
Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale a fost validată, duminică, prin vot, în cadrul Congresului extraordinar al PSD. Astfel, acesta are acum susţinerea oficială a PNL, UDMR şi PSD. ”Ăsta poate fi începutul unei frumoase prietenii. În cazul nostru e puţin altfel, povestea e ceva mai interesantă, ceva mai spectaculoasă şi tot ce îmi doresc, nu doar pentru noi, ci pentru ţara noastră, e ca această lungă şi complicată poveste să aibă happy end”, a declarat Crin Antonescu, potrivit News.ro.
Potrivit rezultatului anunţat de Bogdan Ivan pe scena Congresului extraordinar al PSD, din 5.928 de reprezentanţi convocaţi, au fost prezenţi 5.516. Au fost înregistrate 5.484 de voturi ”da”, 18 voturi negative şi 14 abţineri.
Astfel, candidatura lui Crin Antonescu a fost validată de Congresul extraordinar al PSD.
Crin Antonescu: Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut
Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a afirmat, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al PSD, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.
Crin Antonescu şi-a început discursul de la Congresul extraordinar al PSD spunând că vrea să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”.
”Nu că n-ar fi material. Dar nu pot începe decât printr-o glumă care, cred eu, e nevinovată. Vă spun un lucru drept: mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut, nu vreau să descurajez pe nimeni, avem nevoie de energia şi efortul tuturor”, a afirmat Crin Antonescu.
El s-a declarat onorat să se afle în faţa social-democraţilor, ”asociaţi într-o misiune pe care ne-o asumăm conştienţi de ce înseamnă, de importanţa şi de urgenţa ei”.
”Noi trăim de aproape două luni într-un vârf al unei nemulţumiri şi chiar isterii generale împotriva a ceea ce se numeşte sistem, împotriva partidelor, împotriva politicienilor, împotriva politicii, împotriva democraţiie şi libertăţii”, a susţinut el.
Ciolacu: Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD nu a fost corect cu tine. Eu am trăit timpurile când PNL şi-a luat revanşa/ A venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, duminică, în discursul ţinut la Congresul extraordinar al formaţiunii, că, în ceea ce priveşte candidaţii, ”nu există perfecţiune”. ”Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României”, a arătat el. După ce l-a prezentat pe Antonescu drept ”un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politic”, el i-a urat: ”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”. Ciolacu a adăugat că ”a venit timpul să acoperim oglinzile propriului ego şi să le demonstrăm românilor că înţelegem, de această dată, ce defecte avem şi unde am greşit”.
UPDATE – Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat că nu a fost suficient pentru români că s-a investit masiv în drumuri expres sau autostrăzi, că s-a renunţat la vizele pentru călătoria în SUA sau că pot merge cu buletinul în Turcia sau intrarea României în Schengen. ”Românii îşi doreau de fapt un profil de preşedinte şi nu unul de premier”, a spus Ciolacu.
ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Noi la PSD nu am renunţat niciodată atunci când a fost greu. De aceea, trebuie să ne asumăm şi acum momentul cu la fel de mult curaj. A lăsa acum ţara pradă naţionalismului mistic ar fi o laşitate faţă de oameni şi o trădare de neiertat pentru viitorul României”, a afirmat Ciolacu, în discursul său.
Potrivit acestui, a repeta aceleaşi greşeli la alegerile prezidenţiale din mai ar însemna ”să dăm ceasul României înapoi cu 35 de ani”.
”De aceea, astăzi suntem obligaţi să venim în faţa românilor uniţi şi cu o alternativă corectă. Trebuie să venim în faţa românilor cu un om care are cu adevărat profilul prezidenţial. Un om capabil, cu experienţă, un om educat, un om onest şi patriot. Un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politice. Acest om este Crin Antonescu!”, a declarat Ciolacu.
Afirmaţiile sale au fost primite cu aplauze în sală.
”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”, i s-a adresat Ciolacu.
”E timpul să lăsăm trecutul în spate şi să ne respectăm cu toţii promisiunile. Am încredere că atât domnul preşedinte Bolojan, cât şi domnul preşedinte Kelemen Hunor îşi vor ţine cuvântul dat. Nu există alternativă. De data aceasta, încălcarea promisiunilor ar însemna ruperea acordului politic care stă la baza acestei coaliţii şi aruncarea României într-o aventură. Iar acest lucru cu siguranţă nu ni-l permitem!”, a subliniat liderul PSD.
