Ce atribuții va avea Kovesi în calitate de procuror-șef european

Inquam Photos / George Călin

Laura Codruţa Kovesi a primit joi aviz pozitiv în Consiliu de la ambasadorii statelor membre ale UE pentru funcţia de procuror-şef european.

În aprilie 2017, 16 state membre au convenit să colaboreze mai strâns pentru a combate mai bine frauda împotriva UE. Acestea au convenit să instituie un Parchet European (EPPO), utilizând procedura „cooperării consolidate”.

Ulterior, și alte țări au decis să se alăture acestor eforturi pentru a proteja bugetul UE împotriva fraudei: în prezent, sunt 22 de state membre participante.

Odată ce va fi funcțional, Parchetul UE va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care afectează bugetul UE, precum:

  • frauda
  • corupția
  • spălarea de bani
  • frauda transfrontalieră în materie de TVA

Misiunea Parchetului UE va fi combaterea fraudei împotriva finanțelor UE. Acesta va avea competența de a investiga și a urmări penal infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE.

Parchetul European va efectua investigații transfrontaliere în cazuri de fraudă în care sunt implicate fonduri ale UE de peste 10.000 EURO sau în cazuri de fraudă în materie de TVA la nivel transfrontalier care implică daune de peste 10 milioane EURO.

Parchetul UE va lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale de aplicare a legii. De asemenea, va colabora îndeaproape cu alte organisme precum Eurojust și Europol.

Parchetul UE va avea o structură pe două niveluri.

Nivelul strategic va fi compus din:

  • un procuror-șef european, responsabil cu gestionarea EPPO și organizarea activității acestuia;
  • un colegiu al procurorilor, responsabil de luarea deciziilor privind chestiuni strategice.

Nivelul operațional va cuprinde:

  • procurori europeni delegați, responsabili pentru desfășurarea investigațiilor și urmăririlor penale;
  • camere permanente, care vor monitoriza și direcționa investigațiile și vor lua decizii privind chestiuni operaționale.

Atribuțiile procurorului-șef european sunt următoarele, potrivit procedurii administrative publicate pe EUR-Lex:

  • organizarea activității EPPO, conducerea activităților acestuia și adoptarea de decizii în conformitate cu Regulamentul privind EPPO și cu regulamentul intern de procedură al EPPO;
  • reprezentarea EPPO față de instituțiile Uniunii și ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum și față de părțile terțe.

În plus, procurorul-șef european va avea următoarele atribuții și responsabilități în conformitate cu Regulamentul privind EPPO:

  • prezentarea unei propuneri către colegiul EPPO (denumit în continuare „colegiul”) pentru numirile în funcțiile de procurori europeni delegați și în funcția de director administrativ al EPPO;
  •  pregătirea unei propuneri de regulament intern de procedură al EPPO;
  •  prezentarea către colegiu a unei propuneri de instituire a camerelor permanente;
  • participarea la reuniunile camerelor permanente și prezidarea acestora, în conformitate cu regulamentul intern de procedură al EPPO;
  • pregătirea și prezidarea reuniunilor periodice ale Colegiului;
  • pregătirea, în termen de șase luni de la data numirii sale, a unei propuneri de norme detaliate privind punerea în aplicare a articolului 109 din Regulamentul privind EPPO (normele privind transparența);
  • elaborarea proiectului de norme financiare aplicabile EPPO pe baza unei propuneri formulate de directorul administrativ al EPPO;
  • pregătirea de estimări privind veniturile și cheltuielile EPPO pentru fiecare exercițiu financiar, corespunzător anului calendaristic, pe baza unei propuneri elaborate de directorul administrativ;
  • formularea de propuneri de norme de punere în aplicare și de documente de programare, în vederea adoptării acestora de către colegiu în conformitate cu articolul 114 din Regulamentul privind EPPO;
  • participarea la reuniuni periodice cu președintele Eurojust pentru a discuta aspecte de interes comun și, acolo unde este cazul, participarea la reuniunile Colegiului Eurojust;
  • participarea la reuniuni periodice cu șefi ai altor organisme relevante ale UE, cum ar fi Europol și OLAF, precum și cu rețelele relevante ale agențiilor Uniunii (JAI).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here