Cărbunaru a anunţat creşterea suprafeţei irigate a României

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că suprafaţa irigată a României va creşte de la 1,8 milioane de hectare la 2,6 milioane de hectare, cu investiţiile care se vor face în următorii ani, informează News.ro.

Cărbunaru a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că până în 2027 este alocată suma de 1,5 miliarde de euro pentru reabilitarea infrastructurii de irigaţii.
„Astăzi, în şedinţa de Guvern, a fost aprobată lista pentru amenajările de irigaţii pentru care se va reacorda caracterul de utilitate publică. Totodată, şi modificarea Programului naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, în valoare totală de 1,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă totalul fondurilor alocate de la bugetul naţional până în anul 2027. Mai concret, cu această finanţare va creşte viabilitatea economică a sistemelor de irigaţii, amenajându-se chiar sisteme noi de la 101 la 189, ridicându-se astfel de la 1,8 milioane de hectare, suprafaţa irigată a României la 2,6 milioane de hectare. Totodată, înfiinţarea a 50 de amenajări de desecare şi drenaj pentru 695 de mii de hectare şi creşterea numărului de amenajări de irigaţii de la 89, inclusiv canalul Siret-Bărăgan, în prima sa etapă, la 156”, a afirmat Dan Cărbunaru.

El a mai anunţat că vor fi sprijinite investiţiile în sistemele de irigaţii la nivelul fermei cu 500 de milioane de euro.
„Modificarea perioadei de implementare a Planului Naţional de irigaţii până la sfâşitul anului 2027 va fi complementară programării din Planul Naţional Strategic, urmând ca să fie sprijinite investiţiile şi în infrastructura secundară de irigaţii, dar şi investiţiile în sistemele de irigaţii la nivelul fermei cu 500 de milioane de euro din bani europeni. În acest fel, Ministerul Agriculturii, care a şi iniţiat acest act normativ, îşi propune ca sistemul de irigaţii din România să poată beneficia de un sprijin financiar şi mai mare”, a mai transmis Dan Cărbunaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here