El le-a spus social-democraţilor că Antonescu va fi un preşedinte al tuturor românilor.
”Ştiu, Crin Antonescu nu este membru PSD. Vă anunţ că nu este nici membru UDMR şi cred că după mai mult 10 ani nu cred că este la zi nici cu carnetul de membru PNL. Cred că după 20 de ani de eşecuri, trebuie să înţelegem cu toţii că ideea «să fie de-al nostru»” a fost complet falimentară. Domnul Crin Antonescu va fi preşedinte, deci va fi al tuturor românilor din ţara asta, indiferent de doctrină şi indiferent cu cine au votat. Ştiu şi că mulţi aţi vrea să avem de data aceasta candidatul perfect. Dar ştim cu toţii că doar cei care îşi spun cu aroganţă că sunt «aleşii» se cred perfecţi. Nu există perfecţiune. Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României. Crin Antonescu va câştiga pentru că este omul care foloseşte dialogul pentru a convinge şi nu arme precum ura şi anxietatea socială”, a susţinut Marcel Ciolacu.
Crin Antonescu, întrebat care este cea mai mare vulnerabilitate a sa: Probabil, cel puţin la prima vedere, asocierea cu actuala guvernare, cu actuala majoritate, care nu este într-o situaţie foarte fericită, nu atinge cote de popularitate foarte mari
Candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă, duminică seară, că asocierea cu actuala coaliţie şi actuala majoritate este, cel puţin la prima vedere, principala sa vulnerabilitate în aceste alegeri, întrucât coaliţia ”nu atinge cote de popularitate foarte mari”. Antonescu afirmă că adversarii politici vorbesc despre ”un grup de putere care doreşte în chip ilegitim să se menţină” şi l-au propus pe el pentru Preşedinţie, lucru complet neadevărat. Coaliţia s-a format în urma unor alegeri, iar discuţia dintre el şi partidele componente a fost extrem de transparentă.
Crin Antonescu a fost întrebat, duminică, la Antena 3, care este cea mai mare vulnerabilitate a sa şi a răspuns: ”Probabil, cel puţin la prima vedere, cred că asocierea cu actuala guvernare, cu actuala majoritate, care nu este într-o situaţie foarte fericită, nu atinge cote de popularitate foarte mari şi care este prezentată de adversarii politici, de tot felul de opoziţii existente, drept un grup de putere care doreşte în chip ilegitim să se menţină acolo şi care m-a găsit pe mine drept candidat al acestui mecanism aproape ilegitim de putere. Nu-i adevărat”.
Potrivit lui Antonescu, ”coaliţia actuală s-a constituit pe baza unui vot foarte recent, pe baza votului dat de cetăţeni”.
”Asocierea mea cu această majoritate, cu acest grup de partide, este una cât se poate de transparentă şi care nu are de-a face cu ce au guvernat sau cu ce guvernează acum. Dacă voi deveni preşedinte, evident că atunci voi avea de-a face şi vom avea de-a face, dar deocamdată nu”, a adăugat candidatul propus de coaliţia PSD-PNL-UDMR şi minorităţi.
Acesta afirmă că, dacă se bazează pe adevăr, aceasta este principala vulnerabilitate.
”Presupun că, din punct de vedere electoral, aceasta este cea mai importantă vulnerabilitate, dacă e să vorbesc despre lucruri reale. Dacă e să vorbesc despre şuvoiul de minciuni care n-au încetat (…) aici, cum să vă spun, despre minciuni, despre insulte, n-ai ce să spui, dacă e o chestiune concretă o respingi, o demontezi, iar cu insultele n-ai cum să te lupţi”, a mai declarat Antonescu.
Crin Antonescu a fost validat, în congrese extraordinare, de PSD, PNL şi UDMR pentru a candida la alegerile prezidenţiale din 4 mai.
Crin Antonescu, replică pentru Victor Ponta: Nu sunt candidatul sistemului, este ridicol să spui asta, dar oricine are dreptul să se facă de râs
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, i-a răspuns, duminică seară, lui Victor Ponta (PSD) care l-a acuzat că ar fi ”candidatul sistemului”: ”Este ridicol să spui asta, dar oricine are dreptul să se facă de râs”. Antonescu a subliniat că niciodată nu a avut vreo relaţie cu şefi ai serviciilor secrete, cu agenţi sau cu foşti ofiţeri recalificaţi.
