<< Deși rezultatul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina rămâne de văzut, acesta a schimbat deja în mod fundamental ordinea de securitate europeană. Pentru țările nordice, anterior neutre, apartenența oficială la NATO, văzută de mult ca o opțiune strategică pentru o dată ulterioară, a devenit un imperativ existențial urgent >>, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate.
<< În timp ce rezultatul probabil al războiului lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei rămâne neclar, agresiunea Rusiei a schimbat deja ordinea de securitate europeană în moduri importante. Singura comparație istorică europeană modernă este invadarea Poloniei de către Hitler, în septembrie 1939. Ambele cazuri au implicat atacuri neprovocate la scară largă asupra unei țări vecine, cu scopul de a o elimina. Hitler a refuzat să accepte existența unei Polonii independente; Putin refuză să accepte realitatea unei Ucraine independente.
Invazia lui Putin a venit ca un șoc profund pentru guvernele europene. Majoritatea liderilor europeni minimalizaseră avertismentele SUA cu privire la un atac iminent, motivând că, deși Putin poate fi imprevizibil, este puțin probabil să facă ceva atât de irațional. Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell, a primit un tratament destul de dur la prima sa vizită la Moscova, la începutul anului 2021; dar majoritatea guvernelor europene încă mai credeau că diplomația ar putea produce o relație mai stabilă.
Acea iluzie a fost spulberată pe 24 februarie, care a devenit un 11 septembrie al Europei: un semnal de alarmă global și geopolitic cu două consecințe principale. În primul rând, cheltuielile militare vor crește în toată Europa. După ani buni de întârziere, aproape toți membrii europeni NATO s-au aliniat brusc obiectivului de a cheltui cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Cea mai mare putere economică a Europei, Germania, va adăuga echivalentul a 0,5% din PIB la cheltuielile sale de apărare în doar un an.
În al doilea rând, NATO va fi consolidată în mai multe moduri. Pe lângă creșterea prezenței sale militare în statele membre adiacente Rusiei, alianța este gata să integreze Finlanda și Suedia în componența sa. Ambele și-au dezvoltat relațiile cu NATO de la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și incursiunile în estul Ucrainei, dar acum acestea vor face demersuri pentru a solicita aderarea oficială.
(Ceea ce a început în) 24 februarie a creat o situație de securitate complet nouă pentru Finlanda și Suedia, deoarece a demonstrat peste noapte că Rusia se află în mâinile unui regim care va folosi forța militară pentru a-și impune planurile imperiale în Europa. Din moment ce Finlanda a purtat un război cu Uniunea Sovietică în 1939-1940 și a făcut parte din Imperiul Rus cu un secol înainte de 1917, invazia Ucrainei i-a convins imediat pe liderii săi să-și dorească aderarea la NATO.
Planul fragil al Finlandei cu Uniunea Sovietică, și mai târziu cu Rusia, a fost unul dintre principalele motive pentru care și Suedia a rămas în afara NATO. După aderarea Norvegiei și Danemarcei la alianță la sfârșitul anilor 1940, Suedia a urmat o politică de neutralitate în timpul Războiului Rece, susținută de forțe puternice de apărare.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană, în 1995, și și-au aprofundat treptat cooperarea în domeniul apărării cu NATO, prin urmare și cu Statele Unite ale Americii. Aderarea deplină la NATO a fost considerată drept o posibilă opțiune pentru o dată ulterioară. Dar, deși opinia publică finlandeză și suedeză devenise puțin mai receptivă la idee, majoritățile erau încă sceptice sau se opuneau.
Dar 24 februarie a înclinat balanța. Deși mai sunt procese politice interne de rezolvat, acum este practic sigur că ambele țări vor depune cereri de aderare cu mult înainte de summitul NATO de la Madrid de la sfârșitul lunii iunie. Opinia publică s-a schimbat dramatic în ultimele săptămâni. În Suedia, cu excepția fostului Partid Comunist și a Partidului Verzilor în scădere, toate partidele politice majore sunt în favoarea aderării; în Finlanda, toate partidele politice de la dreapta la stânga și-au arătat sprijinul. Asistăm la o schimbare politică majoră, toate din cauza delirului imperial al lui Putin.
Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va modifica arhitectura de securitate europeană în două moduri importante. În primul rând, nordul Europei va dobândi capacitatea de a coordona forțe de apărare substanțiale la nivel regional. Suedia și Finlanda vor furniza NATO noi capacități importante, așa cum au demonstrat deja prin exercițiile regulate de antrenament ale forțelor aeriene pe care le desfășoară cu Norvegia. Mai mult, NATO va avea o capacitate mai mare de a controla Marea Baltică și, astfel, de a sprijini apărarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei.
În al doilea rând, aderarea suedeză și finlandeză va consolida sprijinul european în cadrul NATO. Ambele țări sunt susținătoare ale dezvoltării dimensiunii de apărare și securitate a UE și ale consolidării legăturilor transatlantice, inclusiv ale relației importante de securitate cu Regatul Unit. În timp ce NATO va rămâne garantul principal al apărării teritoriale, UE – cu arsenalul său politic mai larg – va deveni o alianță de securitate din ce în ce mai importantă, iar coordonarea dintre cele două se va aprofunda.
Un eveniment important de urmărit va fi referendumul din 1 iunie din Danemarca pentru ridicarea restricțiilor privind participarea țării la politicile de securitate și apărare ale UE. Aceste constrângeri sunt urmări ale controverselor de la începutul anilor 1990, iar Danemarca – împreună cu Suedia – s-a angajat deja să-și majoreze cheltuielile de apărare la 2% din PIB.
Împreună, acești pași vor consolida substanțial potențialul de apărare al întregii regiuni nordico-baltice. O apărare mai puternică va rămâne crucială atât timp cât Kremlinul rămâne pe cursul actual. Dar și nord-europenii trebuie să aibă grijă să nu provoace Rusia, care are resurse importante și centre economice aproape de Suedia și Finlanda. Sankt Petersburg este al doilea oraș ca mărime al Rusiei și o zonă industrială importantă; iar Peninsula Kola este locul bazelor submarinelor rusești și al altor facilități, precum și cea mai mare concentrație de arme nucleare din lume.
Liderii își ruși descriu proiectul imperial drept „o luptă pe viață sau pe moarte”. Luând în serios această descriere, Finlanda și Suedia nu mai văd aderarea la NATO drept o alegere strategică. Din 24 februarie, a devenit un imperativ existențial. >>
The Spectator: Olaf Scholz devine cel mai valoros aliat al lui Putin
