Casa Albă: Biden susţine vânzarea de avioane de tip F-16 Turciei fără avertismente şi condiţii

Sursa: Wikipedia

Preşedintele american Joe Biden susţine vânzarea de avioane americane de vânătoare de tip F-16 Turciei fără ”avertismente şi condiţii”, anunţă marţi, înaintea summitului NATO de la Vilnius, consilierul însărcinat cu probleme de securitate naţională al Casei Albe Jake Sullivan, relatează CNN, potrivit News.ro.

Joe Biden a fost ”clar şi neechivoc” în susţinerea acestor vânzări şi ”intenţionează să meargă înainte cu acest transfer, în consultare cu Congresul”, anunţă Sullivan.

Anunţul de luni al secretarului general al NATO Jens Stoltenberg cu privire la faptul că Turcia susţine aderarea Suediei la aderarea la Alianţă reprezintă o victorie importantă a lui Joe Biden, care şi-a exprimat în mod constant convingerea că această ţară nordică va adera la blocul militar occidental la summitul de la Vilnius, în pofida opoziţiei Turciei.

Joe Biden şi-a reiterat, într-un interviu acordat CNN înaintea summitului de la Vilnius, susţinerea faţă de vânzarea unor avioane de vânătoare de tip F-16 Ankarei, subliniind că acest lucru face parte din obiectivul mai larg al unei consolidări a capacităţii militare a NATO.

Jake Sullivan anunţă marţi că administraţia preşedintelui democrat se află în contact cu senatorul democrat Bob Menendez, preşedintele influentei Comisii de Afaceri externe din cadrul Senatului american, care se opune vânzării acestui tip de avioane Turciei, argumetând că Ankara l-ar putea folosi pentru a intimida Grecia, un stat membru NATO.

Stoltenberg: Summitul NATO de la Vilnius va transmite un mesaj pozitiv şi puternic cu privire la cererea Ucrainei de aderare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here