Calvarul ucrainenilor deportați de ruși: „Unul dintre soldați era aproape un copil. A folosit electroșocuri. Parcă se distra”

Sursa: Wikpedia

La trei săptămâni de la eliberare, Volodimir Hropun încă arată vizibil zguduit de trauma pe care a îndurat-o. Voluntar al Crucii Roșii, bărbatul a fost capturat de forțele ruse și deportat în Rusia, scrie BBC.

<<Pe 18 martie, Volodimir conducea un autobuz școlar către satul Kozarovîci, la aproximativ 40 km nord-vest de Kiev, pentru a evacua câțiva civili blocați acolo în mijlocul luptei. Când a încercat să-i convingă pe soldații ruși să-l lase să treacă de punctul lor de control, aceștia l-au reținut.

În primele zile a fost ținut în subsolul unei fabrici dintr-un sat din apropiere, împreună cu alți civili, 40 de oameni într-o cameră de 28 mp.

„Am fost bătuți cu puști, loviti cu pumnii și loviți cu picioarele. M-au legat la ochi și mi-au legat mâinile cu bandă adezivă. Au folosit Taser și au tot cerut informații despre armată”, a spus Volodimir.

„Unul dintre soldați era foarte tânăr, aproape un copil. A folosit pistoale cu electroșocuri pe gâtul, fețele, genunchii oamenilor. Parcă se distra”.

După ce au fost deținuți aproape o săptămână în Ucraina, au fost transportați în Belarus.

„Au crezut că nu putem vedea, dar am văzut satele pe lângă care treceam, Ivankiv, Cernobîl și apoi ne-am văzut trecând granița”, a spus el.

În Belarus, li s-a dat un act de identitate. Se spune că este emis de armata Federației Ruse și descrie locul nașterii lui Volodimir drept „Republica Socialistă Sovietică Ucraineană”. Așa era cunoscută Ucraina înainte de destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, înainte de a deveni o țară independentă. Este un semn al ambițiilor Rusiei în regiune.

Din Belarus, spune Volodimir, au fost duși la o închisoare din Rusia.

„Tortura a continuat. Ne-au umilit, ne-au pus în genunchi și ne-au forțat în poziții incomode. Dacă ne uitam în ochii lor, eram bătuți. Dacă făceam ceva încet eram bătuți. Ne tratau ca pe niște animale”, a spus el.

Într-o seară, Volodimir a numărat cu el alte 72 de persoane în detenție. Dar putea auzi că erau mai multe.

„Am încercat să ne sprijinim unul pe celălalt. În unele zile nu ne venea să credem că totul se întâmplă. Am simțit că am fost transportați în secolul al XVI-lea din secolul al XXI-lea”, a spus el.

După două săptămâni de detenție, pe 7 aprilie, Volodimir a fost luat din închisoare. El și trei ucrainience din alt centru de detenție au fost transportați cu avionul în Crimeea, care a fost anexată de Rusia din Ucraina în 2014.

Femeile i-au spus lui Volodimir că fuseseră și ele bătute. Nu au înțeles unde au fost duși, dar auzeau frecvent soldații folosind cuvântul „schimb”.

Din Crimeea au fost duși pe drum până la un punct situat la 32 km în afara Zaporojijiei și li s-a permis să treacă peste un pod către teritoriul controlat de Ucraina. Schimbul de prizonieri militari de război din ambele părți a avut loc înainte ca civiliilor ucraineni să li se permită să treacă. Era 9 aprilie. Le luase două zile să facă călătoria.

Volodimir se străduiește să descrie cum s-a simțit, dar vrea ca lumea să-i audă povestea.

„Faptul că civili ucraineni sunt ținuți acolo [în Rusia] este absolut adevărat”.

În închisoare, Volodimir a auzit că oameni de la situl nuclear de la Cernobîl erau ținuți într-o cameră de alături.

Nu este clar cine erau exact bărbații din închisoare, dar 169 din membri Gărzi Naționale Ucrainene responsabile cu securizarea Cernobîlului sunt dispăruți. Ei au fost ținuți în detenție în subsolul termicei nucleare timp de săptămâni, când acesta a fost ocupat de trupele ruse.

Valeri Semonov, unul dintre inginerii de la Cernobîl, a spus că atunci când forțele ruse s-au retras la sfârșitul lunii martie, au luat gărzile cu ei.

Într-un sat din apropiere locuiește familia unuia dintre bărbații dispăruți. Identitățile lor sunt ascunse pentru a-i proteja.

Fiind de serviciu la Cernobîl, angajatul și-a sunat soția în prima zi a invaziei, când a fost luat amplasamentul nuclear, pentru a-i spune să părăsească satul.

Și-a luat părinții și fiul mic și a mers în orașul Lviv din vestul Ucrainei.

Între 24 februarie și 9 martie, a putut comunica cu soțul ei prin telefonul său mobil.

„Nu împărtășea prea multe la telefon. Spunea doar, «Suntem bine». Îmi spunea să nu-mi fac griji pentru el”, povestește ea.

„Atunci au întrerupt curentul, așa că nu ne-am putut conecta telefonului lui”.

A reușit să mai vorbească cu el de câteva ori la un telefon fix din centrală.

„Ultima dată când am vorbit cu soțul meu a fost pe 31 martie, în ziua în care au fost luați cu forța de la Cernobîl. El mi-a spus: „Sunt bine fizic, dar emoțional este foarte greu”. Mi-am dat seama după vocea lui că era foarte îngrijorat”.

Fiul ei întreabă de tatăl său tot timpul.

„Îi spun că este la serviciu, dar este foarte speriat. Se teme că voi dispărea și eu și mă urmărește peste tot, la serviciu, la magazine”, a spus ea. „Este foarte greu pentru noi. Vreau doar ca Rusia să-mi elibereze soțul”.

Ministerul de Interne al Ucrainei i-a spus că este reținut în Rusia.

Fiind căsătorită de șase ani și jumătate, spune că el i-a fost mereu alături și că își iubește meseria.

BBC a vorbit cu familiile a peste o duzină de persoane care au fost luate ostatici de trupele rusești.  Doar câțiva s-au întors. Majoritatea sunt încă dispărute, precum este Iulia Paievska. Soțul ei Vadim ne-a spus că a fost capturată de forțele ruse pe 14 martie, când lucra ca paramedic la Mariupol, ajutând la evacuarea soldaților și civililor răniți. Un videoclip de propagandă cu ea a fost difuzat de unele canale TV ruse pro-Kremlin, așa a aflat el că ea se află în captivitate rusă. El crede că a fost dusă în Rusia.  Kremlinul insistă că cetățenii ucraineni merg de bunăvoie în Rusia.  „Nu vreau să răspund acestor mincinoși uriași”, a spus Irina Venediktova, procurorul general al Ucrainei. „Există cel puțin 6.000 de civili pe care îi putem identifica în calitate de deportați, iar din informațiile din mass-media din Rusia, ei spun că au luat un milion de ucraineni”. Ea a spus că au existat cazuri în care copii au fost separați de părinții lor și că aproape toți cei care s-au întors într-un schimb de prizonieri le-au spus că au fost torturați și bătuți.

Pe măsură ce războiul se desfășoară în sudul și estul Ucrainei, în fiecare zi apar noi rapoarte despre oameni deportați în mod forțat în Rusia. >>

Andrei Soldatov și Irina Borogan: Este prima dată când silovikii pun distanță între ei și președinte/ Armata vrea mai mult război

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here