Ludovic Orban Foto: Inquam Photos Octav Ganea

Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului referitoare la legea prin care erau abrogate toate pensiile speciale (inclusiv ale magistraților), mai puțin ale militarilor și polițiștilor.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Premierul Ludovic Orban a reacționat la scurt timp: „Decizia legată de neconstituționalitatea legii inițiate de PNL, care a reglementat desfiinațarea pensiilor speciale, și prin această decizie CCR arată că nu vrea să existe dreptate în sistemul de pensionare. Că vrea menținerea unui sistem de calcul privilegiat pentru categorii care au beneficiat de legi speciale, nu pe baza contributivității. Ca liberali, am susținut ca principiul de calcul să fie ce al contributivității, un principiu just. Singura excepție pe care o susținem este în cazul cadrelor militare. Acest demers a fost zădărnicit de CCR, care conține oameni care nu ar trebui să se pronunțe, pentru că ei înșiși beneficiază de pensii speciale, deci sunt în conflict de interese”.

Avocatul Poporului a reclamat legea la CCR la sfârșitul lunii ianuarie. Renate Weber arată în sesizare că legea nu respectă condițiile cerute de Constituție și legislația în vigoare în ceea ce privește respectarea parcursului legislativ.

În primul rând, este vorba despre nerespectarea prevederilor clare din Constituție cu privire la compunerea Parlamentului care poate modifica Statutul deputaților și senatorilor, inclusiv toate aspectele financiare ce țin de asta. Constituţia spune clar că se poate face numai în ședință comună a celor două Camere. Noi am avut din păcate doar un vot în Camera Deputaților. Deci este o încălcare a Constituţiei, în opinia noastră”, spunea Weber, citată de G4Media.

Comunicat CCR:

„Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale, obiecții formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție şi de Avocatul Poporului;

În cadrul dezbaterilor, Curtea Constituțională, văzând obiectul cauzelor, a dispus conexarea acestora.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecțiile de neconstituționalitate şi a constatat că Legea privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu și indemnizațiile pentru limită de vârstă, precum și pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaționale este neconstituţională, în ansamblul său.

Curtea a reținut, în esență, că legea criticată are un caracter profund eterogen, vizând statute profesionale diferite, precum și funcții de demnitate publică, tratate împreună din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a ”pensiilor speciale”, fără a se respecta exigențele impuse atât din punct de vedere al formei specifice  fiecărui domeniu de reglementare, cât și al fondului reglementărilor. Astfel, în procedura de adoptare s-a încălcat ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului cu privire la modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și
procurorilor, precum și obligația constituțională de dezbatere a reglementărilor privitoare la drepturile deputaților și senatorilor în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, cu consecința încălcării dispozițiilor art.65 alin.(2) lit.j) și art.75 alin.(l) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituție.

De asemenea, actul normativ adoptat nu are la bază nicio documentare sau fundamentare, cercetare sau studiu de impact, fiind încălcate în acest sens prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) care consacră statul de drept, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor. Curtea a constatat în final că legea a fost adoptată și cu încălcarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, reglementat de art.147 alin.(4) din Constituție.

Sub acest aspect, Curtea a statuat că potrivit dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile sale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, având aceleași efecte pentru toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept”.

Comunicatul de presă al CCR din 6 Mai 2020 poate fi consultat AICI

Amintim că Camera Deputaților a adoptat proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale pe 28 ianuarie. Dintre cei 268 de deputați prezenți, au votat pentru 247 și 21 s-au abținut. Camera Deputaților este for decizional. Proiectul a fost respins inițial de Senat.

Legea prevedea că magistrații, parlamentarii, primarii nu vor mai beneficia de pensii speciale. Singurii care își păstrau pensiile de serviciu erau militarii și structurile din cadrul Ministerului de Interne, polițiști, pompieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here