Ce anexează și pe cine mai mobilizează Putin? Granița fină dintre momentul Târgoviște și buncărul lui Hitler

Sursa: Kremlin.ru

În lipsă de succes pe front și de idei acasă, regimul Putin pregătește terenul pentru ceea ce pare a fi o mobilizare a populației (demers riscant, indiferent de amploarea pe care Kremlinul o are în vedere) și o anexare teritorială după calapodul folosit în Crimeea (dar cu atât de multe variabile noi în joc, încât pare în cel mai bun caz o formă fără fond).

Dar cât de mult vor steroizi pe acest război rușii, mai ales cei din clasa de mijloc și din marile aglomerări urbane? E o întrebare de al cărei răspuns, în teren, vor depinde atât de multe!

Ei bine, din cum arată lucrurile până acum și până când vom vedea exact cum stau ele în teren, putem cristaliza un prim răspuns: unii ruși din păturile respective vor război, în timp ce alții sunt indiferenți. Important, însă, pentru indivizii din ambele sub-categorii e ca viața proprie să curgă relativ liniștit. În schimb, nici cei care vor și cu atât mai puțin cei cărora le e indiferent, nu par dispuși să participe la el în mod direct. E de notorietate faptul că acest lucru e de notorietate și pentru regim, din moment ce regiuni precum Moscova și Sankt Petersburg au fost menajate până acum la recrutare, în timp ce regiunile cele mai sărace, concentrate în Siberia, au devenit campioane la înrolări, înmormântări și invalizi. Prin urmare, nu e greu de anticipat că dacă rușii ușor mai „premium” vor fi mânați să ducă într-o măsură mult mai mare povara războiului pe propriii umeri, vor reacționa. Cel mai probabil, tocmai din acest motiv Putin a avut grijă să menajeze, ci a și ezitat cu declararea mobilizării generale.

Însă dictatorul de la Kremlin e prins rău de tot cu ușa între nevoile obiective ale frontului, deci cele militare, și presiunile politice făcute de aripa hard din leadership-ul de la Moscova și din interiorul societății ca atare.

Dacă declară mobilizarea generală, Putin riscă să aibă de furcă în țară cum nu a avut până acum și nu e clar cât de robust a rămas regimul pentru a face unei provocări interne de nivel înalt. Dacă nu o declară, Putin are de furcă cu unele dintre zonele profi ale puterii, reprezentate de cei care – militari, politruci și siloviki – au mizat pe o singură carte, în aceste șapte luni, tot ceea ce aveau în casă – pe cartea victoriei totale în Ucraina. Iar acum, victoria totală nu mai este doar ceva îndepărtat, ci de-a dreptul imposibil. Putin, după cum se zice în limbajul de lemn al politicii de azi, nu a livrat și asta e marea dramă a regimului său. Cu siguranță și el, și cei din jur, și cei care fac presiuni, și cei care nu fac înțeleg foarte bine implicațiile faptului de a nu livra într-un context în care fusese gajată țara cu tot ceea ce avea mai bun:

  • Economia
  • Pacea socială (bibelou fragil, dovadă tocmai faptul că e menținută cu bâta, iar intensitatea a tot trebuit sporită în ultimii 10 ani)
  • Relațiile sensibile cu China, Turcia, Asia Centrală
  • Aura invincibilității Rusiei și armatei sale.

Și tocmai în acest moment, unul de copleșitoare constrângere din toate părțile, dictatorul face doi pași care relevă slăbiciunea sistemică:

  1. Umblă la Codul Penal, pentru a putea apoi umbla fără drept de apel la oameni (voi explica imediat ce înseamnă asta).
  2. Declanșează cascada anexărilor teritoriale, altfel spus o legitimare a violului asupra suveranității statului vecin și o legalizare a jafului.

Mai degrabă decât să proiecteze imaginea unui autocrat stăpân pe situație, cele două mișcări trădează apropierea de actul final al epopeii putiniste:

  • Retragerea în buncăr și așteptarea finalului, asemenea lui Hitler.
  • Tentativa de pedepsire totală a tuturor, adică a propriului popor (tot asemenea lui Hitler) și a unei cât mai mari părți din poporul perceput ca inamic, poporul ucrainean.

Acuma, ce semnifică faptul că liderul de la Moscova modifică Codul Penal?

Pentru militari înseamnă un fel de reoperaționalizare 2.0, fără gloanțe, a ordinului lui Stalin, prin care orice soldat tentat să dea înapoi era împușcat pe loc de batalioanele special dedicate oribilei misiuni. Vor fi pedepse aspre pentru militarii care se predau sau își părăsesc unitatea.

De ce a ajuns Putin aici? Cel mai probabil, pentru că nivelul de nemulțumire și indisciplină în rândul forțelor armate ruse începe să atingă o masă critică, indicii în acest sens înmulțindu-se peste vară. Iar pe măsură ce războiul se va prelungi, lucrurile se vor precipita cu atât mai mult în această direcție.

Dar modul în care Putin, prin Duma de Stat, umblă la Codul penal, înrăindu-l în asemenea hal, are un mesaj și pentru populația civilă a Rusiei: nu contează ce crede, ce vrea sau ce simte rusul de rând, de pus va fi pus iarăși în fața faptului împlinit și de aici încolo, cu Dumnezeu înainte! Este al doilea gest de un cinism uriaș al dictatorului față de propria țară, căreia îi arată astfel că o fi numărând ea o sută și ceva de milioane de suflete, dar e suficient de insignifiantă ca să nu aibă ce căuta în luarea sau influențarea deciziilor de stat. Într-o formă sau alta, prin introducerea pedepsei, nu atragerii prin „poezia” argumentului, Putin o va mobiliza, pe ea, țara, să intre mai adânc și în număr mai mare în războiul pentru care nu o pregătise.

