Capsula radioactivă pierdută în Australia a fost găsită

Sursa: captură video

Autorităţile care au scanat o autostradă izolată din Australia în căutarea unei mici capsule radioactive dispărute au găsit-o, miercuri, pe marginea drumului, după o căutare dificilă, comparată cu încercarea de a găsi un ac în carul cu fân, relatează CNN, potrivit News.ro.

Autorităţile din domeniul situaţiilior de urgenţă au anunţat descoperirea miercuri după-amiază, la şase zile după ce se constatase lipsa capsulei dintr-un pachet trimis de la un sit minier către oraşul Perth din statul Australia de Vest.

Autorităţile cred că această capsulă, care conţine cesiu-137, o substanţă extrem de radioactivă, a căzut cumva din încărcătura camionului în timp ce era transportată la 1.400 de kilometri distanţă, pe Autostrada Marelui Nord.

Dispariţia capsulei a declanşat o căutare masivă, autostrada fiind cercetată cu unităţi specializate de detectare a radiaţiilor, şi a determinat avertismente către public să nu se apropie de capsulă, pentru că putea provoca arsuri grave la contactul cu pielea.

Armata a verificat capsula şi aceasta va fi dusă joi la o instalaţie securizată din oraşul Perth, a declarat ministrul serviciilor de urgenţă, Stephen Dawson, într-o conferinţă de presă. „Dacă luăm în considerare amploarea zonei de cercetare, localizarea acestui obiect a fost o provocare monumentală, grupurile de căutare au găsit literalmente acul în carul cu fân”, a declarat Dawson, citat de Reuters.

Capsula radioactivă făcea parte dintr-un indicator folosit pentru a măsura densitatea minereului de fier de la mina Gudai-Darri a companiei Rio Tinto din regiunea îndepărtată Kimberley. Minereul era transportat către o instalaţie din suburbiile oraşului Perth, pe o distanţă mai mare decât lungimea Marii Britanii.

Oficialii au declarat că, aparent, capsula a căzut din camion şi a aterizat pe marginea drumului, adăugând totuţi că este puţin probabil să existe o contaminare în zonă.

Capsula de argint are un diametru de 6 mm şi o lungime de 8 mm.

Oamenii au fost sfătuiţi să stea la o distanţă de cel puţin cinci metri de capsulă dacă o văd, deoarece expunerea putea provoca arsuri sau boli cauzate de radiaţii, deşi se crede că trecerea cu maşina pe lângă ea prezintă un risc relativ scăzut, asemănător cu cel de a face o radiografie.

De la pierderea capsulei până la găsirea ei au trecut aproape două săptămâni.

Australia | Operațiuni de căutare a unei capsule radioactive care conține izotopul de cesiu 137

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here