Rusia se îndatorează din ce în ce mai mult pentru a acoperi costurile războiului din Ucraina

Soldat rus /. Sursa: The Insider

Președintele Vladimir Putin menționează în mod frecvent faptul că Rusia are cea mai mică datorie publică dintre țările G20 drept un punct forte al economiei rusești, însă războiul său din Ucraina începe să schimbe acest lucru, arată o analiză Bloomberg, citată de Agerpres.

În condițiile în care sursele externe de finanțare sunt în mare parte întrerupte de sancțiunile internaționale, Kremlinul se bazează din ce în ce mai mult pe obligațiunile emise pe plan local, la dobânzi mai mari, pentru a ajuta la finanțarea războiului. În următorul deceniu, Rusia va plăti cel puțin 15% din produsul intern brut pentru serviciul datoriei, adică echivalentul întregii datorii publice actuale, conform calculelor Bloomberg Economics.

Emisiunile locale de obligațiuni sunt așteptate să crească în acest an, deoarece economia de război a Rusiei are nevoie de finanțare suplimentară, potrivit unor surse din apropierea planurilor bugetare. Cheltuielile pentru apărare din acest an ale Rusiei ar putea se situeze undeva între 4.000 și 5.000 de miliarde de ruble (55-69 miliarde de dolari), mai mari decât cele bugetate inițial sau cu aproape 40% peste cheltuielile planificate, au dezvăluit sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

Conform legii bugetului, guvernul de la Moscova și-a planificat să atragă puțin peste 4.000 de miliarde de ruble de pe piața internă pentru a acoperi cheltuielile statului, în timp ce plafonul datoriei a fost stabilit la 37.400 miliarde de ruble.Cu toate acestea, în primele cinci luni ale anului, deficitul bugetar a urcat până la 6.000 de miliarde de ruble sau 2,6% din PIB, depășind ținta pentru întregul an 2026 cu aproximativ 60%. De asemenea, plafonul datoriei publice pentru anul 2026 a fost deja atins.

Chiar dacă Ministerul Finanțelor face eforturi pentru a reduce deficitul prin utilizarea rezervelor acumulate și reducerea cheltuielilor în alte părți, guvernul de la Moscova va trebui în continuare să atragă alte 2.000-3.000 de miliarde de ruble prin împrumuturi în acest an, susțin sursele citate de Bloomberg.

Costurile Rusiei cu serviciul datoriei s-au dublat de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei din februarie 2022. În 2021, sumele alocate pentru plata dobânzilor au reprezentat aproximativ 4,5% din cheltuielile federale și s-au clasat doar pe locul opt printre categoriile de cheltuieli bugetare.

Comparativ, în acest an, Rusia planifică aproape 4.000 de miliarde de ruble pentru rambursare datoriei, reprezentând aproape 9% din bugetul federal total. Aceasta face din serviciul datoriei a cincea cea mai mare poziție din bugetul de stat după apărare, securitate națională, politică socială și economie.

‘La dobânzile actuale, datoria internă este destul de scumpă’, spune Dmitri Polevoy, director de investiții la Astra Asset Management. Potrivit acestuia, povara în creștere a datoriei ‘limitează spațiul de manevră în alte categorii de cheltuieli pe care Ministerul Finanțelor încearcă să le optimizeze’.

Deocamdată, datoria publică actuală a Rusiei, de 16,5% din PIB, este un exemplu conservatorism fiscal în comparație cu majoritatea statelor europene. La forumul economic de la Sankt Petersburg, la începutul acestei luni, Putin a subliniat povara datoriei din Grecia la 146% din PIB, Italia cu 137% și Franța la 116%, spunând că poziția Rusiei ‘pur și simplu nu este comparabilă’.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, parlamentarii ruși au adoptat în grabă un act normativ care permite guvernului să mărească împrumuturile dincolo de plafonul de îndatorare prevăzut în legea bugetului. ‘Acest proiect de lege este urgent necesar’, a declarat președintele Comisiei de buget din Duma de Stat, Andrey Makarov.

Banca Centrală a Rusiei și băncile comerciale contribuie la creșterea împrumuturilor guvernamentale prin operațiuni repo. Băncile achiziționează obligațiuni OFZ emise de guvern și apoi le folosesc ca garanții la banca centrală în schimbul lichidității. Practic, băncile direcționează fonduri către obligațiuni guvernamentale în loc să acorde împrumuturi economiei, folosind aceste titluri de valoare pentru a obține finanțare de la banca centrală. Acest lucru distorsionează funcționarea economiei, contribuind la stagnarea sectoarelor non-militare.

Germania va finanța pentru Ucraina achiziția de noi rachete Patriot