Carnegie Moscow: De ce sunt diferite de data asta protestele din Rusia?

Protestele care au avut loc sâmbătă în toată Rusia nu s-au asemănat mișcărilor locale văzute în ultima vreme, precum protestele de la Moscova din vara 2019 sau cele regionale văzute în 2019-2020 în Habarovsk, Ekaterinburg și Shiyes, scrie într-o analiză Alexander Baunov, expert Carnegie Moscow.

🔷 În loc de mai multe cauze diferite, care fac ca agenda opoziției să pară incoerentă, ultimele proteste au fost unite sub aceeași cauză: opoziția față regimul de guvernământ și sprijinul pentru liderul arestat al opoziției, Alexei Navalnîi.

Protestele au avut o bază de sprijin mai largă decât protestele liberale obișnuite și cele ale susținătorilor lui Navalnîi. Mulți dintre cei care au ieșit în stradă au subliniat că au fost determinați nu de Navalnîi, pe care nu-l consideră un lider ideal – fie pentru Rusia, fie chiar și pentru opoziție -, ci de ceea ce i-a făcut statul rus: adică, otrăvindu-l cu Noviciok și arestându-l imediat ce s-a întors în Rusia după tratament medical din Germania.

Cu alte cuvinte, oamenii au văzut acest lucru ca un protest împotriva impunității și – în lumina modificărilor aduse constituției de anul trecut, care îi permit președintelui Vladimir Putin să rămână efectiv lider pe viață – o uzurpare a puterii.

Protestele de sâmbătă s-au remarcat și prin lipsa de sloganuri și pancarte pline de umor în comparație cu protestele rusești anterioare (și cu actuala mișcare de protest bielorusă). Protestatarii au fost foarte serioși, chiar sumbri. Sloganelor le lipseau apelurile obișnuite la lege, democrație și constituție.

Acest protest nu a fost pentru a solicita autorităților să respecte legea, să numere voturile în mod echitabil, să permită candidaților să candideze, să repună în funcție un guvernator ales sau să renunțe la planurile pentru un depozit de deșeuri sau o nouă biserică.

A fost un marș împotriva celor de la putere, determinat nu de fraude electorale sau de o greșeală de urbanism, ci de tentativa de ucidere și de arestarea ulterioară a unui activist de opoziție care a declarat război regimului.

Spre deosebire de prostele ce au urmat politicianului de opoziție Boris Nemțov în 2015, mitingul de sâmbătă de la Moscova nu a fost dominat de reprezentanții intelectualității liberale din Capitală. Nemțov, făcând parte cândva din echipa lui Boris Elțîn, era mult mai aproape de această subdiviziune a societății, care vede anii 1990 drept epoca de aur a Rusiei. Navalnîi nu este perceput ca un erou, precum Nemțov, de acest grup de oameni.

Mai mult, mulți dintre cei care au ieșit în stradă în sprijinul lui Navalnîi nu ar fi făcut acest lucru pentru Nemțov. Navalnîi îi atacă pe reprezentanții oligarhiilor din anii 2000 și 1990 și pe actualii oficiali mai mult sau mai puțin în mod egal.

Nu există încă date sociologice despre protestele de sâmbătă, dar previziunile că acestea ar fi fost conduse în mare parte de persoane foarte tinere par eronate. În plus, cei mulți protestatari militanți nu semănau cu susținătorii tipici ai protestelor pro-democrație de la Moscova. În schimb, aceștia ar putea fi descriși ca fiind tânărul, urbanizatul proletariat postindustrial. Cel mai probabil sunt persoane care lucrează în sectorul serviciilor și care sunt nemulțumiți de locurile de muncă, salariile și perspectivele lor.

Protestul de la Moscova din acest weekend a fost mult mai puțin pașnic decât toate evenimentele anterioare: au existat multe ciocniri cu forțele de ordine chiar de la început. Imaginile atacului asupra unei mașini cu girofar sunt fără precedent pentru mișcarea de protest rusă contemporană.

Protestul de la Sankt Petersburg a înregistrat o participare chiar mai mare decât în Moscova. Este posibil să existe o legătură între ratele infecției cu coronavirus și numărul protestatarilor: gestionarea epidemiei de către autoritățile de la Sankt Petersburg a fost mai proastă decât la Moscova, iar numărul infecțiilor a fost uneori mai mare în cel de-al doilea oraș al Rusiei decât în Capitală.

La fel ca în timpul protestelor de la Moscova din vara anului 2019, autoritățile au exagerat preventiv confruntarea pentru a justifica reacția lor dură. În versiunea lansată în spațiul public, serviciile de securitate nu sparg doar protestele, ci sunt în prima linie, rezistând unei revoluții sponsorizate de dușmani străini al căror scop este să distrugă Rusia.

Poziția Occidentului cu privire la ultimele proteste este mult mai activă decât în ​​anii precedenți, ceea ce întreține temerile publice și private ale regimului rus și ale unor ruși obișnuiți. Capitalele occidentale exprimă întotdeauna sprijinul pentru protestatarii ruși și condamnă acțiunile serviciilor de securitate. Dar, după otrăvirea sa în Siberia și tratamentul în Germania, Navalnîi a devenit a doua voce a Rusiei în străinătate după cea a lui Putin – și un politician la scară globală -, iar declarațiile occidentale corespund acestei noi realități.

Administrația Biden, de exemplu, a spus că „va sta umăr la umăr cu aliații și partenerii noștri în apărarea drepturilor omului”. Rezultă că partenerul lui Biden în Rusia nu este Putin, ci Navalnîi, că Navalnîi este un aliat în lupta împotriva lui Putin.

Aceasta este partea pe care Washington a ales-o în confruntarea civilă din Rusia, parțial ca răspuns la ingerința Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA. În acest context, este greu de imaginat vreo fluctuație de a fidelității în rândurile soldaților regimului rus.

Protestele de sâmbătă au fost incontestabil anti-regim, anti-elite și anti-corupție, dar nu neapărat liberale, pro-occidentale și pro-democrație. Nu este surprinzător faptul că astfel de proteste înspăimântă nu numai autoritățile, ci și membrii de succes ai societății: chiar și pe cei care nu se consideră susținători ai regimului.

Acum, organizatorii protestelor încearcă să le transforme într-un eveniment obișnuit, atâta timp cât Navalnîi rămâne în închisoare. O astfel de situație se conturează în Belarusul vecin, unde opoziția poate scoate oamenii în stradă săptămânal, transformând mitingurile de protest într-o caracteristică de rutină a vieții urbane.

Aceste proteste vor fi fundalul oricărui contact internațional cu Kremlinul, în timp ce orice posibilă violență din partea serviciilor de securitate va fi văzută ca o întâmplare de zi cu zi atât pentru străini, cât și pentru ruși. Ca răspuns, statul va încerca să delegitimeze protestatarii, fluturând acuzațiile că sunt violenți și că au sprijin extern.

Așa cum am văzut la Minsk și în Habarovsk, protestele pot continua timp de multe luni, în speranța unor evenimente care vor rupe impasul. Deocamdată, timpul este de partea regimului – dar nu la nesfârșit. 🟦