Formula unui guvern de uniune națională, compus din toate forțele asumat pro-Vest și democratice, este singura variantă serioasă la scenariul păgubitor al unui guvern minoritar sau la cel al unui guvern majoritar, dar cu sprijin parlamentar pe muchie, având în vedere turbulențele interne și externe care existente plus cele care se profilează.
Formula unui guvern de uniune națională, compus din forțele asumat pro-Vest și democratice, este totodată și singura alternativă viabilă la scenariul unui executiv format din PSD plus cele trei partide pătrunse de pro-putinism, anti-occidentalism și fundamentalism religios – AUR, SOS, POT.
E limpede, judecând după declarațiile de până acum, că lucrurile se văd astfel și dinspre PNL (cu unele excepții, precum Rareș Bogdan), și dinspre USR.
Nu este neapărat garantat că PSD se aliniază necondiționat acestei viziuni. Mai degrabă va negocia la sânge în timp ce, de fațadă, va clama deschiderea totală către soluția strategic rezonabilă pentru țară. PSD, cu siguranță, își va vinde extrem de scump pielea.
Realitatea este că PSD, cu toate că și-a dat cu ciocanul în picior la prezidențiale, a aterizat până la urmă pe ambele picioare la parlamentare (chiar dacă a obținut un scor modest raportat la standardele cu care era obișnuit partidul; dar contextul extraordinar îl ajută să compenseze).
Sau, mai corect spus, Marcel Ciolacu, mai degrabă decât formațiunea pe care a condus-o, e cel care, cumva, a aterizat mai bine, e cel care s-a trezit până la urmă într-o postură ce îi permite să viseze din nou departe și cât privește situația sa în partid, și cât privește situația sa în stat.
Căci Curtea Constituțională, prin decizia de validare a primului tur prezidențial, practic îi redeschide lui Ciolacu ușa biroului de prim-ministru. (Desigur, acesta e răul mai mic, răul cel mare ar fi fost ca judecătorii CCR să invalideze alegerile).
Din punct de vedere logic, există toate premisele pentru ca Marcel Ciolacu să fie noul-vechi premier al României, iar asta indiferent de numele viitorului președinte al României.
De ce? Pentru că:
- Luni, în ziua în care CCR s-a pronunțat definitiv pe soarta primului tur, PSD l-a reînscăunat pe Ciolacu ca președinte al partidului (probabil a avut cea mai scurtă și cea mai profitabilă demisie din istorie).
- La PSD, cutuma e ca șeful formațiunii să fie și propunerea de premier din partea formațiunii.
- PSD este și cel mai mare partid parlamentar.
- Iar în noua configurație a Parlamentului, fără PSD nu pot face guvern majoritar nici suveranisto-putiniștii și nici democrații pro-Vest, presupunând că nici unii și nici ceilalți nu-și pun problema de a face echipă împreună. Și, stați liniștiți, nu își permit să-și pună această problemă.
Pentru PSD și Ciolacu, umbra amenințătoare a lui Georgescu la Cotroceni vine chiar mănușă în această săptămână de foc în care urmează tatonări și negocieri esențiale.
Umbra lui Georgescu le oferă pesediștilor conduși de Ciolacu oportunitatea de a extrage concesii la limita insuportabilului, deopotrivă pentru mize pe termen scurt și mize pe termen lung, în schimbul sprijinului oferit Elenei Lasconi în turul doi.
E drept, există și aici o nuanță. După cum o indicau deja fie și numai caracteristicile-cheie ale electoratului PSD și o după cum, mai nou, întăresc această intuiție și primele sondaje care analizează cât la sută din electoratul fiecărui partid asumat pro-Vest ar vota Lasconi și cât la sută ar vota Georgescu, se poate observa că o mare majoritate a alegătorilor de PSD s-ar îndrepta către candidatul pro-rus.
Pe de altă parte, la fel de adevărat este și faptul că Lasconi are nevoie de fiecare efort, cât de mic, pentru a obține voturi de peste tot, inclusiv din cele mai năstrușnice direcții.
Ca atare, în ciuda a ceea ce se poate intui ori știi despre alegătorii de PSD, Lasconi are totuși nevoie și de o susținere oficială, explicită din partea lui Marcel Ciolacu. Iar Lasconi e obligată de situație să arate că și face ceva spre a obține asta. Ingrată până peste cap postură!
Acest fapt pune PSD într-o evidentă poziție de forță din perspectiva negocierii noii formule de guvernare.
În orice caz, USR și PNL nu își permit sub nicio formă să fie percepute, pe plan intern și internațional, ca incapabile sau nedispuse să facă orice este omenește și politic posibil pentru a nu lăsa Palatul Victoria pe mâna forțelor apropiate de Moscova.
Ciolacu a pierdut cursa pentru prezidențiale, dar, printr-un concurs de împrejurări defavorabil țării, a reușit să se plaseze în cea mai bună poziție pentru a redeveni prim-ministru.
În ceea ce-l privește, nici că-și putea dori mai mult. În ceea ce ne privește, nu ne permitem să ne alegem cu și mai puțin.
Numai Ciolacu – dar din motive ce nu mai țin de logica dinamicii la care asistăm și pe care eu, recunosc, nu le văd acum – poate face ca nu Ciolacu să ajungă premierul României indiferent de cine va fi președintele țării.
Amin! Dar jale! Am finanțat penetrarea Parlamentului României de către Putin finanțând Biserica
