Câți bani va primi România în PLANUL de reconstrucție economică a UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit noul plan de buget al Uniunii Europene, menit să alimenteze ambiţiosul plan de reconstrucţie economică de după pandemia de coronavirus.

Conform planului CE, România ar urma să primească 19,6 miliarde de euro sub formă de granturi, transmite Bloomberg.

De asemenea, România va primi alte 11,58 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

„Acesta este momentul Europei. Dorința noastră de a acționa trebuie să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm cu toții”, a spus Ursula von der Leyen.

Planul Comisiei Europene va forma baza negocierilor dintre ţările membre ale UE. Acestea nu s-au putut înţelege asupra finanţării pe care blocul european să o furnizeze pentru recuperarea economică de după pandemie şi dacă această finanţare să fie sub formă de împrumuturi sau de granturi.

Conform Comisiei Europene, România va primi numai prin fondul de redresare economică Next Generation EU. Fondul a fost adoptat miercuri de Comisia Europeană și însumează 31,206 miliarde de euro. 19,62 de miliarde sunt sub formă de granturi și 11,58 de miliarde sub formă de împrumuturi.

Ca total alocat, România este a șasea țară din Uniunea Europeană, după Italia (172), Spania (140), Polonia (64), Franța (39) și Grecia (32). Germania va primi 28 de miliarde, iar Ungaria 15.

Von der Leyen le cere europenilor „să lase prejudecățile la o parte”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel miercuri la europeni „să lase prejudecăţile la o parte” şi să sprijine planul ei de relansare de 750 de miliarde de euro.

Acest plan este privit cu reticenţă de unele state membre – Olanda, Danemarca, Austria şi Suedia -, care preferă să susţină economia UE numai prin împrumuturi, şi nu prin subvenţii, în condiţiile în care şefa executivului comunitar propune ambele variante.

Politiciana germană le-a explicat aleşilor europeni că executivul comunitar intenţionează să adune 750 de miliarde de euro de euro în numele UE, total din care „500 de miliarde vor fi distribuite sub formă de subvenţii, 250 de miliarde – sub formă de împrumuturi către statele membre”.

Ea a adăugat însă că aceste subvenţii vor constitui „o investiţie” pentru viitor, în priorităţile UE, respectiv „întărirea pieţei interne, digitalizare (economiei), Pactul Ecologic European şi rezilienţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here