Peste 6.000 miliarde de euro mobilizate la nivel mondial pentru combaterea efectelor COVID-19
Instituţii, bănci centrale şi guverne din toată lumea au lansat un întreg arsenal de măsuri pentru a contracara efectele economice ale epidemiei de coronavirus, aceste măsuri depăşind 6.000 miliarde de euro, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Cu criza din 2008 încă în minte, obiectivul comun este salvarea economiei de puternicul impact al...
Ministrul Muncii îi dă dreptate lui Nicolae Ciucă: Pensia militară trebuie să fie exceptată de la orice discuţie despre pensiile speciale
Magistraţii sunt cei mai afectaţi de legea impozitării pensiilor speciale, urmaţi de cei din sistemul aeronautic civil şi cei care au lucrat în Curtea de Conturi, declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Ea a apreciat că, în opinia ei, pensia militarilor ar trebui exceptată de la orice discuție legată de pensiile speciale, transmite Mediafax.
Violeta...
Coronavirusul lovește puternic sectorul maritim. Porturi întregi din China, paralizate; zarvă la nivelul escalelor
Transportul maritim de mărfuri, puternic dependent de activitatea comercială chineză, este lovit de la începutul anului de epidemia de coronavirus care afectează activitatea în porturi şi cererea de materii prime în China, transmite Agerpres, care citează AFP.
O dovadă a acestei evoluţii este faptul că indicele Baltic Dry Index (BDI), indicele de referinţă al...
98% dintre hotelurile şi pensiunile din Deltă vor intra în insolvenţă. Asociația Delta Dunării, semnal de alarmă
Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) susţine că 98% dintre hotelurile şi pensiunile din Deltă vor intra în insolvenţă, în cel mult două luni, dacă Guvernul nu le sprijină acum, printre măsurile solicitate de operatorii de turism aflându-se scutirea de plata taxelor şi impozitelor până la sfârşitul anului şi alocarea de surse de finanţare...
Scenariile Consiliului Fiscal privind căderea economică. Dăianu: Deficitul structural al bugetului era foarte mare înainte de pandemie
Consiliul Fiscal estimează, într-un scenariu mijlociu, o cădere economică de 4-6% în acest an şi un deficit bugetar de 8-9%, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-o dezbatere de profil, transmite Agerpres."La Consiliul Fiscal am avut rezerve faţă de 1,9% (estimarea oficială de cădere economică - n. r.). Preferăm un scenariu mijlociu, cu o cădere între...
Anunț FMI: Economia mondială intră în recesiune. Suntem într-o situaţie fără precedent
Pandemia de coronavirus va provoca o contractare a economiei mondiale în 2020, au avertizat vineri oficialii Fondului Monetar Internaţional, adăugând că "un număr excepţional de ridicat de ţări" au nevoie de finanţarea de urgenţă a FMI, transmite Reuters.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, şi preşedintele Comitetului financiar şi monetar internaţional, Lesetja Kganyago, au...
Cosmin Olăroiu investește 20 de milioane de euro într-un proiect imobilar
Cosmin Olăroiu a dezvăluit recent că se lansează într-un proiect imobiliar extrem de interesant, în care a investit 20 de milioane de euro.
Proiectul grandios, pus la cale de către tehnicianul român împreună cu arhitectul Daniel Ciocăzanu, se derulează pe litoralul românesc, în stațiunea Mamaia, pe locul fostului hotel cu același nume.
Care sunt cele 100 de companii din lume prospere în timpul pandemiei de coronavirus
Companii din domeniile farmaceutic, al tehnologiei informaţionale şi retailului au prosperat în pofida crizei generate de pandemie, notează cotidianul Financial Times, care a realizat un top 100 al firmelor performante.
Topul FT a fost realizat în funcţie de creşterea valorii de piaţă a acţiunilor unei companii, calculată ca diferenţă între valoarea curentă de piaţă...
”Profetul crizelor”, Nouriel Roubini, revine: Urmează un deceniu de criză economică. Recesiunea va fi fără precedent
Profesorul Nouriel Roubini, unul dintre cei mai mari economişti ai lumii, a declarat pentru BBC că va urma o criză profundă, pe care întreaga omenire o va depăşi cu mare dificultate şi că vor fi domenii de activitate cu zeci de mii de angajaţi care pur şi simplu vor dispărea.
Profesorul Roubini, poreclit dr....
Wall Streetul își continuă declinul cauzat de coronavirus
Acţiunile de pe Wall Street au continua marţi declinul provocat de epidemia de coronavirus, indicele Dow Jones Industrial Average coborând cu aproape 900 de puncte, pe lângă cele 1.000 de puncte pierdute luni; Indicele S&P 500 a scăzut cu 6,3% în două zile, cel mai mult după august 2015, relatează CNBC.
O combinaţie de...





