Crin Antonescu a fost întrebat, duminică seară, la Antena 3, dacă este candidatul sistemului, aşa cum l-a acuzat Victor Ponta: ”Vom discuta o dată cu domnul Ponta despre sistem. Nu ştiu de ce trebuie să iau în serios toate declaraţiile făcute de la gard. De la gard de la Mara a Largo, de la gard acuma de la Bucureşti. Nu sunt candidatul sistemului. Nu ştiu ce se înţelege prin sistem. Dacă prin sistem se înţeleg acele forţe oculte, nedemocratice care ar influenţa jocul politic în România, care nu îl lasă acum pe domnul Ponta să lupte pentru români, care îl împiedică pe domnul Georgescu să ne ridice na naţiune, să ne facă mari cum nu am fost niciodată, nu ştiu ce are în vedere”.
Antonescu a subliniat că tot ce a avut a fost la vedere, el fiind votat de oameni pentru funcţiile pe care le-a deţinut.
”Eu tot ce am avut în politică a fost la vedere şi a fost obţinut printr-un vot al cetăţenilor. Eu, în 25 de ani de politică activă, am fost la vedere, în timpul Guvernului Tăriceanu, ca parlamentar, nu membru al Guvernului. Am fost ministru 3 ani şi îmi aduc aminte cu plăcere şi am lăsat ceva în urma mea, ceva ce funcţionează şi azi, ministru al Sporturilor în timpul Convenţiei Democratice şi am mai fost doi ani cu USL, în calitate de preşedinte de partid, cu însuşi persecutatul şi prigonitul de astăzi Victor Ponta”, a mai declarat Antonescu.
El a subliniat că nu a avut niciun fel de relaţii cu şefii serviciilor secrete, iar cine susţine aceste lucruri se face de râs.
”Nu am avut niciun fel de relaţii, nici cu şefii serviciilor secrete, nici cu agenţii lor, nici cu foşti ofiţeri recalificaţi, nu am avut niciodată, sub nicio formă, vreo relaţie cu tot acest păienjeniş pe care îl descriu foarte bine şi memoriile domnului Sebastian Ghiţă şi ale doamnei Elena Udrea şi ale domnului Victor Ponta. Deci nu sunt candidatul sistemului, este ridicol să spui asta, dar oricine are dreptul să se facă de râs”, a adăugat Antonescu.
Deputatul PSD Victor Ponta a afirmat, duminică, după Congresul extraordinar al PSD, la care nu a putut să ţină un discurs, că actuala coaliţie nu îi ascultă pe români şi că un singur candidat dintre cei anunţaţi, Călin Georgescu, vorbeşte despre ”schimbare radicală”, în timp ce ”ceilalţi sunt oamenii sistemului”.
”Românii au dat un semnal foarte clar în noiembrie, s-au săturat de acest sistem falimentar al lui Iohannis, s-au săturat de aranjamente între şefi de partide, vor să fie auziţi, vor să fie ascultaţi şi vor să facă o schimbare radicală. Din păcate, coaliţia nu-I ascultă pe români, prin desemnarea unui candidat al trecutului, al sistemului, candidat al nimănui pentru nimic, arată că nu vor să facă schimbare, vor să perpetueze tot ceea ce a fost rău în aceşti zece ani. Azi, un singur candidat anunţat, Călin Georgescu, vorbeşte despre schimbare radicală, ceilalţi sunt oamenii sistemului, vor să ţină sistemul. Ştiu că vor să-l scoată din competiţie, vor să închidă gura tuturor”, a susţinut Victor Ponta, duminică, după Congresul extraordinar al PSD la care a fost validată candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale.
