<< După ce Rusia a invadat Ucraina, în 2022, Kishida Fumio, pe atunci prim-ministrul Japoniei, a repetat un avertisment: „Ucraina de astăzi ar putea fi Asia de Est de mâine”. El sugera că China ar putea folosi forța pentru a prelua controlul asupra Taiwanului. Însă, pe măsură ce Donald Trump pune presiune pe Ucraina, expresia a căpătat un nou sens. Și dacă riscul este ca America să-și abandoneze aliații și prietenii din Asia? >>, scrie The Economist.
<< Europenii se confruntă rapid cu toate aceste incertitudini. În Asia, riscul unei retrageri americane pare mai îndepărtat. Dacă America consideră China o amenințare, nu-și poate permite să-și înstrăineze partenerii asiatici. America „nu va abandona” Indo-Pacificul, a declarat ministrul apărării din Taiwan la începutul acestei luni. Asistența de securitate pentru Taiwan și Filipine a fost exceptată de la recenta înghețare a ajutoarelor externe ale Americii. „Situația de aici este diferită de cea din Europa — China reprezintă o provocare strategică majoră pentru America”, spune Sasae Kenichiro, fost ambasador japonez în SUA.
Structurile alianțelor ar fi greu de desființat de către dl Trump după bunul plac și fără aprobarea Congresului. America are zeci de baze pe teritoriul prietenilor săi asiatici și aproximativ 90.000 de soldați staționați în acestea. În ciuda diplomației neconvenționale a dlui Trump în Europa, relațiile militare din Asia au continuat să funcționeze normal. La doar două zile după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost mustrat în Biroul Oval, un portavion american a efectuat o escală programată într-un port din Coreea de Sud.
Totuși, chiar și în Asia începe să se contureze o confruntare cu noua Americă trumpiană. Disputa dintre dl Trump și dl Zelenski „arată că interesele naționale și securitatea Coreei de Sud ar putea fi compromise în orice moment”, a declarat Ahn Cheol-soo, un parlamentar din partidul conservator de guvernământ al Coreei de Sud. Unii se tem că dorința dlui Trump de a ajunge la un acord cu Vladimir Putin ar putea prefigura o disponibilitate similară față de Xi Jinping sau Kim Jong Un.
Cel puțin, aliații asiatici nu vor fi scutiți de abordarea tranzacțională a dlui Trump. Luna aceasta, el a criticat presupusele bariere tarifare ale Coreei de Sud și s-a plâns că alianța Americii cu Japonia este nedreaptă. „Nu doar țările europene, ci și Japonia sunt forțate să își construiască relațiile internaționale pe premisa că nu se pot baza pe Statele Unite”, scrie Fujiwara Kiichi de la Universitatea din Tokyo.
Ce pot face aliații asiatici? O variantă este să încerce să rămână în grațiile dlui Trump. Lingușirea și promisiunile de noi investiții în America par să ajute. Dl Trump dorește ca Japonia și Coreea de Sud să sprijine un nou proiect major de gazoduct pentru gaz natural lichefiat din Alaska. Aliații asiatici au, la rândul lor, un anumit grad de influență, fiind jucători-cheie în industrii precum construcțiile navale și semiconductorii. De asemenea, pot începe să își diversifice riscurile. Choi Yoon-jung, de la Institutul Sejong, un think-tank sud-coreean, pledează pentru adoptarea unei „strategii America +1”.
Însă balanța de putere este mai dură pentru aliații Americii din Asia decât pentru cei din Europa. „Chiar dacă vom face mai mult pentru noi înșine, asta nu înseamnă că vom fi în siguranță pe cont propriu”, spune Hikotani Takako de la Universitatea Gakushuin din Tokyo. Excluzând America, cheltuielile de apărare ale celorlalți aliați NATO sunt de trei ori mai mari decât cele ale Rusiei, în timp ce cheltuielile cumulate de apărare ale aliaților Americii din Asia (Australia, Japonia, Filipine, Coreea de Sud și Thailanda) reprezintă mai puțin de jumătate din cele ale Chinei. Pentru ca suma totală să fie egală cu cheltuielile Chinei, acești aliați ar trebui să aloce peste 3,5% din PIB pentru apărare (în prezent, doar Coreea de Sud depășește 2%).
Planurile existente pentru consolidarea forțelor armate convenționale pot fi accelerate. Japonia, de exemplu, își propune să crească cheltuielile de apărare la 2% din PIB până în 2027; Australia își construiește cea mai mare flotă navală de la al Doilea Război Mondial. Totuși, astfel de planuri sunt concepute în principal pentru a completa puterea americană, nu pentru a o înlocui. Japonia achiziționează rachete cu rază lungă de acțiune, dar acestea vor necesita informații americane pentru ghidare; Australia se bazează pe sprijinul american pentru construirea de submarine nucleare în cadrul pactului AUKUS.
O altă soluție ar fi o cooperare mai strânsă între aliații asiatici și cu țările europene. Franța a trimis recent un grup de atac cu portavion în Oceanul Pacific pentru prima dată în peste 50 de ani. Ministrul de externe al Coreei de Sud a fost într-un turneu diplomatic în Europa luna aceasta. Ishii Masafumi, fost ambasador japonez, susține că răspunsul la „diplomația agresivă a Americii” necesită noi configurații diplomatice: Ce-ar fi un „Quad asiatic” format din Japonia, India, Australia și Indonezia?
Însă, în Asia, singurele alianțe militare sunt cele bilaterale cu America. Acest sistem de „hub and spokes” (navă-mamă și sateliți) nu este altceva decât un mănunchi de bețe fără un centru. Vizitele navelor europene în porturile asiatice sunt încurajatoare, dar nu implică niciun angajament ferm. NATO are două puteri nucleare suplimentare, Franța și Marea Britanie, în timp ce aliații asiatici se bazează exclusiv pe umbrela nucleară a Americii. Dacă America se retrage, „Asia va fi dominată de influența Chinei”, avertizează Kanehara Nobukatsu, fost oficial japonez.
Într-un astfel de scenariu, unii vor căuta să se acomodeze influenței chineze. Alții ar putea lua în calcul dezvoltarea unui arsenal nuclear independent ca soluție supremă de securitate. În Coreea de Sud, astfel de discuții au loc de ani de zile și s-au intensificat în ultimele săptămâni. Chiar și parlamentari din Partidul Democrat, orientat spre stânga și de obicei împotriva înarmării nucleare, au cerut inițierea unor dezbateri cu privire la opțiunile de politică nucleară. Voci din tot spectrul politic susțin că, cel puțin, Coreea de Sud ar trebui să caute capacitatea de a reprocesa combustibilul uzat din industria sa nucleară civilă, ceea ce i-ar permite accesul la material fisionabil și ar reduce timpul necesar pentru construirea unei bombe. (Japonia deține deja această capacitate nucleară „latentă”.)
În Japonia, dezbaterile sunt mai discrete. Moștenirea bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki încă are un impact puternic. Totuși, primele săptămâni ale unui posibil al doilea mandat Trump i-au determinat pe factorii de decizie să analizeze mai atent această problemă. „Armele nucleare constituie un subiect pe care Japonia ar trebui să-l discute — ar trebui să existe și o altă cale dincolo de simpla dependență extinsă”, spune o sursă apropiată guvernului japonez. Opiniei publice i s-ar putea schimba perspectiva dacă Coreea de Sud ar decide să devină o putere nucleară. Alte țări din regiune ar putea încerca să urmeze exemplul. >>