Primul gest uriaș de cinic și fantastic, prin gradul său de desconsiderare a poporului rus, fusese făcut de Vladimir Putin în 24 februarie, atunci când a declanșat războiul pur și simplu de capul lui. Atât de sfidător a acționat, încât:

  • Unii dintre oficialii din cercurile puterii au aflat de începerea lui mai târziu decât unii dintre oficialii străini.
  • Unii dintre cetățenii ruși, expuși non-stop doar la propaganda putinistă, au aflat, foarte probabil, mai târziu decât unii telespectatori și cititori de presă occidentali.
  • Iar unii militari ruși au aflat mai târziu decât unii civili ruși.

Acuma, cealaltă problemă, problema cu noile anexări, e în primul rând una de adecvare/inadecvare. Desigur că tehnologii politici plătiți de Kremlin vor face ore suplimentare în următoarea perioadă pentru a le prezenta publicului drept o reeditare de succes a precedentei, anexarea-mamă, cea de acum opt ani și jumătate, când Crimeea a fost smulsă de la Ucraina surd, mut, hibrid.

Dar există câteva diferențe care vorbesc de la sine:

  • Prima este aceea că, în 2014, Rusia a anexat un teritoriu pe care îl controla în totalitate. Azi, lucrurile nu stau astfel nici în cazul Donețk și Lugansk, nici în cazul regiunilor Herson și Zaporojie. Ba din contră, condițiile de față relevă de un transfer de inițiativă strategică, pe front, în zonele respective, de la Rusia la Ucraina, având în vedere succesele înregistrate de contraofensiva Kievului.
  • A doua constă în faptul că la momentul Crimeea, procesul de legalizare a raptului nu fusese în niciun fel amenințat de o rezistență locală care să complice deopotrivă procesul în sine și perioada post-anexare.
  • A treia diferență ține de atitudinea Vestului: resemnare atunci, implicare acum.
  • A patra e oarecum legată de a patra, căci, în toamna lui 2022, simplul fapt de a organiza referendumuri din pix nu mai are substanța retorică și propagandistică, la nivel mondial, pe care o avusese în primăvara lui 2014.
  • A cincea diferență ar fi cea a poziției clare a unor țări precum China, India și Turcia față de război. La Summitul de zilele trecute, din Uzbekistan, al Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, Putin a simțit nevoia de a-l asigura pe Xi Jinping că e conștient de daunele colaterale făcute de război intereselor Chinei (dictatorul chinez nu menționase anterior nimic, dar nici nu vrei să te gândești ce fel de semnale îi trimiseseră chinezii, discret, evident, în ultimele luni). Premierul indian i-a spus textual președintelui rus că războiul trebuie să înceteze. Și China, și India, sunt azi marii cumpărători ai petrolului rusesc (la discount rușinos, pentru Moscova, ce-i drept). În fine, în ziua în care s-a precipitat tema referendumurilor de anexare, decolează interviul în care liderul de la Ankara îi spune omologului de la Moscova că are de dat, nu de luat (teritorii). Pe toate! Inclusiv Crimeea ilegal anexată acum opt ani!

Momentan, prin amorsarea referendumurilor, în ciuda apelurilor de la Beijing, Delhi și Ankara, Putin face pe mutul în păpușoi, căci gestul său de a merge pe linia legalizării raptului deranjează în cele trei capitale nu neapărat prin aspectul imoral, cât prin cel funcțional. Tentativa Moscovei de anexare înseamnă, din perspectivă ucraineană și occidentală, mai degrabă o garanție a continuării războiului nu a inhibării lui. Poate fi o strategie câștigătoare pentru Moscova ignorarea/sfidarea puținilor prieteni (și ăștia, de circumstanță și scumpi la portofel) pe care-i mai are? Greu spre imposibil de crezut, căci și Xi, și Erdogan, și Modi au toate motivele să nu agreeze conversații cu pereții pe banii lor și pe complicațiile lor geopolitice, generate de războiul Rusiei în Ucraina.

În fine, mai e un aspect care bântuie ca o fantomă fundalul tenebros al anexărilor visate azi de Moscova. Genul acesta – referendumul hibrid – e, în condițiile de azi, obsolet. Putin aplică aceeași manevră care funcționase odată, când terenul a și fost potrivit pentru asemenea artificii. Dar cam nimic nu o mai recomandă în prezent, având în vedere modul în care au evoluat între timp lucrurile. Terenul s-a schimbat și în Ucraina, și în afara ei, și în Rusia. E ca și cum ai lua un avion cu elice și l-ai pune să se achite de misiunile încredințate cu randamentul unuia cu reacție. Poate că Putin, un tip cel puțin la fel de deștept ca noi, înțelege foarte bine asta, iar dacă o face, acesta e un indiciu suplimentar că atât mai poate și că atât se mai poate. Turbinca, ne-o sugerează distinsul autocrat, prin mutările de Ceaușescu orbit de paranoia și lipsa ieșirii onorabile, s-a golit de soluții viabile și adaptate vremurilor.

E cazul să fie crezut și, în consecință, tratat cu îndrăzneala care se cuvine când apare o astfel de oportunitate.

Piticul Andrei Marga

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here