UPDATE: Congres extraordinar la PSD – Ponta: Dacă nu mi se dă cuvântul, o să vorbesc în faţa poporului/ Ciolacu: Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD!/ Antonescu: Nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine
PSD s-a reunit, duminică, într-un Congres extraordinar, în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online, pentru a valida susţinerea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, acesta fiind candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu participă la Congres, după ce a fost prezent şi la şedinţa liberalilor în care s-a dat vot pentru candidatura sa. Reuniunea social-democraţilor vine pe fondul tensiunilor legate de finalizarea bugetului pe 2025, care a dus la proteste la adresa Executivului, dar şi al unei posibile candidaturi a fostului premier Victor Ponta, care ar încurca planurile PSD de susţinere a candidaturii lui Crin Antonescu, la nivelul membrilor de partid. Deputatul PSD Victor Ponta participă şi el la Congres, solicitând în scris să aibă o intervenţie în cadrul reuniunii. ”Dacă mi se dă cuvântul voi vorbi. Dacă nu mi se dă cuvântul, o să vorbesc în faţa poporului”, a declarat el. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că, în ceea ce priveşte candidaţii, ”nu există perfecţiune”. ”Dar există alegeri potrivite. Iar Crin Antonescu este candidatul potrivit pentru aceste alegeri prezidenţiale care vor hotărî destinul României”, a arătat el. După ce l-a prezentat pe Antonescu drept ”un om cu principii puternice care a ştiut să lupte pentru valorile sale şi care, în acelaşi timp, a putut să spună «Nu», cu toate costurile sale personale sau politic”, el i-a urat: ”Bine ai venit Crin, sper că ţi-a fost dor de PSD! Tu ai trăit timpurile când PSD-ul poate nu a fost corect faţă de tine, sau cu tine. Dar stai liniştit, eu am trăit timpurile când PNL-ul şi-a luat revanşa şi nu a fost corect faţă de mine!”. Crin Antonescu a afirmat, la rândul său, că ş-a propus să vorbească ”puţin, clar şi fără să dau frâu liber tentaţiilor polemice sau ironice”. ”Mulţumesc mult, domnule prim-ministru, nimeni, vreodată, în partidul meu, nu a vorbit atât de frumos despre mine. Nu e timpul trecut”, a continuat el.
PSD este ultimul partid care validează candidatura lui Antonescu, după ce atât liberalii, într-un Consiliu Naţional, cât şi UDMR, în Consiliul Reprezentanţilor Unionali, au votat pentru candidatura acestuia. Crin Antonescu va fi prezent la Congresul PSD, cum a fost, de altfel, şi la şedinţa conducerii PNL, ulterior, el participând şi la şedinţa coaliţiei în care s-a discutat despre proiectul bugetului de stat pe 2025.
Congresul social-democraţilor are loc începând cu ora 11.30, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, Sala „I.I.C. Brătianu”, dar se va desfăşura şi regim hibrid, şi cu prezenţă online.
Votul din Congresul extraordinar al PSD vine după un alt vot de validare, într-un alt for de conducere, mai restrâns, Consiliul Politic, în urmă cu două săptămâni.
Convocarea Congresului s-a făcut pentru că o candidatură susţinută de PSD trebuie validată în forul suprem al partidului.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma despre faptul că PSD nu are un candidat unic la prezidenţialele din luna mai că a semnat un protocol al coaliţiei, în care este prevăzută candidatura comună a lui Crin Antonescu, din partea celor trei formaţiuni
”Am o semnătură pusă pe un acord al coaliţiei. Noi avem o coaliţie de guvernare, unde este specificat faptul că domnul Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL şi UDMR, plus minorităţi. În acest moment, dacă domnul Crin Antonescu nu este candidatul – dar este foarte puţin probabil, mai ales după şedinţa de astăzi a Consiliului Politic Naţional al PSD – înseamnă că nu mai avem o coaliţie de guvernare”, afirma Marcel Ciolacu, la sediul PSD.
Despre o posibilă candidatură a lui Victor Ponta, actual parlamentar PSD, Ciolacu arăta că, dacă acesta decide să candideze, nu o va face ca membru al Partidului Social Democrat.
Ponta afirmase recent că, dacă va candida la alegerile prezidenţiale, atunci social-democraţii îl vot vota pe el, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, atunci ei îl vor vota pe Călin Georgescu.
Ponta mai declara că PSD-iştii nu vor vota cu Nicuşor Dan sau Crin Antonescu.
”Dacă candidez eu, cred că vor vota cu mine. Dacă nu, vor vota cu Călin Georgescu. În niciun caz nu vor vota cu Nicuşor Dan sau cu Crin Antonescu. Crin e perceput în continuare în mod real şi corect de PSD-işti ca cel care ne-a înjunghiat şi ni l-a adus pe Iohannis. Şi faptul că şi acum se mândreşte cu Iohannis, nu ştiu ce consultant i-a zis că îl ajută chestia asta, în niciun caz la PSD-şti nu ajută. Plus că ar mai fi un lucru. Cum se poate ca primul partid al ţării să nu aibă candidat?”, a mai afirmat Victor Ponta.











