Câți kilometri noi de autostradă vor fi dați în folosință în 2020

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anticipează că anul 2020 va putea contabiliza cel mult 100 de kilometri noi de autostradă care să se adauge la rețeaua existentă.

„Noi ne-am asumat prin programul de guvernare câteva proiecte strategice pentru că dezvoltăm infrastructura dezvoltăm economia şi bunăstarea românilor.  Cel mai apropiat de sufletul meu proiect ar trebui să fie Autostrada Transilvania. Eu refuz să dau vina pe greaua moştenire, această placă nu cred că mai interesează pe nimeni”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, luni seară, la TVR.

„Din această etapă români aşteaptă de la noi soluţii şi să livrăm lucruri concrete. Avem 857 km de autostradă, avem 134 km în lucru şi sperăm în acest an, dacă antreprenorii se ţin de termenele asumate, putem discuta de minim 40 de km de autostradă până în maxim 100 km de autostradă sigur că putem să depăşim, dar eu nu o să promit”, a mai spus Bode, la postul public de televiziune

Potrivit oficialului, statul român este la zi cu facturile către antreprenori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here