Cosmin Olăroiu investește 20 de milioane de euro într-un proiect imobilar

Cosmin Olăroiu a dezvăluit recent că se lansează într-un proiect imobiliar extrem de interesant, în care a investit 20 de milioane de euro.

Proiectul grandios, pus la cale de către tehnicianul român împreună cu arhitectul Daniel Ciocăzanu, se derulează pe litoralul românesc, în stațiunea Mamaia, pe locul fostului hotel cu același nume.

Olăroiu a precizat că a avut posibilitatea de a investi la Dubai, însă a refuzat deoarece a dorit ca experiența acumulată pe alte meleaguri, dar și suma uriașă să fie ”direcționate” spre România.

Perioada pe care am petrecut-o în afara ţării, care este destul de mare, undeva la peste 20 de ani, mi-a permis să văd foarte multe lucruri.

Chiar foarte multe lucruri frumoase, interesante, din care mi-am dorit tot timpul să aduc şi în România. Şi să încep ceva care să aducă un plus de valoare pieţei autohtone. Tot timpul am preferat să investesc bani mulți în România, a declarat Cosmin Olăroiu pentru Look Sport.

Pentru mine au existat diferite oportunităţi. Şi în momentul de faţă am fost solicitat să particip la un alt proiect imobiliar în Dubai. Chiar acum câteva zile.

Mi s-a oferit această oportunitate, însă am refuzat, din mai multe motive. În primul rând, era un proiect început de altcineva şi cu alţi arhitecţi, cu o altă viziune în care practic nu mă regăseam.

Şi tot ce am încercat să fac a fost să aduc un plus. Tot timpul am preferat să investesc bani mulţi în România, a mai spus Olăroiu.

Fostul antrenor al Stelei a mai precizat că el este doar un investitor în afacere, iar adevăratul ”șef” este fiul său, Dani Olăroiu.

”Nu sunt afacerile mele. Eu sunt purtător de cuvânt. Dacă există un profit, acela va merge la adevăratul ‘patron’. Din ce câştig eu, reuşesc să trăiesc decent câţi ani mai am de trăit. Însă patronul adevărat, cel care se va ocupa şi va continua aceste lucruri, e profitul lui, banii merg la el nu la mine, fiul meu”, a mai spus Olăroiu.

În prezent, Cosmin Olăroiu este cel mai bine plătit antrenor român.

Olăroiu a ajuns la Jiangsu Suning, din prima ligă chineză, în martie 2018, luându-i locul lui Fabio Capello.

Salariile pe care le-a avut Cosmin Olăroiu la echipele pe care le-a antrenat în străinătate:

  • Al Hilal – 1,2 milioane de euro pe an
  • Al Sadd – 2 milioane de euro pe an
  • Al Ain – 3 milioane de euro pe an
  • Shabab Al Ahli Dubai – 4 milioane de euro pe an, iar apoi remunerația i-a fost mărită la 4,7 milioane
  • Arabia Saudită – 5 milioane de dolari (a antrenat-o în paralel cu Al Ahli Dubai)
  • Al Ahli Dubai – 6,5 milioane de euro pe an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here