NYT: SUA ar putea acorda luni autorizaţia completă pentru vaccinul anti-Covid al Pfizer-BionTech
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite lucrează pentru a autoriza complet, luni, vaccinul pentru Covid-19 al Pfizer-BionTech, potrivit unor surse apropiate situaţiei citate de New York Times, preluat de Reuters și News.ro.
Procesul de evaluare ar putea totuşi să depăşească ziua de luni, în condiţiile în care negocierile şi lucrările legate de documentaţie continuă.
Decizia ar face ca...
Bloomberg: Vaccinații sunt îngrijorați, iar oamenii de știință nu au răspunsuri
Persoanele vaccinate par să se infecteze cu coronavirusul la o rată surprinzător de mare. Dar, exact cât de des, nu este clar. Nu este sigur nici cât sunt de susceptibile persoanele vaccinate să răspândească virusul către ceilalți. Iar acum, există o îngrijorare din ce în ce mai mare că persoanele vaccinate pot fi mai vulnerabile la boli grave decât...
Bulgaria simplifică total intrarea turiștilor români
Turiştii români vor putea merge în Bulgaria doar cu actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică, vecinii de peste Dunăre eliminând orice restricţie pentru români, arată datele unui turoperator, potrivit Agerpres.
"Guvernul Bulgariei a anunţat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Vestea...
Număr record de noi cazuri de Covid, în Coreea de Sud şi Thailanda
Coreea de Sud şi Thailanda au raportat, miercuri, cifre record ale infecţiilor cu SARS-CoV-2 înregistrate pentru 24 de ore, informează The Guardian, preluat de News.ro.
Coreea de Sud, una dintre puţinele ţări care a gestionat cu succes anul trecut răspândirea Covid-19, a raportat miercuri 1.896 de cazuri, cel mai mare număr înregistrat până acum pentru 24 de ore.
Autorităţile încearcă să...
Mesajul Gretei Thunberg, după ce s-a vaccinat de Covid
Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg s-a vaccinat anti-Covid şi a denunţat distribuirea inegală a vaccinurilor în lume. Ea a făcut un apel la vaccinare, subliniind că vaccinul salvează vieţi, transmite News.ro.
"Am primit prima doză de vaccin anti-Covid. Sunt recunoscătoare şi privilegiată că trăiesc într-o parte a lumii în care pot fi deja vaccinată. Distribuirea vaccinurilor este extrem de...
Crește numărul de bolnavi de Covid internați la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, 591 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 15 persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 182 de pacienţi cu COVID-19, numărul fiind în creştere faţă de ziua precedentă. În Bucureşti au fost raportate 168 de cazuri noi de infectare, în Suceava - 42, iar în Timiş...
Coșmarul anti-vaxxerilor: Un brazilian s-a vaccinat de cinci ori împotriva Covid, cu trei seruri diferite
Un bărbat din Rio de Janeiro s-a vaccinat împotriva Covid-19 de cinci ori, cu seruri de la Pfizer, Coronavac şi AstraZeneca. Acum el va trebui să dea explicaţii despre cum am putut primi cinci doze de vaccin într-un interval de zece săptămâni, transmite News.ro.
Potrivit AFP, în perioada 12 mai - 21 iulie, bărbatul a primit două doze de vaccin...
Gheorghiţă: Peste 82% dintre testele pozitive şi peste 93% din decese, la persoane nevaccinate/ Creştere cu peste 200% la cei sub 40 de ani
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că statisticile din săptămâna precedentă arată că peste 82% dintre testele pozitive şi peste 93% din decesele cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat la persoane nevaccinate, potrivit News.ro.
Totodată, se remarcă o creştere de peste 200 la sută a cazurilor de îmbolnăvire la persoane cu vârste mai mici de 40...
Rafila: Şcolile cele mai sigure vor fi şcolile în care părinţii copiilor vor fi vaccinaţi
Profesorul Alexandru Rafila consideră că unităţile de învăţământ în care copiii se vor afla în siguranţă vor fi cele în care părinţii copiilor sunt vaccinaţi anti-COVID. "Dacă marea majoritate a părinţilor şi adulţilor cu care trăieşte împreună copilul sunt vaccinaţi, riscul de transmitere în şcoală, posibilitatea de transmitere în şcoală va fi foarte, foarte mică”, afirmă deputatul PSD, transmite...
Valeriu Gheorghiţă: E foarte probabil ca din septembrie să înceapă vaccinarea cu a treia doză
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că este probabil ca din luna septembrie să existe decizia de a administra doza trei sau rapelul pentru vaccinul anti-COVID, acesta urmând să fie făcută pentru personalul medical şi persoanele cu risc, transmite News.ro.
“Există discuţii în momentul de faţă legat de administrare rapelului sau cum este cunoscut ca cea de-a...




















