Gripa, probabil următoarea pandemie – avertisment

Sursa: Pixabay

Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie The Guardian, citând datele unui studiu care va fi publicat weekendul viitor, potrivit News.ro.

Un sondaj internaţional, care va fi publicat weekendul viitor, va dezvălui că 57% dintre experţii de top în boli cred acum că o tulpină de virus gripal va fi cauza următorului focar global de boli infecţioase mortale.

Convingerea că gripa este cea mai mare ameninţare pandemică din lume se bazează pe cercetări îndelungate care arată că evoluează şi suferă mutaţii constant, a declarat Jon Salmanton-García de la Universitatea din Köln, care a efectuat studiul.

„În fiecare iarnă apare gripa”, a spus el. „Aţi putea descrie aceste focare drept mici pandemii. Sunt mai mult sau mai puţin controlate, deoarece diferitele tulpini care le provoacă nu sunt suficient de virulente – dar situaţia nu va fi întotdeauna la fel”, a precizat el.

Detaliile sondajului – care a implicat contribuţia 187 de oameni de ştiinţă – vor fi dezvăluite la congresul Societăţii Europene de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase (ESCMID) de la Barcelona, weekendul viitor.

Următoarea cauză cea mai probabilă a unei pandemii, după gripă, este probabil un virus – denumit Boala X – care este încă necunoscut ştiinţei, potrivit a 21% dintre experţii care au luat parte la studiu. Ei cred că următoarea pandemie va fi cauzată de un microorganism care nu a fost încă identificat, care va apărea din senin, la fel cum s-a întâmplat şi cu virusul Sars-CoV-2, cauza COVID-19, atunci când a început să infecteze oamenii în 2019.

Într-adevăr, unii oameni de ştiinţă încă cred că Sars-CoV-2 rămâne o ameninţare, 15% dintre oamenii de ştiinţă chestionaţi în studiu evaluând că este cauza cea mai probabilă a unei pandemii în viitorul apropiat.

Alte microorganisme mortale – precum virusurile Lassa, Nipah, Ebola şi Zika – au fost evaluate drept ameninţări globale serioase de doar 1% până la 2% dintre respondenţi.

„Gripa a rămas – într-o măsură foarte mare, ameninţarea numărul unu în ceea ce priveşte potenţialul său pandemic în opinia unei mari majorităţi a oamenilor de ştiinţă din lume”, a adăugat Salmanton-García.

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a exprimat temeri cu privire la răspândirea alarmantă a tulpinii de gripă H5N1, care provoacă milioane de cazuri de gripă aviară pe tot globul. Acest focar a început în 2020 şi a dus la moartea sau uciderea a zeci de milioane de păsări de curte şi, de asemenea, a ucis milioane de păsări sălbatice.

Cel mai recent, virusul s-a răspândit la specii de mamifere, inclusiv la bovine domestice, care sunt acum infectate în 12 state din SUA, sporind şi mai mult temerile cu privire la riscurile pentru oameni. Cu cât virusul infectează mai multe specii de mamifere, cu atât are mai multe oportunităţi de a evolua într-o tulpină periculoasă pentru oameni, a declarat săptămâna trecută Daniel Goldhill, de la Royal Veterinary College din Hatfield, pentru publicaţia Nature .

Apariţia virusului H5N1 la bovine a fost o surpriză, a adăugat virologul Ed Hutchinson, de la Universitatea Glasgow. „Porcii se pot îmbolnăvi de gripă aviară, dar până de curând bovinele nu au făcut-o. Au fost infectaţi cu propriile lor tulpini ale bolii. Deci apariţia H5N1 la vaci a fost un şoc.

„Înseamnă că riscurile ca virusul să pătrundă în tot mai multe animale de fermă şi apoi de la animalele de fermă la oameni devin din ce în ce mai mari. Cu cât virusul se răspândeşte mai mult, atunci şansele ca acesta să sufere mutaţii, astfel încât să se poată răspândi la oameni, cresc şi cresc”, a avertizat el.

Până în prezent, nu a existat niciun indiciu că H5N1 se răspândeşte la oameni. Dar în sute de cazuri în care oamenii au fost infectaţi prin contactul cu animalele în ultimii 20 de ani, impactul a fost sumbru. „Rata mortalităţii este extraordinar de ridicată, deoarece oamenii nu au imunitate naturală la virus”, a spus Jeremy Farrar.

Perspectiva unei pandemii de gripă este alarmantă, deşi oamenii de ştiinţă subliniază, de asemenea, că au fost deja dezvoltate vaccinuri împotriva multor tulpini, inclusiv H5N1.

„Dacă ar exista o pandemie de gripă aviară, ar fi totuşi o provocare logistică masivă producerea de vaccinuri la scara şi viteza la care vor fi necesare. Cu toate acestea, am fi mult mai departe pe acest drum decât am fost cu Covid-19, când un vaccin a trebuit să fie dezvoltat de la zero”, a declarat Hutchinson.

Cu toate acestea, unele lecţii despre prevenirea răspândirii bolilor au fost uitate de la sfârşitul pandemiei de Covid, a remarcat Salmanton-García.

„Oamenii au reînceput să tuşească în palmă şi apoi să dea mâna cu alte persoane. Purtarea măştii a dispărut. Ne întoarcem la vechile noastre obiceiuri proaste. S-ar putea să ajungem să regretăm asta”, a avertizat el.

Ce efect are asupra copiilor timpul petrecut în fața ecranului? Tot mai multe cereri restricționare a accesului tinerilor la telefoane și social media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here