușor peste ceea ce a mers prost și astfel a culminat cu situația ingrată de a anula alegeri și a scoate din cărți un candidat, dar nici nu trebuie recurs ușor la formule precum cele potrivit cărora statul român și CCR “au ucis democrația”.
Căci trebuie ținut cont de următoarele:
- România este o democrație constituțională, iar CCR a fost înființată pentru a veghea asupra protejării acestei realități. La fel și BEC, pe sub-dimensiunea electorală.
- În România există o Constituție, o legislație și o salbă de instituții abilitate să pună în practică legislația și Constituția.
- Nu poți candida la funcția supremă în stat fără să fi trecut de controlul BEC și al CCR, două instituții care, conform legii, studiază, validează sau invalidează o candidatură. Aceste lucruri nu au fost inventate azi, cu dedicație pentru Călin Georgescu.
- Apoi, știm bine, România este deopotrivă o democrație și un stat de drept. Aceste două trăsături funcționează optim împreună și trebuie luate împreună căci doar astfel oferă coerență. Anularea alegerilor și invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu nu s-au produs nici într-un vid democratic, nici într-un vid legislativo-constituțional. Uitați-vă o clipă la Rusia, da, la Rusia care l-a sprijinit pe Călin Georgescu. În Rusia există alegeri, există o Constituție, există legislație electorală. Dar nici alegerile în sine și nici lipsa anulării lor nu fac din Rusia o democrație și o țarăll liberă. După cum nici faptul că Rusia are o Constituție și o legislație electorală nu l-a împiedicat pe Putin să își extindă mandatul până când va închide ochii. În Rusia, democrația a fost așadar nu ucisă, ci împiedicată de-a dreptul să se nască. Iar statul de drept, la fel, nu a existat nicio clipă în cei 25 de ani de când Putin se află la Kremlin.
- Ar mai fi un aspect: democrația este ceva care are sens în sine sau prin relație cu ceva? Eu cred că ea este de fapt un instrument, un mijloc. Un mijloc prin care ne facem viața mai bună, mai sigură, mai liberă. Viața mai bună, mai sigură, mai liberă – iată, deci, obiectivul ultim pe care înt-adevăr suntem datori față de noi înșine să îl apărăm. Pentru asta, democrația a dezvoltat mecanisme specifice – unele de uz cotidian, altele de uz excepțional. La fel stau de altfel lucrurile și cu libertatea de exprimare, adică cu ceea ce trumpismul care ne dă azi lecții (nu doar nouă românilor, ci tuturor europenilor), numește cu tente de fetiș, free speech. Acest free-speech nu are nici el o valoare în sine, ci una tot relativ la ceva. De pildă, în Germania și în Europa în general, după ce au avut experiența Holocaustului, a fost atent și strict normată raportarea în spațiul public la Holocaust (la nivel de discurs, deci de free-speech, și la nivel de acțiune). Iar ăsta e doar un exemplu. Este Germania, este Europa în general, mai puțin democratică și mai puțin liberă sub aspectul exprimării decât America de până la Trump și mai ales decât America lui Trump, unde cenzura MAGA chiar începe să facă ravagii?
- În fine, poate că merită să ne reamintim și faptul că mecanisme de excludere există în orice țară cu democrație și stat de drept. Și operează în fiecare domeniu al activității umane. Până și în fotbal dai cartonaș roșu, deci excluderea din joc, celui care încalcă normele de la un punct încolo. De altfel, excluderea este un aspect care face parte din joc, este reglementată și este consensual acceptată – de la sport, la viața internă a unei firme, până la artă și politică.
Călin Georgescu probabil va semnala audienței sale cu cine și pentru ce să voteze la prezidențialele din 4 și 18 mai. Într-o lume ideală, în virtutea lucrurilor pe care le-am aflat cu toții despre adevărata față a lui Călin Georgescu, asocierea cu imaginea lui Călin Georgescu ar afecta imaginea și performanța candidatului sprijinit de Călin Georgescu.
Dar nu trăim într-o lume ideală, ci în lumea reală, o lume în care factualul și raționalul sunt puternic și neloial conturate de ficțional și irațional.
Iar acesta ar trebui să fie un stimul suficient pentru grupările politice atașate democrației și statului de drept să ia în cele ce urmează decizii politice pe la înălțimea deciziilor luate de BEC și CCR în aceste zile. Cumva, acest îndemn are o însemnătate aparte pentru USR și președinta acestui partid. Sunt suficiente gafele comise în ultimele trei luni.
