Casa Albă: Washingtonul, pregătit să trimită ”dacă este necesar” un al doilea portavion

Sursa: defense.gov

Statele Unite ale Americii, care au trimis deja un grup aeronaval în apropierea Israelului, sunt pregătite să trimită, „dacă este necesar”, un al doilea, în scopuri de descurajare, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, citată de Agerpres.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, a precizat că era prevăzut de mult timp, înainte de atacurile Hamas, ca un alt portavion american să navigheze spre Mediterană şi a indicat că această navă ar putea, dacă va fi nevoie, să se deplaseze în Estul Mediteranei pentru a se alătura USS Gerald R. Ford, cea mai mare navă de război din lume care se află deja în regiune.

Autorităţile americane „cooperează activ” cu Israelul şi Egiptul pentru a le permite civililor să părăsească Gaza, a precizat el. „Civilii nu sunt responsabili pentru ceea ce a facut Hamas”, a indicat John Kirby.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here